Articol de GSP - Publicat vineri, 13 ianuarie 2023 23:39 / Actualizat sambata, 14 ianuarie 2023 13:45
Napoli a spulberat-o pe Juventus în derby-ul etapei #18 din Serie A, scor 5-1. La pauză, napolitanii aveau avantaj de un gol pe tabelă.
Programul etapei #18 din Serie A
Înaintea derby-ului cu Napoli, Juventus nu mai primise gol de 8 meciuri în Serie A și avea 8 victorii consecutive. Pe stadionul „Diego Armando Maradona”, defensiva „bianconerilor” a fost la pâmânt.
A cedat mai întâi în minutul 14, când Osimhen a deschis scorul. Szczesny a respins reluarea din „foarfecă” a lui Kvaratskhelia, iar atacantul nigerian a fost atent și a trimis în plasă cu capul. Defensiva lui Juventus a fost străpunsă și în minutul 39. Kvaratskhelia l-a învins pe portarul lui Juventus cu un șut plasat, la colțul lung.
Pasa a venit de la Osimhen, care a profitat de o mare eroare a lui Bremer. „Bătrâna Doamnă” a părut că respiră însă pe finalul reprizei. Și apărarea lui Napoli a fost ezitantă, iar Di Maria a profitat și a marcat în minutul 42, cu un șut la firul ierbii, la colțul lung.
Napoli s-a dezlănțuit în repriza a doua
După pauză, Juventus a încercat să forțeze egalarea, fără succes. Napoli a dus din nou avantajul de pe tabelă la două goluri: gol Rrahmani cu piciorul drept, după o centrare din corner. Apărarea lui Juventus a continuat șirul erorilor, Bremer, Danilo și Alex Sandro fiind depășiți total de napolitani.
Osimhen a reușit „dubla” în minutul 65, după o nouă gafă a lui Bremer. Brazilianul a pasat greșit în apropierea propriei porți, mingea a ajuns la Kvaratskhelia, care l-a servit perfect pe atacantul lui Napoli. Nigerianul a înscris tot cu o lovitură de cap.
Nici Alex Sandro nu s-a lăsat mai prejos și a greșit la golul 5. A fost depășit ușor de Elmas, apoi a deviat în poartă șutul cu stângul al internaționalului macedonean.
Clasamentul din Serie A
Napoli este lider detașat în Serie A și continuă marșul spre titlu. S-a distanțat la 10 puncte de Juventus. Și AC Milan este la aceeași diferență de puncte în spatele lui Napoli, dar are un meci în minus. Milanezii dau peste Lecce sâmbătă, de la ora 19:00.
FINAL. Napoli - Juventus 5-1
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Osimhen 14, 65, Kvaratskhelia 39, Rrahmani 55, Elmas 72 / Di Maria 42
Napoli - Juventus, echipele de start
Napoli: Meret - Di Lorenzo, Rrahmani, Kim, Mario Rui - Anguissa, Lobotka, Zielinski - Politano, Osimhen, Kvaratskhelia
Antrenor: Luciano Spalletti
Juventus: Szczesny - Danilo, Bremer, Alex Sandro - Chiesa, McKennie, Locatelli, Rabiot, Kostic - Di Maria, Milik
Antrenor: Massimiliano Allegri
Stadion: „Diego Armando Maradona”
Arbitru: Daniele Doveri
Citește și:
Cristiano Ronaldo, apariție-surpriză la Real Madrid!
„A semnat” » Manchester United l-a transferat pe jucătorul jignit de Messi la Mondial
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro