„Puriul” se îmbrățișează cu Bătrâna Doamnă

Când vii la UTA, e indicat să fii legendă, iar Rednic este. Nu locală, n-avea cum, a activat pe alte meleaguri, dar un om cu palmaresul său, cu 20 de ani de jucat la nivel înalt, cu 83 de "șepci" (caps, cum le spun britanicii selecțiilor în echipa națională), cu aproape un sfert de veac de antrenorat, cu trofee câștigate, probabil că întrunește criteriile de a fi numit "legendă" chiar și în cele mai pretențioase accepțiuni. Nu puneți la socoteală ultimele aventuri nu foarte reușite la Viitorul, Iași sau Dinamo, efigia lui Rednic îi dă dreptul să fie judecat per ansamblul întregii sale cariere!

Spre un baraj cu Dinamo?

Surprinde numirea sa la UTA, petrecută rapid, aproape fulger, ca și despărțirea arădenilor de Gyuszi Balint. Rednic are misia de a salva o echipă care nu prea mai are cum să evite barajul. Un baraj care, în funcție de cum se vor alege apele ligii secunde, ar putea fi chiar împotriva lui Dinamo, echipa vieții sale, ba chiar ultima suferință a sa, de maturitate, din dragoste.

Ultimul eșec nu e al lui

Atunci, Mircea a fost mătrășit (nu e un cuvânt dur, și nici gregar, e chiar realitatea!) de Iuliu Mureșan, fiindcă a vrut să renunțe în iarnă la niște jucători, ca să aducă alții. Ne aducem aminte, Rednic a fost gonit, iar doctorul Mureșan, care tot flutura steagul austerității financiare, a dat afară mai mulți fotbaliști decât dorea Rednic și firește că a și adus mai mulți. Dinamo a retrogradat, dar nu e retrogradarea lui Rednic, nici măcar pe sfert, e a celorlalți aproape în totalitate.

Sub presiunea timpului

Cu toate necazurile de atunci (a trecut un an și ceva, în care Mircea și-a văzut de niște probleme de sănătate mai vechi), la 61 de ani împliniți, Rednic se duce tot la greu, tot la mers pe sârmă, fără plasă dedesubt. Alegerea miră, pentru că de regulă, pe unde a fost, Puriul și-a adus jucătorii pe care-i dorea (are și calități de impresar, și el, și frumoasa sa fiică, blonda Luana), a cerut timp de construcție, de consolidare. La Arad ajunge cu 48 de ore înaintea unei semifinale de Cupă (de care UTA nu se știe cât chef mai are) și înaintea unei luni infernale, cu patru meciuri de play-out și, probabil, în variantă optimistă, cu încă două baraje.

Gyuszi, voievodul nenoroc

În acest moment, la UTA subiectul e mai mult venirea lui Rednic decât plecarea lui Balint, deși renunțarea la al doilea a determinat aducerea primului. Gyuzsi, în ultima vreme, părea un voievod logodit cu nenorocul, UTA ba pierdea pe muchie de cuțit, în ultimele minute, ba lua goluri din nimic (de exemplu, primul cu Chindia, acea lovitură liberă pe colțul portarului), ba era ciupită temeinic de arbitri, ba de cei din teren, ba mai ales de cei din rulota VAR. Cert este că, deși dacă te uiți pe lot, nu arată deloc rău, era ceva ce nu se prea lega acolo. 

Să bați FCSB-ul, să scoți la rampă un briliant ca Rareș Pop, apoi să te împiedici prin coclaurile play-out-ului, poate că era cam mult pentru Gyuszi, care oricum venea după rana necicatrizată a aventurii sale de la Craiova. Poate că ar fi fost în stare să salveze pluta alb-roșie, s-o tragă la malul Mureșului învolburat de ploi. S-a decis însă altfel, cu Mircea Rednic în rol principal, pe care încă nu-l știm cum se descurcă în rolul de salvamar.