OPINII  »  EDITORIAL

Ce-l recomandă pe Florinel să plece?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat marti, 11 iulie 2023 12:19 / Actualizat marti, 11 iulie 2023 12:19

Șeptarul FCSB-ului simte că ”e iarăși bun” și că a sosit momentul să se transfere

Într-un amplu interviu acordat Gazetei Sporturilor, Florinel și-a deschis sufletul în fața publicului. Pare mai matur decât era, e încrezător în forțele proprii, a depășit necazurile cu acea accidentare de la Backa Topola și ar vrea să plece de la FCSB chiar în această perioadă de transferări, care ține până la începutul lui septembrie. Unde? Destinația finală dorită ar fi Premier League, iar cea intermediară, întru călire fotbalistică, Serie A. Italia.

Criterii de evaluare

Să zicem că suntem scouterii unui club nu englez, pentru că Anglia e mai departe, atât ca distanță, cât și ca valoare fotbalistică și că l-am avea pe Florinel pe o listă mai cuprinzătoare, cu mai multe nume de fotbaliști. Toți ofensivi, dacă se poate toți "wingeri", cum li se spune acum atacanților laterali, extremele de altădată.

Oricine, după ce vede câteva minute de imagini în care fiecare jucător analizat e zmeu, se uită pe cifre. Câte selecții ai la națională, câte goluri ai dat, unde ai calificat-o, câte meciuri ai jucat în Cupele Europene, dacă ai tras echipa de club după tine până în grupe sau mai departe de ele.

În final, s-ar putea ca specialiștii să-și arunce ochii și peste cifrele din campionat, deși competiția internă din România nu e chiar cea mai relevantă cu putință.

Ce-l recomandă pe Florinel să plece?

7 selecții la 25 de ani

Florinel a împlinit deja 25 de ani și a ascultat imnul de șapte ori. La seniori, selecțiile de la juniori și de la tineret nu mai au relevanță la jumătatea carierei. Prin comparație, la aceeași vârstă Hagi se apropia de 50 de selecții. Ca și Balaci, care după 27 de ani aproape că n-a mai jucat.

Țineți minte vreun meci memorabil al lui Florinel sub tricolor? În cele șapte selecții n-a reușit niciun gol. În ultimele două partide, cu Kosovo și cu Elveția, a fost titular. A fost schimbat de fiecare dată în jurul minutului 60, fără să fi reușit nimic deosebit. Însă el simte că e iarăși bun.

Europa, rubrică albă

E adevărat, subiectul acestor rânduri s-a accidentat grav la un meci de cupe europene, cel cu Backa Topola. Apoi a lipsit o perioadă îndelungată, dar a revenit. Ca să iei ochii englezilor, sau măcar pe ai italienilor, trebuie să fii decisiv în meciuri cu adversari care au o cu totul altă rezonanță decât Karagandî sau Saburtalo. Să-ți împingi, prin isprăvile tale, echipa în primăvara europeană.

Să joci memorabil în grupe. Goluri decisive, pase de gol. Și această rubrică e albă!

Goluri cam puține...

Într-adevăr, în primăvara lui 2023, Florinel a părut într-o creștere de formă în campionatul intern. Totuși, ce spun cifrele? 35 de meciuri (din 40), 8 goluri. Locul 19-21 în clasamentul marcatorilor din Liga 1, sub colegul Edjouma, sub retrogradatul Popa, de la Chindia.

Chiar dacă în dreptul lui Florinel stau și 9 pase de gol (criteriu mai nou de evaluare, oare Mircea Lucescu sau Dobrin cam câte pase de gol or fi dat în anii când acestea nu se numărau?!), cele doar 8 goluri marcate înseamnă cam puțin pentru un jucător ofensiv, component al unei echipe cu al doilea atac din campionat (după Farul), care a înscris de 66 de ori.

Cum se traduce "bun"?

Percepția noastră s-ar putea să fie că Florinel Coman (cel mai bine plătit jucător din România) e un fotbalist de valoare și în ascensiune. Percepția sa personală este că e iarăși bun.

Ne-am bucura să-l vedem într-un campionat de primă mână, bun și acolo. Dar se pare că pe-acolo cuvântul "bun" se traduce altfel, înseamnă altceva decât înseamnă pe la noi. 

Ce a declarat Florinel Coman în interviul oferit Gazetei: 

Florinel Coman, anunț-șoc în partea a II-a a interviului pentru GSP: „Aș vrea să plec acum de la FCSB!” » Eticheta pusă fotbaliștilor care îl enervează: „Cea mai mare prostie” + cel mai tare adversar din Liga 1
FCSB

Citește și:
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
Liga 2
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga

Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori
Altele
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori

Comentarii (19)
zetanu
zetanu  •  12 Iulie 2023, 12:40
Postat de scorpio2808 pe 12 Iulie 2023, 12:24

Ai scris frumos, dar ce nu vezi tu este ca un fotbalist joaca diferit in conditii diferite. Ma intreb ce ai fi scris despre Chivu cand a plecat la Ajax. Ma intreb ce ai fi zis de Alibec dupa episoadele FCSB si CFR. Ce zici de prestatia lui de anul acesta la Farul? L-am vazut in cateva meciuri live si e de neimaginat energia cu care se incarca coechipierii lui la modul in care cere mingea, in care se zbate (de multe ori in gol - e adevarat), la reactiile pe care le are cand nu primeste mingea. De unde stii cum ar juca Florinel la Borussia? Sau la Salernitana? Ce se vede este ca e puternic, e rapid, are mare incredere in el, joaca intre linii, e foarte motivat, ataca tot timpul poarta. E iarasi adevarat ca nu prea i-au iesit suturile ca inainte de accidentare, dar tot a dat niste goluri importante (cum a fost golul egalizator din meciul cu CFR) si a dat multe pase de gol.

Pai asta a scris si Buzarin...intr-un campionat care se bate cu cel din Bulgaria, Kazakhstan si Azerbaidjan, Florin e superstar (doar ca nu mereu!), cand trece de Nadlac se schimba lucrurile. In Europa nu misca cu zecesebe, iar la nationala are 7 selectii si in fiecare a fost praf tandari varza. Chiar si in campionatul intern, cate trofeee a castigat cu echipa din Berceni? Astea sunt criteriile care conteaza, asa pe cifrele din sezonul trecut, si Mailat ii da clasa.

scorpio2808
scorpio2808  •  12 Iulie 2023, 12:24
Postat de nicohak55 pe 11 Iulie 2023, 19:37

Un închipuit înfumurat , veșnic bosumflat ,cu aere de geniu neînțeles. Are acasă o oglindă mincinoasă , care-i spune zilnic că-i cel mai frumos și cel mai fotbalist dintre orbii din liga 1. Adică un chior in țara orbilor. In trei ani , face 30. O vârstă frumoasă , dar nu în fotbal . Bate câmpii cu Premier Ligue sau Serie A când el , in toate convocările la națională a fost printre cei mai slabi.

Ai scris frumos, dar ce nu vezi tu este ca un fotbalist joaca diferit in conditii diferite. Ma intreb ce ai fi scris despre Chivu cand a plecat la Ajax. Ma intreb ce ai fi zis de Alibec dupa episoadele FCSB si CFR. Ce zici de prestatia lui de anul acesta la Farul? L-am vazut in cateva meciuri live si e de neimaginat energia cu care se incarca coechipierii lui la modul in care cere mingea, in care se zbate (de multe ori in gol - e adevarat), la reactiile pe care le are cand nu primeste mingea. De unde stii cum ar juca Florinel la Borussia? Sau la Salernitana? Ce se vede este ca e puternic, e rapid, are mare incredere in el, joaca intre linii, e foarte motivat, ataca tot timpul poarta. E iarasi adevarat ca nu prea i-au iesit suturile ca inainte de accidentare, dar tot a dat niste goluri importante (cum a fost golul egalizator din meciul cu CFR) si a dat multe pase de gol.

danglumetu
danglumetu  •  12 Iulie 2023, 10:25

lasati omul in pace, e chiorul din tara orbilor, se stie!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Close