Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 11 mai 2023 18:43 / Actualizat joi, 11 mai 2023 19:18
După ce Rafa Leao, 23 de ani, a lipsit în prima manșă a semifinalei Ligii Campionilor cu Inter, pierdută acasă cu 0-2, Milan nu îl va putea avea săptămâna viitoare pe Ismael Bennacer (25 de ani), victima unei leziuni la genunchiul drept.
Veștile rele se leagă la Milan în aceste ultime zile. Sâmbătă, cu cinci zile înaintea confruntării cu Inter în turul semifinalelor Champions League, Rafa Leao s-a accidentat la aductori și cel mai bun jucător rossonero nu a putut fi recuperat pentru prima manșă din Derby della Madonnina european. Este incert și pentru revanșă, deși antrenorul Stefano Pioli susține că lusitanul va fi marți seară pe teren.
Bennacer a părăsit San Siro în cârje
Chiar dacă îl va avea în echipă pe Rafa Leao, tehnicianul rossonero a pierdut deja alt titular pentru retur și pentru tot restul sezonului.
Algerianul Ismael Bennacer, mijlocașul ofensiv din spatele vârfului Giroud în sistemul 4-2-3-1 al Milanului, a fost înlocuit după primul sfert de oră miercuri seară, pe San Siro. Un contact dur cu un advers l-a scos din joc. A părăsit San Siro în cârje.
Și fără Leao, și fără Bennacer, rossonerii n-au avut nicio șansă împotriva unui Inter dezlănțuit. Jucătorii lui Pioli și-au creat doar două ocazii importante, ambele în repriza secundă, ambele ratate. Prima de Junior Messias, șut pe lângă poartă, deși era singur cu Onana. A doua de Tonali, care a nimerit bara cu un șut de la marginea careului mare.
Bennacer va lipsi minimum două luni
Astăzi, Pioli a aflat că nu va mai putea conta pe Bennacer. Rezonanța magnetică a relevat o leziune la condilul femural lateral al genunchiului drept. Algerianul în vârstă de 25 de ani va fi supus unei artroscopii (mâine sau sâmbătă) și nu va mai putea juca în acest final de stagiune.
Bennacer va avea nevoie de minimum două luni de recuperare. Va fi refăcut după vacanța de vară, gata de a relua pregătirea înaintea sezonului 2023-2024.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat