SPORTURI  »  HANDBAL  »  CÂT COSTĂ SĂ FACI SPORT

Episodul 6 Cât costă să faci sport în România? Episodul 6: HANDBAL. Sport național pe cont propriu: părinții plătesc tot!

La cele mai mici grupe, echipele sunt mixte
La cele mai mici grupe, echipele sunt mixte

Articol de - Publicat vineri, 28 iulie 2023 10:55 / Actualizat sambata, 29 iulie 2023 09:31

Gazeta Sporturilor continuă serialul „Cât costă să faci sport?” cu episodul 6, cel dedicat handbalului. Seria de articole își propune să vină în ajutorul părinților care vor să-și îndrepte copiii către o anumită ramură sportivă. Veți găsi informații despre prețurile practicate de cluburile de stat și private din domeniu, despre costurile anuale impuse de echipamentul sportiv pe care trebuie să-l asigurați juniorului, despre bazele pe care poate fi practicat respectivul sport în România, dar veți savura și poveștile de succes ale celor mai talentați puști ai momentului. 

Handbalul este sportul de echipă cu cele mai mari perfomanțe din România. Cândva o mare forță mondială atât la fete, cât și la băieți, handbalul românesc este acum departe de elită.

 Considerat sport național în România, handbalul mai este practicat în țara noastră de doar 7.879 de sportivi legitimați, potrivit datelor MTS din 2021. 

Dintre aceștia, 6.340 sunt la categoriile tineret, juniori și cadeți. Băieții sunt 2.900, iar fetele ceva mai multe, 3.440. Ca o comparație, fotbalul, cel mai practic sport de la noi, are 66.787 de juniori legitimați.

Costuri anuale handbal cu un junior avansat: între 10.415-29.915 lei

  • TAXĂ ANTRENAMENT: 3.000-4.800 lei (250–400 lei/lună/2-3 antrenamente/săptămână)
  • ECHIPAMENT: 725 – 1.625 lei/an (încălțăminte 500-1.100 lei, șort/ tricou 100-150 lei, șosete 25 lei, trening 100-350 lei)
  • MINGI: 450-900 lei (150-300 lei x 3 buc./an)
  • COMPETIȚII: 750 - 1.750 lei (campionat 750 lei + turneu final 1.000 lei)
  • CANTONAMENT INTERN: 750-1.200 lei/săptămână
  • CLISTER (adeziv priză minge): 1.200 lei/an (cutie 500 ml 100 lei/lună)
  • SOLUȚIE DE CURĂȚAT CLISTERUL: 1.440 lei/an (120 lei/lună)
  • VITAMINIZARE: 12.000 lei/an (1.000 lei/lună) - schemă vitaminizare performantă.
  • PREGĂTIRE INDIVIDUALĂ: între 2.100-5.000 lei
    • Stagiu intern 2.100 lei/4 zile: („Ghionea Camp Junior 2023” Cheile Grădiștei)
    • Stagiu străinătate: 500 euro (2.500 lei) - 1.000 euro (5.000 lei)/săptămână (fără transport)

COTIZAȚII LUNARE: între 250-400 lei

Părinții care doresc să-şi îndrume copiii spre handbal, spun oameni din fenomen, trebuie să știe că nu este un sport scump în perioada inițierii. 

La cluburile sportive școlare (CSȘ), Municipale (CSM) și la unele departamentale, nu la toate însă, cheltuielile sunt acoperite de cluburi, iar părinții trebuie doar să asigure transportul până la antrenament. 

Ramona Farcău, managerul unui club privat de juniori: „Handbalul românesc se va ruina”
CÂT COSTĂ SĂ FACI SPORT
Ramona Farcău, managerul unui club privat de juniori: „Handbalul românesc se va ruina”

În schimb, la cluburile private, părinții plătesc totul. Taxele de antrenament variază între 250–400 lei/lună, fiind incluse două-trei antrenamente/săptămână și un rând de echipament. Pe un an întreg cotizația se învârte între 3.000-4.800 lei.

Cheltuielile cresc însă urcând treptele spre performanță, când încep competițiile. Asta înseamnă de la 11-12 ani. De acolo încep să se mai plătească printre altele baremurile de arbitraj, închirierea sălilor. Dar și multe altele.

La un calcul estimativ, un părinte cheltuie anual între 10.415 de lei (circa 2.100 euro) și 29.915 lei (circa 6.000 euro) pentru un copil care vrea să practice handbal de performanță. Haideți să vedem pe ce se duc atâția bani.

CHELTUIELI AUXILIARE: minimum 5.000 lei/an

Pe lângă taxa de antrenamente (3.000-4.800 lei/an), părinții trebuie să se dea efectiv peste cap pentru a le asigura copiilor un nivel decent de pregătire și formare. 

Practic, conform sondajului făcut de GSP în lumea handbalului, „sponsorii de acasă” mai scot din buzunar anual între 5.000-8.000 lei pentru echipament, mingi, accesorii, baremuri pentru meciuri, cantonamente, transport.

Cât costă să faci sport în România? Episodul 6: HANDBAL. Sport național pe cont propriu: părinții plătesc tot!
Antrenamentele presupun și „munca de jos”, cum ar fi slalomul printre jaloane

500 lei încălțări bune

Încălțămintea la handbal este principalul accesoriu pentru un jucător. Iar în perioada de creștere, un junior schimbă cam trei perechi de adidași pe an. 

„Prețul mediu pentru o pereche bună la nivel de juniori de 12-13 ani este de circa 500 de lei. O încălțăminte performantă poate ajunge la 1.100 lei. Nu toți părinții își permit să cumpere adidași scumpi, cu talpă adecvată, iar unii copii fac antrenament cu adidași de stradă”, explică specialiștii. 

Părinții juniorilor investesc destul de mult în pantofii de sport. „Problema nu este doar că adidașii se strică, dar copiilor le crește repede piciorul. Nu poți să le cumperi adidași mai mari, deoarece piciorul trebuie să stea fix. Cum i-a crescut puțin începe să-l strângă, nu mai poate alerga, sări, și trebuie alții. 

Eu îi cumpăr fetei mele trei perechi pe an. Pe rând trebuie spălați, se murdăresc și de clister, acel adeziv pentru îmbunătățirea prizei și controlului mingii”, a precizat mama unei handbaliste de perspectivă.

La privat, copiii vin cu mingi de acasă

Părinții cumpără inclusiv mingile de antrenament și de joc. „O minge mai bună pentru începători, la ofertă, costă 150 de lei, iar una profesională, de la EHF, vreo 300 de lei. Unui juniori îi trebuie cel puțin trei mingi. Sunt diferite mărimi pentru fiecare categorie de vârstă. 

Întotdeauna, după două antrenamente mingea se umple de clister și de mizerie, iar până o curăță ia alta. Există aparate de curățat mingiile de clister, dar costă aproximativ 2.000 de euro, nu-mi permit să dau atâția bani.

După mai multe curățări se strică gripul, învelișul mingii, și trebuie cumpărată alta. Eu îi cumpăr într-un an două-trei mingi”, explică tatăl unui puști din Brașov.

Sportivii își cumpără și clister

Alți bani se mai duc pe clister, acel adeziv care se folosește pentru o priză bună la minge, și pe soluțiile pentru curățarea adezivului. Circa 2.600 lei/an. O cutie de clister costă între 50 de lei și 200 de lei, în funcție de cantitate, iar un recipient de 250 ml pentru curățat este 60 de lei. 

„Un tub se consumă în circa două săptămâni. Antrenorii îi învață un truc pe copiii care nu-și permit să dea 120 de lei pe lună pentru soluția de curățat adezivul de pe minge. Fac o bilă din clisterul vechi adunat, pe care o lipsesc și o dezlipesc de minge până o curăță. 

Operațiunea durează cam două ore și face un zgomot enervat, de îți vine să-l dai încolo de handbal”, povestesc părinții din secretele micuților handbaliști. 

Clisterul crează și probleme. „O picătură de soluție topește tricoul sau șortul. Clubul asigură un rând de echipament, iar când se strică trebuie completat de părinți”, explică mama unei micuțe sportive.

PREGĂTIRE INDIVIDUALĂ ȘI VITAMINIZARE între 14.100-17.000 lei

Cheltuielile cresc și mai mult pentru cei care își permit să le ofere copiilor suplimente pentru articulații (12.000 lei/an) și să-i trimită în stagii de pregătire speciale în țară sau în străinătate, care costă între 2.100-5.000 lei. 

De altfel, alimentația și vitaminizarea sportivilor la vârsta junioratului sapă adânc în bugetul părinților. 

„Este un capitol foarte delicat. Puține cluburi acordă atenția cuvenită acestui aspect. Fiecare părinte se descurcă cum poate. Nu există nutriționiști la nivel de copii și juniori, nimeni nu le spune să nu mai mănânce covrigi”, reclamă mai mulți părinți.

„Eu îi dau copilului meu niște vitamine speciale pentru perioada de creștere, care costă lunar circa 1.000 de lei. Sunt trei flacoane diferite, pentru concentrare, dezvoltarea musculaturii și întărirea articulațiilor”, a precizat Florin Anghelescu, tatăl unei junioare de la CS Rapid. 

Acesta a adăugat: „Dacă nu ești atent cu copilul în perioada de creștere există pericolul ca pe fond de oboseală să-i cedeze genunchiul sau glezna. Din păcate, sunt mulți juniori care se lasă de handbal la 13 ani pentru că le cedează genunchiul”.

Tabăra lui Ghionea costă 2.100 lei

Pe lângă cantonamentele organizate de cluburi, juniorii mai au posibilitatea să-și dezvolte jocul în tabere speciale de pregătire. Evident, contracost. Un astfel de proiect este cel de la Cheile Grădiștei, coordonat de handbalistul dinamovist Valentin Ghionea (38 de ani). Anul acesta costul taberei este 2.100 lei sau 425 euro. 

Tabăra include 4 nopți de cazare la hotel, 3 mese pe zi, antrenamente cu tehnicienii consacrați și handbaliști profesioniști din țară și din străinătate. Fiecare sportiv primește două rânduri de echipament de antrenament și unul de prezentare. 

Părinții își pot înscrie copiii și în stagii de pregătire în străinătate. „Sunt multe campusuri vara, organizate de cluburi puternice din Europa. O astfel de tabără costă minimum 500 de euro, în funcție de durată, cazare, masă și antrenamente. 

Transportul implică altă cheltuială. Părinții sunt cei mai mari sponsori ai juniorilor din România”, spune mama unui handbalist de 15 ani din Cluj.

FRH a asigurat anul trecut 8 cantonamente gratuite pentru echipele care au câștigat turneele finale de juniori: 4 la fete, 4 la băieți.

Cât costă să faci sport în România? Episodul 6: HANDBAL. Sport național pe cont propriu: părinții plătesc tot!
Când joacă „cei mari” copiii fac galerie în tribune

COMPETIȚII între 750-1.000 lei

La unele cluburi particulare părinții nu mai plătesc taxe de antrenament când copiii ajung să joace la juniori 2 și 1 (16-18 ani). În schimb, suportă chiria sălii pentru antrenament, precum și cheltuielile pentru organizarea meciurilor din campionat. 

„Pentru o oră de antrenament în sala Universității Babeș-Bolyai părinții plăteau 300 de lei. Făceam 3 antrenamente pe săptămână. Un meci costa cam 1.000 de lei de echipă. Acasă plăteam închirierea sălii și baremurile de arbitraj, iar în deplasare achitam transport, cazare și masă. 

Sunt 12 meciuri pe sezon. În total 12.000 de lei. Revine 750 de lei de copil, în lot sunt 16 jucători”, a calculat tatăl unui junior din Cluj. 

Cheltuielile cresc pentru cei care se califică la turneul final: „Acolo cluburile plătesc tot, transport, cazare, masă pentru echipă, plus cazarea arbitrilor și a observatorilor, sala în care se joacă. 

Un turneu final, de o săptămână, în care se joacă un meci pe zi, ajunge să coste o echipă în jur de 15.000 de lei. Aproape 1.000 de lei de sportiv”.

