Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 22 februarie 2023 13:38 / Actualizat miercuri, 22 februarie 2023 14:04
Eric Bicfalvi (35 de ani), aflat de șase ani la Ural Ekaterinburg, povestește că mai multe cluburi străine i-au propus să-și suspende contractul în Rusia și să se transfere: „Am refuzat. Ar fi fost incorect față de club”.
Eric Bicfalvi are 35 de ani, joacă din ianuarie 2017 la Ural Ekaterinburg. Nu vrea să părăsească Rusia în ciuda războiului din Ucraina, deși mulți străini au plecat deja, unii pentru a protesta împotriva atacării Kievului, alții profitând de șansa oferită de FIFA, de a suspenda contractele în prima ligă rusă și de a semna în această perioadă cu cluburi din alte țări.
Eric Bicfalvi, „superstarul” care citește cărți în limba rusă
Într-un interviu publicat în cotidianul moscovit Sport Ekspress, articol în care reporterul susține că „românul a devenit un superstar al campionatului nostru, deși nu a evoluat la formații de top” și remarcă faptul că decarul vorbește foarte bine limba rusă, Bicfalvi spune ceea ce simte, fără să se teamă de posibile consecințe: „Citind cărți în rusă m-a ajutat mult. Pentru că am rămas atâția ani în această țară, am devenit și eu rus”.
Atacantul explică și de ce a ales să continue la Ural și cum au încercat să-l atragă diferite cluburi străine: „La fiecare șase luni primesc oferte din Europa. Ultima oară, unii voiau să profite de situația politică din jurul Rusiei și mi-au propus să mă ajute să suspend contractul. Am refuzat. De ce? Ar fi fost incorect în relația cu Ural. Sunt aici în al șaptelea sezon, dau totul pentru echipă”.
171 de meciuria jucat Eric Bicfalvi la Ural începând din ianuarie 2017
Eric Bicfalvi: „Eram sigur că Vestul va pune presiune pe FIFA”
Nu ar renunța la Ural nici dacă ar retrograda, deși această posibilitate e îndepărtată acum. Portocaliii sunt pe locul 10 (neînvinși de șapte etape), cu 21 de puncte, opt deasupra zonei roșii. „Depinde de poziția clubului. Poate mi s-ar spune că nu mai e nevoie de mine sau poate, din contră, ar fi opusul: «Eric, stai! Într-un an ne întoarcem în prima ligă»”.
53 de goluria marcat decarul la echipa din Ekaterinburg (15 assisturi)
Se aștepta ca Rusia să fie exclusă din fotbal. „Nu am fost surprins. Eram sigur că țările din Vest vor pune presiune pe FIFA, ceea ce s-a întâmplat. Presa a scris zi de zi despre acest lucru și s-a luat decizia”, a comentat el.
„Situația e rea pentru cluburi și pentru națională. În opinia mea, liga rusă e în Top 6 Europa. Înainte, echipele luptau nu doar pentru campionat, ci și pentru locurile de cupele europene. Acum, totul s-a dus. Sper să înceteze cât mai curând”.
2024este anul când îi expiră lui Bicfalvi contractul cu gruparea rusă
VIDEO. Eric Bicfalvi, autor al unui gol superb în campionat
Citește și:
„Ajunge cu minciunile! UEFA a ajutat VARdrid” » Istvan Kovacs, în mijlocul furtunii
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat