Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 21 aprilie 2023 09:55 / Actualizat vineri, 21 aprilie 2023 11:22
Florin Gardoș (34 de ani), fost fundaș central la FCSB sau Southampton, a comentat lupta la titlu în Superliga.
Campionatul României propune cea mai interesantă luptă pentru trofeu de la implementarea sistemului play-off/play-out, în 2015. Farul, CFR Cluj și FCSB, primele 3 echipe din SuperLiga, sunt despărțite de doar două puncte, cu 6 etape rămase de jucat.
După ce a văzut primele 4 etape din play-off, Florin Gardoș și-a ales favorita la titlu. Este vorba de Farul, liderului campionatului. În sezonul regular, el o vedea pe CFR Cluj cu prima șansă.
Florin Gardoș, despre lupta la titlu în Superliga: „M-am cam răzgândit”
„Pe parcursul sezonului, când am fost întrebat cine va câştiga titlul, am zis că CFR e favorită, deşi Farul juca bine. Pe lângă rezultate, a avut şi constanţă. Dar în play-off m-am cam răzgândit.
Am văzut o CFR mai fragilă decât în anii trecuţi. Ia gol mult mai uşor. După cinci ani în care câştigi titlul, poate să intervină o suficienţă, să nu mai ai acelaşi entuziasm pe care în momentul de faţă Farul îl are”, a declarat Florin Gardoș, potrivit Orange Sport.
În acest weekend, favoritele lui Gardoș la titlu din acest sezon se vor întâlni la Ovidiu. Farul - CFR Cluj are loc sâmbătă, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1.
Toate informațiile înainte de Farul - CFR Cluj
Citește și alte știri din Liga 1:
Rapidiștii sunt „la cuțite” » Mihai Iosif a răbufnit: „În viaţă poţi să fii informat sau informator”
Mesaj tranșant despre situația de la UTA: „Suntem în rahat, trebuie să câștigăm!”