Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto) - Publicat duminica, 23 iulie 2023 19:50 / Actualizat duminica, 23 iulie 2023 20:06
Trei recorduri mondiale au căzut în prima zi în bazinul de la Fukuoka, două individuale și unul la ștafetă.
- Reporterul GSP Roxana Fleșeru și fotoreporterul Raed Krishan sunt în Japonia, la Fukuoka, și transmit toate informațiile care contează înaintea Campionatelor Mondiale
- David Popovici debutează în competiția mondială pe 24 iulie, la ora 11:51, ora Japoniei (05:51 în România), în proba de 200 m liber. În sesiunea de dimineață sunt seriile, apoi, în cea de seară, semifinalele, ultimul act fiind programat pe 25.
- Campionatele Mondiale de Natație nu sunt transmise la TV, doar pe platforma de streaming Antena Play.
Bazinul de la Fukuoka pare unul rapid, mai ales că în prima zi a reuniunii de seară s-au stabilit trei noi recorduri mondiale. Prima a fost australianca Ariarne Titmus, care a câștigat aurul în proba de 400 m liber cu un timp de 3:55,38. Recordul îi aparținea lui Summer Mcintosh, care îmbunățise chiar timpul australiancei, cea care deține titlul olimpic.
Leon Marchand a bătut și ultimul record al lui Michael Phelps
Un record așteptat a fost cel al francezului Leon Marchand, care a lăsat în urmă ultimul reper care îi mai aparținea lui Michael Phelps, cel care a fost în tribună în postura de comentator.
Francezul care este antrenat de Bob Bowman, tehnicianul care l-a pregătit pe Michael Phelps toată cariera sa, a obținut un timp de 4:02,50 în proba de 400 de metri mixt.
THIS IS UNBELIEVABLE 🫣
— World Aquatics (@WorldAquatics) July 23, 2023
🇫🇷Leon Marchand beat the longest World Record in the books after 21 years!!!@FFNatation #AQUAFukuoka23 pic.twitter.com/Jkzwmp0xFb
„E incredibil ce s-a întâmplat. E cel mai dureros lucru pe care l-am făcut. Ce e mai bun urmează să se întâmple", a spus Marchand. Americanul înotase 4:03.84 în 2008. Momentul lui Leon a fost și mai frumos pentru că Phelps s-a bucurat de reușita sa și apoi a fost cel care i-a înmânat medalia de aur.
Este a patra distincție de aur pentru francezul în vârstă de 21 de ani, care mai urcase de trei ori pe prima treaptă a podiumului la Budapesta la 200 și 400 m mixt.
Al treilea record le-a aparținut fetelor din ștafeta de 4x100 m liber a Australiei și a fost stabilit cu timpul de 3:27.96.
Vezi și alte știri despre Mondialele de la Fukuoka:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat