Articol de Eduard Apostol, Iosif Popescu (video) - Publicat joi, 01 iunie 2023 13:47 / Actualizat joi, 01 iunie 2023 16:58
Președintele celor de la Dinamo, Andrei Nicolescu, a prefațat returul barajului de promovare-menținere în Superliga, contra celor de la FC Argeș.
- FC Argeș - Dinamo se joacă sâmbătă, 3 iunie, de la ora 21:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1
- În tur, bucureștenii s-au impus categoric, scor 6-1
Oficialul „câinilor roșii” a spus că elevii lui Ovidiu Burcă trebuie să rămână concentrați, în ciuda faptului că sunt în mare proporție promovați în Liga 1. De asemenea, Nicolescu a mai precizat că ceea ce au reușit dinamoviștii în acest sezon de Liga 2 este un miracol, având în vedere condițiile grele de la echipă.
VIDEO. Andrei Nicolescu, despre manșa retur cu FC Argeș, planurile de viitor și cum vor sărbători „câinii” iminenta promovare
„Nu știu dacă sunt emoții înainte de meciul cu FC Argeș, dar sunt niște sentimente de concentrare, pentru că noi trebuie să bifăm și ultimul pas pe care îl avem de făcut.
Anul ăsta, Dinamo a făcut miracole, a fost în căutare de minuni și le-a și făcut. E un meci la care trebuie să rămânem concentrați, echilibrați. Trebuie să ne ducem acolo și să facem noi tot ceea ce am făcut în acest sezon și, la final, să ne și bucurăm.
Eu asta aștept, ca toată lumea, ca toți dinamoviștii să se poată bucura la final, când totul se încheie și totul este rezolvat din punct de vedere matematic. Eu cred că în acest moment Dinamo este în prima ligă în proporții de 80-90%”, a declarat Andrei Nicolescu, la finalul unui meci demonstrativ, între actori și preoți.
Andrei Nicolescu, președinte Dinamo: „Evident că vrem să organizăm ceva dacă promovăm”
Întrebat ce opinie are despre informația apărutîă miercuri în GSP, conform căreia cei de la CS Dinamo București ar urma să organizeze un eveniment special, în Sala Dinamo, pentru ca fanii „câinilor roșii” să sărbătorească promovarea, Nicolescu a răspuns.
„Eu vreau să-i mulțumesc lui Ionuț Popa (n.r. - președintele CS Dinamo) în primul rând, pentru că a dat dovadă că Dinamo e o mare familie și gestul pe care l-au făcut e unul extraordinar și vine în întâmpinarea noastră.
Mă bucur că și alți dinamoviști, care nu pot fi pe stadion, vor putea fi acolo, în Complexul Dinamo, să se bucure de acest moment. Evident că vrem să organizăm ceva, dar doar în momentul în care vom promova sută la sută”, a precizat Andrei Nicolescu.
Andrei Nicolescu: „De asta am zis că Dinamo trebuie să se lupte la evitarea retrogradării în Liga 1”
Andei Nicolescu a fost întrebat și despre declarația dată la finalul meciului cu FC Argeș, conform căreia obiectivul lui Dinamo ar fi salvarea de la retrogradare în primul sezon de la revenirea în Liga 1, Nicolescu a replicat:
„E foarte simplu de ce am zis că Dinamo trebuie să se lupte la evitarea retrogradării în Liga 1. Noi încercăm să creștem organic. Dacă respectăm acest plan, înseamnă că toate investițiile pe care le vom face vor fi făcute în același stil ca și anul trecut.
Adică vor căuta să sudeze și să completeze echipa pe care o avem la momentul ăsta, să facă lucrurile să funcționeze mai bine, atât din punct de vedere administrativ, cât și sportiv, și cred că sistemul este cel care dă performanță, nu neapărat numele sonore care teoretic ar putea să ajute”.
Eu am mai spus-o, îi mulțumesc lui Cristi Borcea că a revenit la stadion și că a redevenit fanul lui Dinamo, pentru că e important ca Dinamo să-și recâștige fanii care într-o perioadă s-au dus pe lângă activitatea clubului, nu au mai fost interesați.
Faptul că până și Cristi Borcea vine înseamnă că un alt mare grup de suporteri dinamoviști este gata să se alăture acest proiect, iar asta e o bucurie pentru noi, că reușim să-i readucem și să-i recultivăm în spiritul lui Dinamo
-Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo: „Această echipă merită un bonus de performanță”
Președintele celor de la Dinamo a mai confirmat că formația va mai beneficia de un bonus de 150.000 de euro în cazul în care vor reuși promovarea.
„Această echipă merită un bonus de performanță, dacă va promova. O spunem cu tărie noi toți, cei din partea administrativă, că această sumă e una meritată. Gândiți-vă cum au început sezonul, prin ce au trecut, că au fost foarte aproape de a se desființa.
Au reușit să rămână un grup unit, Ovidiu a reușit să facă asta, în ciuda unor discuții din iarnă, când toată lumea a dat în el. Gândiți-vă la ce a reușit în acest an și veți realiza că această sumă este relativ mică față de performanța pe care ei au reușit să o facă în aceste condiții”, a conchis Andrei Nicolescu.
Citește și alte știri:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro