Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 03 martie 2023 18:04 / Actualizat vineri, 03 martie 2023 22:13
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat obiectivul pentru primele două meciuri ale României în preliminariile Euro 2024.
La finalul Comitetului Executiv din 3 martie, Burleanu a anunțat că România e obligată să câștige meciurile de la finalul lunii, pentru a spera la calificarea la Euro 2024. Naționala lui Edi Iordănescu înfruntă Andorra în deplasare (25 martie, ora 21:45) și Belarus acasă (28 martie, 21:45).
VIDEO. Răzvan Burleanu: „Suntem obligați să câștigăm cu Andorra și Belarus”
„Suntem obligați să câștigăm meciurile din martie. Am fost obligați încă de la tragerea la sorți. Obiectivul este calificarea la turneul final. Ca să te poți califica, trebuie să câștigi cu Andorra și Belarus. Niciun meci nu este accesibil.
Au fost echipe care s-au mai încurcat cu Andorra. Cu Belarus a mai avut o experiență, care nu a fost tocmai fericită (n.r. - România - Belarus 5-3, amical în noiembrie 2020). Să sperăm că cele două meciuri vor fi doar o etapă în drumul spre calificare”, a transmis Răzvan Burleanu.
Programul României în preliminariile EURO 2024:
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
România începe cursa pentru Euro 2024
- Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie - noiembrie 2023.
- Primele două echipe din fiecare grupă se califică automat la EURO 2024, unde gazda, Germania, este calificată din oficiu.
- Restul de 3 participante, până la 24, vor fi decise de un play-off între cele 12 echipe necalificate la EURO cu cele mai bune rezultate în Nations League 2022/2023. Play-off-ul este programat în martie 2024.
- Calificarea la Euro 2024 din Germania este obiectivul pentru care a fost menținut în funcție selecționerul Edward Iordănescu, în ciuda rezultatelor slabe din Liga Națiunilor.
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro