Articol de Remus Răureanu, Aurelian Botezatu, Liviu Manolache, Sergiu Alexandru - Publicat marti, 25 iulie 2023 12:43 / Actualizat marti, 25 iulie 2023 13:42
Eugen Neagoe (55 de ani) a fost demis de la CS Universitatea Craiova. Laurențiu Reghecampf (47) e marele favorit să-i ia locul.
Așa cum scria Gazeta Sporturilor, Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a fost total nemulțumit de randamentul echipei sale sub comanda lui Eugen Neagoe.
UPDATE 13:40 » Prima reacție a lui Eugen Neagoe
Tehnicianul de 55 de ani a reacționat în premieră și a explicat ce a discutat la ședința de azi cu finanțatorul Mihai Rotaru.
„„Nu există niciun motiv pentru decizia asta. Conducerea nu mi-a reproșat nimic, dar atunci când patronul îți spune că vrea o schimbare ce poți să mai faci sau să mai spui?! Am avut o discuție, am vorbit despre lucruri, despre ghinionul pe care l-am avut și ne-am despărțit amiabil”, a spus Neagoe pentru GSP.ro.
Citește AICI întreaga declarație a lui Eugen Neagoe
Eugen Neagoe a plecat de Universitatea Craiova
În această dimineață, la sediul clubului a avut loc o ședință, care ar fi fost doar o formalitate. Iar conducerea oltenilor a decis să renunțe la Eugen Neagoe, deși Universitatea Craiova a luat 4 puncte în primele două etape, 2-0 cu Dinamo și 0-0 cu Oțelul Galați.
Eugen Neagoe a fost adus la CSU Craiova în ianuarie 2023 și a semnat un contract care mai era valabil până în 2024. Avea 21 de meciuri pe bancă. A câștigat 9 și a înregistrat câte 6 egaluri și 6 înfrângeri. Cu el, CSU Craiova a ratat calificarea în cupele europene pentru prima dată în 6 ani.
Universitatea Craiova și antrenorul Eugen Neagoe au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi dorim mult succes în continuare!
- comunicat CSU Craiova
Laurențiu Reghecampf, marele favorit să-i ia locul lui Eugen Neagoe
În acest moment, în cărțile formației din Oltenia sunt două nume mari: Laurențiu Reghecampf și Marius Șumudică.
Patronul Mihai Rotaru l-ar lua în calcul și pe Marius Șumudică, dar toți oamenii din jurul lui Rotaru insistă pentru Reghe. Argumentul principal e că Baiaram și Markovic au jucat cel mai bine cu el. I-au arătat patronului și date instat ca să ii argumenteze!
- Laurențiu Reghecampf a fost demis și el în această vară de Neftchi Baku. A mai antrenat la Craiova între iulie 2021 și iunie 2022, are două titluri cu FCSB, în 2013 și 2014, dar și o Supercupă și Cupa Ligii.
- Marius Șumudică e liber de contract după ce a fost demis de Al Raed. A câștigat titlul și Supercupa cu Astra, în 2016.
În ultimii 4 ani, Rotaru a demis de fiecare dată antrenorul în primele 10 etape ale sezonului. Recordul e al grecului Ouzounidis, care a părăsit formația după o singură etapă:
- 19/20 - Corneliu Papură: demis după 8 etape;
- 20/21 - Cristiano Bergodi: demis după 10 etape;
- 21/22 - Marinos Ouzounidis: demis după prima etapă;
- 22/23 - Laszlo Balint: demis după 4 etape;
- 23/24 - Eugen Neagoe: demis după 2 etape.
Citește și:
„M-a speriat! Are 10 kilograme în plus” » Panduru nu l-a menajat pe atacantul lui CFR Cluj
FRF l-a prezentat pe Daniel Pancu ca selecționer la U21: „Clar, ăsta este obiectivul!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat