Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 28 iunie 2023 08:23 / Actualizat miercuri, 28 iunie 2023 11:12
Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional, a analizat parcursul României U21 la Europeanul de tineret.
După 0-0 cu Croația U21, „tricolorii” au terminat pe ultimul loc grupa din care au mai făcut parte Spania și Croația. România a obținut un singur punct și nu a marcat la turneul final.
Ilie Dumitrescu a analizat prestația României U21 la Euro 2023
Ilie Dumitrescu e dezamăgit de parcursul României și de generația care a jucat la acest EURO. Consideră că jucătorii români nu se descurcă în meciurile internaționale din cauza nivelului scăzut al Ligii 1.
„Eu cred că am suferit foarte mult la relațiile de joc, la automatisme. Orice acțiune era una individuală. Nu văd un jucător să ceară mingea în profunzime, combinații. N-am reușit să mutăm centrul de greutate și să punem presiune pe adversar. Croația e o echipă solidă, am pierdut multe dueluri 1 contra 1.
Mă uitam la Târnovanu, incredibil cum a scos la ultima fază. E până la urmă un rezultat pozitiv față de ultimele meciuri. Una peste alta, eu mă așteptam la mai mult de la această generație. Eu trag o concluzie destul de aspră.
Nivelul competiției nu este unul care să-i pună în situație de joc pe acești fotbaliști. Văd alte evoluții în campionat și altceva în meciurile internaționale. În campionatul nostru ai timp să gândești, ritmul e scăzut. Săndoi a avut la dispoziție un an de zile, putea consolida anumite idei”, a declarat Ilie Dumitrescu, la „Digi Sport Special”.