Articol de Vlad Roșu - Publicat sambata, 25 martie 2023 13:42 / Actualizat sambata, 25 martie 2023 13:58
Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al vicecampioanei României, FCSB, îi felicită pe cei din cadrul Federației Române de Fotbal pentru că au ales să schimbe echipamentul naționalei României.
Oficialul roș-albaștrilor a luat în colimator vechile echipamente purtate de jucătorii echipei naționale, numindu-le „echipamente de tip ou”.
Mihai Stoica salută schimbarea echipamentelor de la națională: „Am fost albuş cu gălbenuş!”
„Am scăpat de vechiul echipament. Am fost albuş cu gălbenuş! Bine că am scăpat, aia e o mare realizare! Felicit Federația.
Echipament tip ou nu a avut nimeni în istoria fotbalului: albuș cu gălbenuș. Acum suntem bine, în galben complet”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
România are echipamente noi pentru preliminariile EURO 2024
Conform Federației, tricourile conțin „un brâu cu elemente emblematice pentru regiunile istorice ale României, o trimitere la trecutul nostru comun”.
Un alt element distinctiv amintit este steagul tricolor, aflat pe mânecile tricoului, pe jambiere și pe șort, dar și un mesaj războinic: „Luptăm împreună!”.
Întregul echipament este realizat din poliester 100% reciclat și conține tehnologia Micromesh, o țesătură de plasă care înlocuiește materialul de bază pentru a evapora mai rapid transpirația.
Font nou, inspirat din Coloana Infinitului, pentru tricoul echipei naționale a României
Pe noul echipament al naționalei României a fost utilizat și un nou font, inspirat din liniile Coloanei Infinitului, a lui Constantin Brâncuși.
A dispărut echipamentul contestat de Gică Popescu
Dintre noile echipamente lipsește cel alb, care a atras multe critici în trecut, inclusiv din partea lui Gică Popescu.
„La început am văzut o echipă în alb, apoi am văzut cealaltă echipă în albastru, după care m-am tot jucat pe canale, să încerc să văd unde joacă echipa noastră națională. O fi semnat FRF cu alt post?
Până la pauză nu m-am dumirit, am zis că n-oi fi înțeles eu bine ora meciului. Mi-a zis cineva la pauză că jucăm în alb. FRF își bate joc de echipa națională. Nu se poate așa ceva! Să încerci să schimbi istoria naționalei...
A fost mereu în galben, a jucat mereu cu o culoare de pe tricolor. Eu nu m-am mai uitat la meci când am văzut că joaca în alb. M-am uitat la Formula 1 când am vazut că jucăm în alb.”, spunea „Baciul”, după Liechtenstein - România 0-2.
Citește și:
Uite cu cine vrea Andorra să surprindă România: „pensionarii” la atac + tupeul selecționerului
Previziune sumbră a componentului Generației de Aur: „Urmează 20 de ani tragici”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat