OPINII  »  EDITORIAL

CFR a avut un penalty!

Articol de - Publicat luni, 08 mai 2023 14:56 / Actualizat luni, 08 mai 2023 15:26

După 5 ani de supremație, CFR Cluj e în pericol să rateze nu numai titlul, dar și prezența în Europa, cum anticipam aici pe 27 aprilie. Zi în care, dezvoltând câteva idei din articolul "Declinul campioanei", publicat în 7 februarie, subliniam că decăderea formației din Gruia nu-i de dată recentă. Că procesul e de durată.

Duminică seara, la cald, scurt timp după egalul de-acasă cu Universitatea Craiova, apreciam că echipa antrenată de Dan Petrescu și-ar putea păstra coroana doar printr-un miracol, ea aflându-se la 7 puncte în spatele Farului când mai sunt de disputat 3 etape din play-off. Atât că miracolele, o știu și preșcolarii, țin mai degrabă de imaginație decât de realitate.

Nu-i dificil de răspuns la întrebarea ce a provocat această evidentă prăbușire? Întâi, programul foarte încărcat, istovitor, cu 7 meciuri în plus față de FCSB, cu 13 peste Craiova și cu 19 mai multe decât Farul! Apoi, îmbătrânirea lotului și uzura lui. Ba și, colac peste pupăză, accidentarea unor titulari. Între care, cea a veteranului Ciprian Deac (37 de ani), în absența căruia CFR a rămas fără principalul executant al loviturilor libere. Implicit, fără una din armele ei de bază.

Dan Petrescu să nu arate însă cu degetul spre alții, deși spre unii arbitri o poate face! Să se abțină, întrucât e și vina lui că protagonista ultimelor 5 ediții de L1 a scăpătat. Să nu reclame subțirimea vestiarului în condițiile în care el a tăiat și a spânzurat în club. A avut mână liberă, așa că n-a venit și n-a plecat niciun jucător fără acordul lui. Ca atare, "Bursucul" trebuie să se considere vinovat de ce se întâmplă în Gruia. Chiar primul vinovat.

CFR a avut un penalty!
Fanul arbitrajului asistat video, Dan Petrescu s-a răzgândit, acuzând că „în fiecare dintre cele 5 etape din play-off echipa mea a fost dezavantajată grav, nicio decize nu s-a dat pentru noi”.

CFR a avut, adevărat, și ceva ghinion. Barele din duelul cu Rapid și, duminică, cea a lui Bârligea, consemnată la 0-0. Dar adevărat e și că Universitatea lui Neagoe s-a dovedit mai activă și a ratat mult. În final, Markovici a irosit o ocazie monumentală, oferindu-i lui Scuffet prilejul de a interveni providențial. Opinia mea e că, dacă s-ar fi punctat ca la box, Craiova merita să iasă învingătoare.

Ca și în confruntarea precedentă, 1-3 în Giulești, Dan Petrescu a acuzat vocal arbitrajul. În parte întemeiat, socotind că golul înscris de A. Ivan și validat de VAR a stârnit îndelungi discuții. Personal, împărtășesc părerea lui Adrian Porumboiu, care s-a pronunțat la Digi Sport pentru ofsaid. Vasluianul remarcând, corect, că umărul drept al lui A. Ivan, înclinat, era mai aproape de poartă decât gheata lui Camora. Deci ofsaid, numai că în camera VAR Iulian Dima a tras ciudat liniile, softul lui pește!, și a acordat gol. Altfel, A. Ivan nu era de eliminat, bine că s-a revenit asupra cartonașului roșu.

Să admitem că decizia i-a depășit pe cei din teren, iar VAR n-a lămurit pe deplin faza. "Centralul" Radu Petrescu, notat cu 5 în Gazetă, trebuie să-și reproșeze însă, aici nu mai încap dubii!, că n-a sancționat cu penalty hențul comis de Badelj la "capul" lui Braun din minutul 71. Deoarece croatul a dus intenționat mâna spre minge, Radu Petrescu era obligat să vadă, iar Iulian Dima să-i atragă atenția. Pesemne însă că ambii s-au uitat în altă direcție!

De mai sus și concluzia că, obișnuit să se lamenteze cu și fără motiv, mai des fără, Dan Petrescu are uneori dreptate să se lege de arbitraj. În cazul acesta, chiar are.

Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Comentarii (63)
doritor
doritor  •  09 Mai 2023, 12:34
Postat de cj666 pe 08 Mai 2023, 20:01

Prietene, tu cam gandesti ca aia care au furat plasa de sustinere a fundatiei la drumul expres pe langa Craiova. Adica daca eu sunt hot, toata lume trebuie sa ma lase in pace. Din pacate ai insirat o serie de ineptii. Dar La Fontaine avea dreptate cand spunea ca nimeni nu e suficient de inteligent ca sa convinga prostul ca e prost. Asa ca poti ramane cu parerea ta,

Ti-am mai raspuns, dar probabil ca porumbelul din fabulele lui La Fontaine a ratacit drumul spre GSP. Spuneam cam asa: Hopa! Vine un raspuns de la numarul iadului(diavolul sef acolo). Bârrr! Daca tot te zbati cu perpendiculare de ce nu aplici tu teorema celor 3 perpendiculare pe dreapta liniei de 6m din planul gazonului ,clara intre cei doi jucatori. Vei vedea ca umarul lui Ivan e aplecat ca sa planga pe el toti găgăciosii cu c din Cj suporteri ai CFR. Du o perpendiculara tangenta pe arcul de cerc format de fesele lui Camora si vezi daca miroase a furt sau nu. Daca nu te-ai lamurit inseamna ca esti la nivelul gazonului. Apropo daca Ivan e punct fix ,iar Camora alearga spre minge , Marcovic are mingea inca la picior cine are avantaj pana pleaca mingea?. Cumva CFR!?

FlS11
FlS11  •  09 Mai 2023, 11:20
Postat de oscarduarte pe 08 Mai 2023, 18:16

Bai mister fas, este vb de campionatul României. Nu cupe europene și finale de cupa româniei, au furat campionate pe banda rulanta cu prietenii lor din sistem care fac deplasarea cu ei în Italia la meciul cu Lazio( în cazul în care ai văzut meciul la radio acolo au fost adevărații campioni în tribuna). Și cum sa nu ai rezultate în Europa când știi ca ai câștigat campionatul înainte sa înceapă, când Craiova își odihnea jucătorii pentru un meci de cupa care se juca peste 2 săptămâni mai ții minte? Și pentru domnii cu cenzura de ce oare nevoia sa interveniți când nu am folosit nici măcar un cuvânt obscen? Sunteți *** bai băieții de la butoane.

Daca tot raspunzi, de ce nu raspunzi la toate directiile care le-am scris. Te legi doar de aspectul cupe europene... da omule, invoc cupe europene, ca facem atat tam-tam balcanic in campionat si in cupele europene nu prindem toamna si suntem echipe ca cele din Luxemburg pe vremuri, ce sa vorbim de iarna-primavara. Singura care a prins-o a fost CFR si nu o singura data. E dovada clara ca a fost cea mai valoroasa echipa si nu a castigat cu arbitrii campionate. In sistemul regulat a fost tot timpul pe primul loc. Craiova a fost pusa la punct pe propriul teren cand a crezut ca e mai buna ca CFR, fara greseli de arbitru. Dar e mai usor sa zici ca tot suporterul fara judecata- A castigat campionate la rand doar cu arbitri! Asta cu arbitrii e insuflata de ziaristi gen Udrea care va spun chestii ridicole sistemtic si credeti tot felul de slogane de Bucuresti.

capatana
capatana  •  09 Mai 2023, 10:09

Comentariu penibil. Scoala ardeleana a lui Dancu si Guse e pe tobogan, faliment scrie pe ei. *** I-auzi motiv: tocmai anul asta cand avem sansa sa ne calificam in grupe sa-i lasam la voia intamplarii. Pai se poate? ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (63)
Comentează