Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 25 iulie 2023 19:55 / Actualizat marti, 25 iulie 2023 22:40
Atacantul lui PSG, Kylian Mbappe (24 de ani), are și această variantă la îndemână, dacă PSG va continua să aibă un comportament abuziv și discriminatoriu față de el. KM9 poate apela la justiția sportivă franceză pentru a deveni liber și a încasa și despăgubiri!
Serialul Kylian Mbappe ar putea avea un final neașteptat. Atacantului francez i se oferă oportunitatea de a rupe contractul cu PSG valabil până pe 30 iunie 2024. Ipoteza șocantă a fost lansată de Mattia Grassani, un expert italian în justiție sportivă.
Într-o declarație publicată de Corriere dello Sport, avocatul precizează că „Mbappe își poate rezilia acordul dacă modul în care se comportă clubul este abuziv și discriminatoriu". Kylian nu doar că ar deveni liber să semneze cu oricine, dar ar pleca și cu importante despăgubiri plătite de PSG!
„Ultimul an de contract, fază critică!”
Avocatul italian a explicat situația actuală a lui KM9: „Se poate elibera de club? Da, răspunsul e afirmativ, în cazul în care comportamentul lui PSG nu se limitează la o neconvocare pentru un singur meci de campionat.
Dar dacă se repetă situația de a desconsidera jucătorul, de a-l lăsa în afara lotului, cu o tendință clară de a-l persecuta, atunci se discută altfel și trebuie respectată dorința jucătorului de a nu-și prelungi înțelegerea.
Când un fotbalist ajunge în ultimul an de contract, în orice campionat și la orice nivel, intră în faza critică în relația cu clubul și acest mariaj se poate rupe, din vina unei părți sau din vina celeilate.
Și dacă pe 13 august Mbappe va fi împiedicat să desfășoare orice activitate organizată cu prima echipă, adică să nu-i fie permis să ia parte la antrenamente, reuniuni cu antrenorii și convocări pentru jocuri din Ligue 1, atunci s-ar putea crea premisele ca Kylian să apeleze la justiția sportivă franceză. Și să obțină rezilierea contractului cu PSG, pe lângă plata unei despăgubiri".