VIDEO Pogacar, Evenepoel și Van der Poel » 5 momente care arată de ce tocmai am încheiat cel mai frumos sezon de clasice din istoria ciclismului

Una dintre cele mai spectaculoase perioade ale calendarului ciclist, sezonul de clasice, s-a terminat duminică cu victoria dominantă a belgianului Remco Evenepoel în Liège-Bastogne-Liège. A fost doar cireașa de pe tort.

Într-o lună și jumătate de curse, fanii au aplaudat victoria spectaculoasă a unui campion al Turului Franței pe dealurile abrupte din Turul Flandrei, au fost martorii dramei nelipsite de pe pavatele dn nordul Franței în Paris-Roubaix și ai urmăririi mereu palpitante de pe ultimii kilometri din Milano-San Remo.

Înainte de Turul Italiei, care începe pe 6 mai, am făcut o selecție a celor mai spectaculoase momente din această primăvară.  

5. Remco Evenepoel, un atac fără replică

Ultimul Monument al primăverii, Liège-Bastogne-Liège, ar fi trebuit să ne aducă un duel Remco Evenepoel-Tadej Pogačar, dar slovenul abandonase deja cursa, accidentat, în momentul în care aceasta a intrat în faza decisivă.

Pentru Evenepoel, ce a urmat a părut doar o formalitate. Pe o ploaie puternică, tânărul belgian a atacat pe Côte de la Redoute, cu 33 de kilometri înainte de final, aceeași cățărare pe care făcuse mișcarea câștigătoare anul trecut.

Grupul de frunte a fost imediat spulberat, iar de Evenepoel s-a mai agățat, după un efort uriaș, doar britanicul Tom Pidcock. Vizibil obosit, Pidcock a refuzat să colaboreze la trenă, dar nici nu a mai contat - cei doi au rămas împreună doar câțiva kilometri.

Pe o pantă nerepertoriată, Evenepoel s-a ridicat în pedale și pur și simplu s-a îndepărtat fără un efort vizibil de britanic.

A fost o victorie dominantă. De la atac și până la linia de final nu a mai existat niciun dubiu pentru Evenepoel, care, în ciuda eforturilor unui mic pluton coagulat în urma sa, a terminat cu mai bine de un minut diferență.

Belgianul a câștigat al doilea Monument din carieră, a salvat primăvara dezastruoasă a echipei sale - Soudal-QuickStep, care odinioară domina întregul sezon al clasicelor, și i-a transmis un semnal important lui Primož Roglič, cu care se va duela în aproximativ două săptămâni într-una dintre cele mai anticipate ediții ale Giro d'Italia.

4. Wout van Aert, un sprint care a sfidat așteptările

Când Wout van Aert a pornit devreme lungul sprint de la finalul E3 Saxo Bank Classic, pe 24 martie, puțină lume se aștepta să-l vadă câștigând, în ciuda abilităților dovedite ale belgianului. Și asta pentru că Mathieu van der Poel și Tadej Pogačar păruseră pur și simplu mai puternici.

Cursa a fost, așa cum anticipase toată lumea, o luptă între cei trei. Van der Poel a fost primul agresor, iar atacurile sale care au început pe Taaienberg - cu 80 de kilometri înainte de final - au făcut cea mai importantă selecție în grupul de frunte.

Atacul lui Pogačar, care până atunci păruse mai mereu post poziționat pe cățărări, a fost însă cel decisiv. Pe Oude Kwaremont, cățărarea care i se potrivește cel mai bine, el a mărit ritmul și a fost la un pas de a-l desprinde pe Van Aert, care a pierdut 15-20 de metri, înainte de a reveni încet lângă sloven și Van der Poel.

Cei trei au ajuns împreună la final, dar belgianul a părut în fiecare moment un pic mai obosit decât rivalii săi. Și totuși, totul s-a aliniat exact cum a fost mai bine pentru el: sprintul a fost unul lung și a început de la o viteză mare.

Pogačar a rămas imediat în urmă, în vreme ce Van der Poel a încercat pentru câteva momente să reziste vitezei belgianului, înainte de a renunța și el.

Van Aert a câștigat o cursă importantă și un pic de curaj în fața celor doi rivali cu care urma să se întâlnească în Turul Flandrei, peste o săptămână, dar în cele din urmă, asta nu i-a fost de ajuns.

3. Van der Poel, când și ultimii metri de pe Poggio contează

În primul monument al sezonului, Milano-San Remo, pe 18 martie, toată lumea aștepta ca Pogačar să atace cât mai devreme și să își folosească forța pentru a-și desprinde adversarii mai abili la sprint.

Asta a și încercat. Slovenul nu a plecat pe Cipressa, prea departe de final, lansând în schimb un atac clasic pe Poggio, dar nu a reușit să-și lase în urmă rivalii, care s-au aliniat în urma sa: Filippo Ganna, Van Aert și Van der Poel.

Abia când lucrurile păreau că s-au calmat puțin, pe ultimii metri ai cățărării, a atacat Van der Poel, care a reușit să-și surprindă adversarii, înainte de a se arunca pe coborâre.

E neclar dacă în spatele lui a fost nehotărâre sau dacă cei trei erau pur și simplu obosiți, cert este că olandezul și-a mărit avantajul în mod decisiv pe coborâre, iar la intrarea pe Via Roma, lucrurile păreau deja hotărâte.

Van der Poel a câștigat primul său Milano-San Remo și al treilea Monument al carierei, în vreme ce Ganna a sprintat în mod neașteptat pentru locul doi, iar Van Aert a prins podiumul, în fața lui Pogačar.

2. Pogačar, regele Flandrei, încoronat pe Oude Kwaremont

Cea mai grea cursă a primăverii, Turul Flandrei, desfășurată pe 2 aprilie, i-a aparținut în mod clar slovenului de 24 de ani.

Ca în E3 Saxo Bank Classic, cei trei și echipele lor au dominat o cursă tensionată și marcată de tot felul de accidentări. Pogačar, Van der Poel și Van Aert s-au desprins de însoțitorii lor pe Koppenberg, cu 42 de kilometri înainte de final, pentru a se apropia periculos de evadarea din față.

Pe Kruisberg, când Van der Poel a atacat violent, doar Pogačar l-a urmat, iar lucrurile s-au destrămat pentru Van Aert. Însă olandezul avea să primească propria lecție, ceva mai târziu.

Pogačar a atacat pe cățărarea sa preferată din cursă, Oude Kwaremont, și l-a desprins pe Van der Poel. Slovenul a trecut apoi pe lângă danezul Mads Pedersen, singurul supraviețuitor al evadării, și dus a fost.

Pe Paterberg, ultima cățărare, Pogačar și Van der Poel au făcut meci egal, dar slovenul avea deja secunde bune în fața olandezului, și le-a păstrat până la final. 

Van der Poel a terminat pe doi, în vreme ce Pedersen s-a impus la sprint în fața lui Van Aert pentru a termina pe trei, un mic premiu de consolare binemeritat pentru forma din această primăvară.

Victoria din Flandra îi oferă lui Pogačar un statut aparte. Este acum unul dintre puținii campioni ai Turului Franței care a câștigat și Turul Flandrei. În plus, a bifat deja trei Monumente diferite (alături de Turul Lombardiei și Liège-Bastogne-Liège) și mai are nevoie de două - Paris Roubaix și Milano-San Remo, pentru a reuși ceva cu adevărat special.

Iar dacă cineva a uitat cumva: slovenul are doar 24 de ani și o lungă carieră în față.

1. Van der Poel și piatra de Roubaix

Aproape toate lucrurile care au decis finalul Paris-Roubaix, pe 9 aprilie, s-au petrecut pe infernala secțiune de pavate Carrefour de l’Arbre.

Sigur, cea mai importantă selecție fusese făcută în mod neașteptat, cu aproximativ 100 de kilometri înainte de final, de Van Aert, care decimase plutonul fruntaș, alături de colegul său, Christophe Laporte.

Van der Poel mai încercase să atace de cel puțin două-trei ori, olandezul fiind urmat mereu și fără ezitări de belgian. Dar pe Carrefour de l’Arbre, cu 15 kilometri înainte de final, totul a explodat. 

În decurs de 10 secunde, John Degenkolb și Van der Poel - împins de colegul său Jasper Philipsen - s-au ciocnit, iar germanul a căzut la pământ. Între timp, van Aert a atacat.

Părea momentul oportun, dar în câteva secunde, Van der Poel l-a ajuns din urmă și l-a și depășit. În momentul în care cei doi au ieșit de pe pavate, a devenit clar și care era motivul: o pană la roata din spate a belgianului.

Schimbarea roții a fost rapidă, dar belgianul a pierdut totuși 15 secunde și nu l-a mai prins din urmă pe rivalul său, care a câștigat astfel primul său Roubaix și al patrulea Monument.Ca să câștigi în Roubaix, ai nevoie și de picioare bune, și de noroc, iar eu le-am avut pe amândouă, a explicat simplu Van der Poel, la finalul cursei.