Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat luni, 19 iunie 2023 15:08 / Actualizat luni, 19 iunie 2023 15:16
Reunirea echipei UTA a avut loc în această dimineață.
La vizita medicală a echipei lui Mircea Rednic au fost prezenți portarii Iacob și Kucher și jucătorii Benga, Cooper, Stahl, care va fi împrumutat încă un sezon de la Rapid, R. Pop și Isac. Dar și o serie de juniori.
Antrenorul Mircea Rednic are în contract o clauză prin care trebuie să includă la antrenamente cel puțin nouă jucători de la Academia UTA. Din rândurile lor au răspuns prezent Sarkozi, Haloș, Pașca, Cr. Mihai, Șerăngău, Hrezdac, Stanciu, Ristin, Mercioiu și Câmpan.
17 plecați, 4 sosiți la UTA Arad
Zilele următoare sunt așteptați la pregătire ceilalți trei jucători noi din lot: Carp, Dumitrașcu și Mustacă (21 de ani, Unirea Slobozia), iar arădeanul Luca Bodri (23 de ani) se află și el în lotul lărgit.
Postolachi și Aly Abeid, care sunt la echipele naționale ale Moldovei, respectiv Mauritaniei, au primit liber până la 30 iunie. Iar Keșeru și Milosevic sunt jucătorii cu care încă nu s-a ajuns la un acord privind diminuarea contractelor.
În timp ce Luckassen a ieșit din vederile arădenilor. „Nu a venit pe salariul oferit de noi. Din acest punct de vedere, Cooper se integrează la proiectul nostru”, a lămurit Rednic situația ex-rapidistului.
Liste care așteaptă o concretizare la UTA
Întrebat dacă îl neliniștește acestă balanță dezechilibrată dintre cedări și achiziții, tehnicianul de la UTA a surprins.
„Nu luăm jucători numai de dragul de a lua. Am avut un program cu două săptămâni mai lung decât celelalte echipe. Până miercuri vor mai veni trei jucători străini, iar până la 1 iulie vreau să am lotul definitivat în proporție de 85%. Uitați câte liste mai am”, a spus Puriul schițând un zâmbet.
Rednic a amintit de faptul că un loc play-off este obiectivul său, nu al clubului.
Cantonament la Arad, refacere la Țucudean
Mijlocașul Bruce Nortey (19 ani) și atacantul Emanuel Dogbey (20 ani) sunt doi jucători din Ghana, aduși la Arad în iarna trecută, asupra cărora Mircea Rednic s-a oprit după trialurile de săptămâna trecută și i-a inclus în programul de pregătire centralizată care va avea loc pe plan local.
„Avem condiții bune la Arad, de ce să pierdem o zi pe drum până în Slovenia și încă una înapoi? Ne-am fi antrenat cu șubele pe noi, iar în campionat vom juca la 35 de grade. Și la Viitorul sau la Dinamo am făcut cantonamentul pe plan local”, a încercat antrenorul să mascheze problemele financiare ale „Bătrânei Doamne”.
Citește și:
Conflict cu fotbalistul Rapidului: „Chiar Mutu mi-a scris: «Nu-i răspunde, n-are minte!»”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro