Articol de Andra Mocanu - Publicat duminica, 09 iulie 2023 13:22 / Actualizat duminica, 09 iulie 2023 16:52
Matteo Berrettini (27 de ani, #38 ATP), jucător care a avut parte de un an teribil din cauza accidentărilor, pare să fi renăscut la ediția din acest an de la Wimbledon.
Fost finalist pe iarba de la Londra, italianul e în „optimi” după o victorie impresionată reușită sâmbătă seara în fața lui Alexander Zverev (26 de ani, #21 ATP), scor 6-3, 7-6 (4), 7-6 (5), succes reușit din postura de outsider. Matteo a produs, însă, surpriza, în meciul în care a avut-o alături în loja sa și pe Melissa Satta, 37 de ani, nimeni alta decât iubita fostului număr 6 mondial.
Melissa Satta l-a încurajat pe Matteo Berrettini la Wimbledon
Melissa a urmărit meciul cu sufletul la gură, iar producătorii transmisiunii au surprins câteva cadre elocvente cu trăirile brunetei.
„Game, Satta, Match”, au glumit fanii tenisului pe rețelele de socializare, după ce italianul a obținut biletele pentru optimi. Acolo, Matteo va avea parte de un meci teribil, împotriva liderului mondial Carlos Alcaraz.
Răsfoiește o galerie foto cu fotomodelul Melissa Satta, femeia care i-a „sucit” mințile lui Berrettini:
Melissa Satta și Matteo Berrettini, numiți de presa din Italia „cuplul anului”
Anul acesta, Revista „Chi” i-a pus pe cei doi pe prima pagină, titrând: „Noul cuplu al anului”. Melissa Satta nu este la prima relație cu un sportiv. Între 2006 și 2011 a fost împreună cu fostul atacant Christian Vieri. Timp de 4 ani, între 2016 și 2020, a fost căsătorită cu ghanezul Kevin-Prince Boateng, fost la Milan. Cei doi au împreună un copil, pe Maddox Prince Boateng.
Și Berrettini a fost implicat într-o relație de notorietate, cu jucătoarea de tenis Ajla Tomljanovic. Cei doi s-au despărțit în luna septembrie a anului trecut.
VIDEO Rezumatul meciului Matteo Berrettini - Alexander Zverev
Citește și alte știri din tenis:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat