Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 16 ianuarie 2023 14:22 / Actualizat luni, 16 ianuarie 2023 14:34
Coechipierii lui Andres Dumitrescu de la Sepsi OSK l-au încurajat pe fundașul stânga de 21 de ani, dorit de CS Universitatea: „La Craiova te duci după golul ăsta! Dar nu anul ăsta, ci la anu'!”
- Reporterul Eduard Apostol este în Antalya și transmite cele mai importante informații din cantonamentele echipelor din Superligă.
Sepsi a încheiat cu o remiză cantonamentul din Antalya, 2-2 cu Bohemians, și este gata de meciul din Giulești, cu Rapid, un duel tare atât pentru lupta la titlu, cât și pentru cea de play-off.
Sepsi OSK, neînvinsă în amicale
Formația lui Cristiano Bergodi a deschis scorul prin Ciobotariu (65), după un corner executat de Cosmin Matei. Fundașul și-a spart capul la faza respectivă, mărturisindu-le colegilor după fluierul final:
„Chiar n-am știut că am marcat! Când m-am întors în apărare, îi întrebam (n.r. - pe colegi) ce s-a ales de faza aia, iar ei îmi ziceau că am dat gol. Chiar n-am știut”.
La câteva minute distanță, Janos (68) a marcat un gol de excepție, șut de la 25 de metri direct la vinclu. Drchal (79) a punctat și el, după o fază alambicată în careul ardelenilor, dar Sepsi a arătat că poate reveni și a refuzat eșecul. Andres Dumitrescu (82) a marcat din fața porții după o fază creată de Cosmin Matei.
Urare pentru Andres Dumitrescu, fundașul dorit de CSU Craiova
Sepsi a învins pe Radomiak Radom, scor 2-1, apoi a remizat și cu Gabala și cu Bohemians 1905, ambele meciuri 2-2.
Faptul că au încheiat neînvinși cantonamentul din Antalya i-a binedispus pe elevii lui Cristiano Bergodi. După ce l-au felicitat pe Denis Ciobotariu cu apelativul „Bravo, Liviu”, referire la tatăl apărătorului, antrenorul Voluntariului, Liviu Ciobotariu, jucătorii covăsnenilor l-au luat în primire și pe fundașul stânga Dumitrescu.
Andres este aflat pe lista celor de la CSU Craiova și abia a revenit după o răceală. Colegii l-au „încurajat”: „La Craiova te duci după golul ăsta! Dar nu anul ăsta, ci la anu'!”
Sunt foarte mulțumit de stagiul din Antalya. Și de cum s-au antrenat băieții, și de cum au jucat băieții. În prima repriză am ratat 5-6 ocazii bune, am condus jocul și în a doua, mă bucur că arătăm ce trebuie. E important că nu s-a accidentat niciun jucător.
Andres Dumitrescu la Craiova? Sunt discuții de mercato, cred că asta îl motivează mai mult. Dacă are creier în cap, îl motivează, dacă nu, se duce... Dumitrescu e băiat bun, are viteză, poate juca oricând într-o echipă bună precum a Craiovei. Dar, în acest moment, și el, și Ispas, ambii Under 21, stau cu noi.
- Cristiano Bergodi, antrenor Sepsi
20 de meciuria adunat Dumitrescu pentru Sepsi în prima parte a sezonului
Mai multe știri din Liga 1:
Dică NU e condamnat la Mioveni! 4 reveniri de senzație care-l obligă să spere la o minune
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro