FOTBAL  »  NATIONALA  »  13 ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO 2008

Tempo ridicat

Articol de - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00

“Tricolorii” au făcut ieri dimineaţă, la 28 de grade Celsius, un antrenament tare, de pregătire fizică.

După două zile mai relaxante, Victor Piţurcă a mărit vizibil intensitatea antre­na­men­tu­lui efectuat ieri dimineaţă de “tr­i­co­lori”. Cei 23 de jucători aflaţi la dis­po­ziţia selecţionerului au fost su­puşi timp de 75 de minute unui pro­gram preponderent fizic.

Coordonaţi de preparatorul fizic Ma­rian Lupu, Mutu şi compania au făcut mai multe reprize de alergare. Au început cu anduranţă, după care au trecut la “lansate” şi au ter­mi­nat cu sprinturi.

Piţi s-a băgat la “măgăruş“ cu Mutu

În final, s-a lucrat şi cu mingea, dar după accidentarea lui Coman de vineri, Piţurcă a renunţat la jo­cul-şcoală şi a recurs la “mă­gă­ruş“. Selecţionerul i-a îm­păr­ţit pe bă­ieţi în trei grupuri, iar Piţi a în­cer­cat să animeze at­mos­fe­ra şi s-a bă­gat la joc alături de Mu­tu, Contra, Marica, M. Niculae, Fl. Pe­tre, Raţ şi Moţi. Ceilalţi s-au aliat după a­fi­ni­tăţi. Steliştii D. Goian, Ră­doi, Ni­co­liţă, N. Dică şi Ghionea i-au a­tras lîngă ei pe Codrea şi D. Ni­culae, iar dinamoviştii Fl. Bratu şi Ad. Cris­tea s-au cuplat cu Şt. Radu, Tamaş, Să­pu­naru, Deac şi Cociş. Lobonţ şi Popa au lu­crat specific, separat.

Lotul de 25

Portari
Lobonţ, Popa, Stăncioiu

Fundaşi
Contra, Săpunaru, Goian, Tamaş, Ghionea, Moţi, Raţ, R. Ştefan

Mijlocaşi
Nicoliţă, Fl. Petre, Rădoi, Codrea, Chivu, Cociş, Dică, Ad. Cristea, Deac

Atacanţi
Mutu, Marica, D. Niculae, M. Niculae, Bratu

Marica: “România e favorită la titlu!”

Ciprian Marica (foto) e încrezător în şansele României la turneul final. “Nu ne temem de nici un adversar. Ce, ei au patru picioare? Ne trebuie cinci sau şase puncte să trecem de grupe!”, a declarat vîrful “trico­lo­ri­lor” în exclusivitate pentru Ştirile Sportive de la Antena 1. Atacantul lui Stuttgart crede că România poate fi surpriza de la Euro.

“Favorita la titlu? Nu văd alta în afara României!”, a mărturisit Ma­­rica. După ce căpitanul Cristi Chi­vu a spus despre el că va fi revelaţia turneului final, vîrful “naţionalei” vrea să-i răsplătească acestuia încrederea: “Mă voi strădui să dau tot ce am mai bun din mine!”.

Liberi de azi pînă mîine

“Tricolorii” au efectuat ieri după-amiază o şedinţă în sala de forţă de la Mogoşoaia. Fotbaliştii “naţio­nalei” susţin astăzi dimineaţă ultimul antrenament din această săptămînă, la finalul căruia Adrian Mutu va organiza o conferinţă de presă. Piţurcă (foto) le va da liber “tricolorilor” după masa de prînz, urmînd ca aceştia să revină în cantonament mîine, la ora 12:00. Sîmbătă este programat amicalul cu Muntenegru, pe stadionul Steaua, de la ora 20:45, în direct la Antena 1, iar pe 2 iunie lotul va pleca în Elveţia pentru a continua preparativele în vederea turneului final Euro 2008.

Cristea vrea să slăbească

Adrian Cristea (foto) a fost singurul “trico­lor” care s-a pregătit ieri purtînd pe sub tricoul cu mînecă scurtă şi o bluză cu mînecă lungă, deşi soarele ardea, iar termometrele indicau 28 de grade Celsius. Dinamovistul recurge de obicei la astfel de soluţii atunci cînd simte că ia în greutate. În lumea fotbalului este cunoscut faptul că Adrian Cristea este predispus la îngrăşare în vacanţele precompetiţionale, dar slăbeşte la fel de repede.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Superliga
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează