Articol de Adrian Jitea - Publicat miercuri, 08 martie 2023 22:30 / Actualizat miercuri, 08 martie 2023 22:56
Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă în Insulele Feroe, scor 26-28, în preliminariile Campionatului European din 2024.
- Campionatul European din 2024 va avea loc în Germania, în perioada 10-28 ianuarie. Va avea la start 24 de națiuni;
- România va avea rapid șansa revanșei. Returul cu Insulele Feroe se joacă sâmbătă, 11 martie, de la ora 17:00;
- Celelalte două meciuri rămase pentru „tricolori” sunt cu: Austria (acasă, pe 24 aprilie) și Ucraina (deplasare, 30 aprilie).
România a avut un drum cu peripeții spre Insulele Feroe, mai bine de 12 ore de întârziere din cauza vremii, dar visul primului European după o pauză de 28 de ani ar fi trebuit să ofere suficientă motivație.
România, eșec istoric în preliminariile Euro 2024
Prima repriză a fost groaznică. „Tricolorii” au existat doar în primele 10 minute, când Ante Kuduz, aflat la debutul în națională, a lovit din toate pozițiile.
Au urmat secvențe greu de privit, acțiuni ofensive chinuite ale elevilor lui Xavi Pascual. Insulele Feroe s-a distrat pe parchet, au dominat toate aspectele jocului, fizic, tactic, au avut avut o precizie superioară și o luciditate de invidiat. La pauză, tabela arăta 15-9.
7 goluridin 7 aruncări a avut extrema Hakun West av Teigum (21 de ani) în prima repriză
România a revenit degeaba în Feroe
În minutul 34, diferența ajunsese la 7 goluri. A urmat o perioadă senzațională a „tricolorilor”. Interii dreapta Humet și Grigoraș au condus revenirea și au adus o egalare nesperată, 19-19, în minutul 42.
Câteva ratări ale lui Călin Dedu, singur pe pivot, au dus din nou gazdele în avantaj. „Paradele” lui Iancu, dese în ultimele 10 minute, nu au fost suficiente pentru o nouă „remontada”. S-a încheiat 28-26, iar România trebuie să transpire serios pentru calificarea la European.
1996este anul ultimei prezențe a „tricolorilor” la un Campionat European
Încă suntem la mâna noastră în drumul spre EURO 2024
România se află în grupa a 4-a preliminară, alături de Austria, Ucraina și Insulele Feroe. Primele două clasate vor merge la Euro de anul viitor, dar și cel mai bine clasate patru națiuni de pe locul 3 din cele opt grupe.
„Tricolorii” încă sunt la mâna lor și ar obține calificarea cu victorii pe linie, dar au irosit avantajul uriaș obținut în triumful de pe teren propriu, contra Ucrainei.
Naționala lui Xavi Pascual ar putea merge la turneul final și cu alți pași greșiți, dar ar sta la mâna celorlalte rezultatele și la o victorie obligatorie contra Ucrainei.
Clasamentul actualizat în grupa României:
FINAL » Insulele Feroe - România 28-26
min. 60: Cu 10 secunde rămase, Xavi Pascual cere time-out. 28-26
min. 59: Insulele Feroe cere time-out. 27-25
min. 57: Prima ratare a lui Hakun West av Teigum, după 10 goluri. Iancu l-a blocat de la 7 metri. 26-25
min. 54: „Paradă” de excepție a lui Iancu. 25-24
min. 54: Călin Dedu nu mai greșește. 25-24
min. 51: Tărâță transformă încă un 7 metri. 24-22
min. 46: Călin Dedu, singur pe pivot, ratează pentru a doua oară consecutiv. 21-20
min. 45: Time-out cerut de Insulele Feroe. 21-20
min. 43: Interii dreapta fac legea. Grigoraș aruncă direct în vinclu. 20-20
min. 42: Dedu aduce egalarea. 19-19
min. 40: „Aeriană” superbă finalizată de Humet. Feroe cere time-out. 19-17
min. 39: Xavi Pascual forțează, atacă în 7 jucători, iar rezultatele sunt pozitive. Tărâță, extrema Stelei, transformă încă un 7 metri. 19-16
min. 36: Grigoraș înscrie, apoi este lovit în figură. 19-15
min. 35: Tărâță marchează de la 7 metri. România joacă în superioritate timp de două minute. Negru punctează și el pe contraatac. 18-13
min. 34: Humet intră în centru și înscrie cu o aruncare „întoarsă”. Feroe nu acuză șocul și răspunde imediat. 18-11
min. 32: Același chin în ofensiva „tricolorilor”. Un atac dus la limita pasivului este irosit. 15-9
A început repriza secundă!
S-a terminat prima repriză! România e condusă, scor 9-15.
min. 28: Dumitriu încheie perioada de „secetă” de peste 10 minute. 14-9
min. 25: Gazdele cer time-out. Au trecut 8 minute de la ultima reușită a României. 13-8
min. 21: Momente haotice în jocul României. Insulele Feroe se distrează pe parchet! 13-8
min. 17: Apărarea „tricoloră” este inexistentă. Insulele Feroe marchează la fiecare acțiune ofensivă. 9-7
min. 15: Încă o reușită semnată de Kuduz. 7-6
min. 11: Xavi Pascual cere time-out. 6-4
min. 9: Kuduz ia jocul pe cont propriu. A marcat 3 dintre cele 4 goluri „tricolore”. 5-4
min. 5: Primul gol marcat de Kuduz pentru naționala României. 1-2
It's a triple from Hakun West av Teigum! 🔥🎯#ehfeuro2024 #heretoplay pic.twitter.com/EzqfqZCbn0
— EHF EURO (@EHFEURO) March 8, 2023
A început partida! Gazdele au avut lovitura de start.
Lotul deplasat în Feroe:
- Portari: Ionuț Iancu (Steaua), Dan Vasile (CSM Constanța)
- Extreme: Nicușor Negru (Dinamo), Sabin Constantina (Steaua), Ionuț Nistor (CSM Constanța), Alex Tărâță (Steaua)
- Pivoți: Robert Nagy (Minaur), Călin Dedu (Cisne), Gabriel Dumitriu (Turda)
- Linia de 9 metri: Ante Kuduz (Dinamo), Dan Racoțea (Dinamo), Robert Militaru (Dinamo), Călin Căbuț (Minaur), Javier Humet (Dinamo), Demis Grigoraș (Benfica), Gabriel Cumpănici (CSM Vaslui), Daniel Stanciuc (CSU Suceava)
Citește și alte știri din sportul românesc:
Nadia Comăneci a fost victima unei înșelătorii: „Nemernicii! Fac tot ce este posibil”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro