OPINII  »  EDITORIAL

Steaua, trezirea!

Articol de - Publicat joi, 01 iunie 2023 14:23 / Actualizat joi, 01 iunie 2023 14:41

S-a întâmplat ce trebuia. Senatorul Vasile Dîncu și cei doi colegi ai săi din PSD au retras inițiativa de modificare a Legii Sportului, propunere conform căreia, simplificând la maximum, cluburile subvenționate din bani publici, departamentale, s-ar bucura de aceleași drepturi ca și cele private. Între altele, i s-ar permite și CSA Steaua, pendinte de MApN, accesul în Liga 1. Cazul e cunoscut, nu mai insist.

Aflând că nu doar Consiliul Legislativ, ci și cel Economic și Social, alt for parlamentar consultativ, a avizat negativ demersul amintit, Dîncu a bătut în retragere. Tip subțire, sociolog și profesor universitar, și-a dat seama că a jucat o carte greșită. A evitat însă, ca orice politician versat, să pară luat prin surprindere, așa că a explicat renunțarea prin "Respectul pentru democrație". Frumos spus. Oare și adevărat?

Mă gândesc că senatorul a realizat, ori a fost tras de mânecă de cineva apropiat, că modificarea sa, odată votată, va așeza pe picior de egalitate cluburile profesioniste și cele amatoare. La o masă comună. Tratament cu care, nu-i nicio noutate, FIFA și UEFA nu-s de acord. Ba chiar îl resping ferm, gata să sancționeze exemplar, inclusiv prin excluderea din competițiile pe care le guvernează, cluburile ce încalcă normele. Cluburile, dar și, mai ales, federațiile. Iată de ce-i posibil ca și FRF să-l fi influențat pe Dîncu.

Sigur că era indicat ca ex-ministrul Apărării să nu se bage într-o chestiune pe care n-o stăpânea. De subliniat însă că n-a persistat în greșeală, dovadă că s-a redresat rapid: "Singura soluție pentru CSA Steaua București, care a câștigat promovarea pe teren, este de a se asocia cu o entitate privată". Mai clar nici că se putea, nu?

Asta au scris Gazeta și subsemnatul în repetate rânduri, avertizând că Steaua nu va promova câtă vreme nu-și va schimba forma de organizare. Până nu se va transforma într-o societate pe acțiuni ori non-profit. Noi am scris, noi am auzit. Șefii CSA au râs și au bătut pas de defilare. Din când în când, ne-au contrazis la TV și n-au pregetat, în frunte cu colonelul Florin Talpan, juristul clubului, să viseze cai verzi.

Vocal și îndârjit, Talpan s-a împotrivit oricărei schimbări. Nu i se poate reproșa că n-a lucrat pentru binele Stelei, dar a lucrat aiurea, în afara realității. Mai grav, juristul din Ghencea nu pare să fi înțeles nici acum, în ceasul al 13-lea, că s-a aventurat într-o bătălie dinaintea pierdută. Că umblă pe nisipuri mișcătoare.

Steaua, trezirea!

Practic, mințindu-se pe el însuși și amăgindu-i pe fani, colonelul le-a răpit acestora bucuria de a-și vedea favoriții în eșalonul de elită. Cuprins de un entuziasm fără margini, dar și fără noimă, Talpan a proclamat că "Nu ne asociem cu nimeni, noi suntem Steaua București și mergem așa în continuare!".

Evident că pot merge, nu-i oprește nimeni. Atât că nu vor ajunge nicăieri, deoarece e foarte puțin probabil, chiar utopic, că TAS, unde deschiderea unui proces costă o căruță de bani, le va ține partea.

E timpul ca Steaua, șefii de la CSA și de la MApN, să se trezească și să acționeze. Să nu mai stea cu brațele încrucișate și cu ochii pe pereți. În măsura în care nu se vor grăbi și îl vor asculta ca hipnotizați pe Talpan, există riscul să mai rateze o promovare. Una și încă una.

Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Comentarii (61)
alexh
alexh  •  02 Iunie 2023, 13:25
Postat de anatol_karagandici pe 02 Iunie 2023, 12:53

Doamne-fereste, a incerca sa-i explici astuia ce-i aia "reducere la absurd e tot una cu a incerca sa zbori in cosmos cu masina de spalat :)) ASA CEVA... :)) Zi cinstit ma, tu esti Bibirica, ala cu 2 la BAC, nu? :))

Când nu ai argumente o dai în bălăceală. Nu prostule, am avut 8,67 la bac, pe vremea când examenul era "pe bune". Nu toți sunt prostovani ca tine. AȘA CEVA, n-am văzut de mult timp: doi proști cu diplomă. Un 7apidist și scenaristul.

anatol_karagandici
anatol_karagandici  •  02 Iunie 2023, 12:53
Postat de alexh pe 02 Iunie 2023, 11:10

Măi prostul-proștilor, n-au fost și anul trecut la Tas? Nu UEFA consideră STEAUA din prima ligă continuatoarea echipei care a câștigat CCE '86 și pentru asta îi dă puncte bonus? Doi proști, un 7apidist(care își schimbă contul) și scenaristul.

Doamne-fereste, a incerca sa-i explici astuia ce-i aia "reducere la absurd e tot una cu a incerca sa zbori in cosmos cu masina de spalat :)) ASA CEVA... :)) Zi cinstit ma, tu esti Bibirica, ala cu 2 la BAC, nu? :))

bimbi79
bimbi79  •  02 Iunie 2023, 12:13

"Talpan trebuie făcut maresal, clonat și mumificat pentru tot binele făcut fotbalului românesc. Umbla la brat cu cadavrul e o mare performanta. Preacuvioșii noștri colonei , generali, mareșali sa ne trăiți precum ne trăiește Ilici lilescu." Nu e singura mumie care umbla cu un cadavru. Toaia umbla cu Jean Gabin, sau invers

Vezi toate comentariile (61)
Comentează