Părinții pierd ore întregi

Până pe la 14-15 ani, juniorii depind foarte mult de părinți ca să ajungă la antrenamente. „În București e un adevărat calvar. Noi locuim în Titan, iar fata face antrenamente în Giulești, seara de la ora 18:00. Traficul la ora aia e infernal. 

Doar drumul dus-întors ne ia două ore, la care se mai adaugă alte două ore cât așteptăm după ea să termine antrenamentul. Asta zilnic. Patru ore pe zi trebuie să le alocăm copilului doar pentru handbal. O ducem prin rotație, când eu, când soția”, explică tatăl unei junioare de la Rapid. 

Sunt de parcurs 25 de kilometri, dus-întors, ceea ce înseamnă un consum estimativ de 7 litri de benzină în patru zile, circa 45 de lei. Aproape 350 de lei pe lună se duce doar pe combustibil pentru transport. În Capitală, abonamentul integrat RATB - metrou este 140 de lei/lună.

Probleme și la CS Municipale

Sunt părinți care se plâng că la unele Cluburi Sportive Municipale gratuitatea nu aduce doar beneficii. „Teoretic, la aceste cluburi nu se plătește nimic. Dar și aici sunt probleme. Pentru a asigura bugetul echipei de seniori se taie de la juniori. 

Astfel se ajunge să nu se mai dea echipament nou și să se preia de la o jucătoare la alta, de la o grupă la alta. Se taie cantonamentele și se ajunge chiar în situația de a se întrerupe antrenamentele, pentru că nu sunt bani pentru închirierea sălilor”, au dezvăluit mai mulți părinți pentru GSP. 

„Inclusv la CSM București s-au întâmplat astfel de lucruri”, afirmă tatăl unei junioare.

„Cotizații” pentru antrenori

Ca și la fotbal și la handbal părinții acuză selecția făcută pe șacoșe. Povestește chiar un părinte care susține că a „cotizat” la antrenori: „A fost și greșeala mea, luat de val cu strânsul banilor pentru cadouri, am cotizat o dată. Apoi am zis că nu sunt de acord să plătesc pentru performanța copilului. Îl mint eu ca părinte dacă dau bani să joace. 

N-ai dat cotizația, copilul trece pe banca de rezerve câteva meciuri, iar dacă n-ai înțeles mesajul ți se spune că nu e în formă și că nu are valoare să joace. I-am spus copilului că locul în echipă se câștigă, nu se cumpără”. 

Problema rezultatelor imediate se răsfrâng asupra copiilor, mai acuză părinții. „Majoritatea antrenorilor de juniori vor performațe, pentru că vor să avanseze și ei în carieră. Iar dacă un copil nu dă rezultate între 12 și 14 ani, imediat renunță la el și îl etichetează că nu e bun. Nimeni nu are răbdare să crească un copil”.

8 centre naționale de excelență

În România sunt patru Centre Naționale Olimpice de Excelență de handbal feminin (Vâlcea, Iași, Baia Mare, Sf. Gheorghe) și patru de handbal masculin (Sighișoara, București, Timișoara, Brașov). 

Acestea funcționează după modelul „Luceafărului” din fotbalul anilor '80. Juniorii selecționați de la diferite cluburi se pregătesc centralizat toată săptămâna, iar la sfârșitul săptămâni joacă pentru echipele la care sunt legitimate.

Comparație cu celelalte sporturi analizate de GSP (costuri anuale pentru părinți)

FOTBAL7.000 lei
ÎNOT12.000 lei
BASCHET10.000 lei
BOX6.000 de lei
TENIS40.000-100.000 €

Salarii de top pentru cei care ajung handbaliști profesioniști

În ligile naționale, feminin și masculin, se câștigă bani frumoși, dar jucătorii aduși de afară sunt plătiți incomparabil mai bine decât românii.

Ce-i motivează pe copii și pe părinții lor să încerce să performeze în acest sport? Majoritatea părinților își dau copiii la handbal, în primă fază, pentru a face mișcare într-un cadru organizat și a-i mai dezlipi de calculator. 

Pe parcurs, când copilul face progrese, sunt părinți care visează ca fiul sau fiica lor să ajungă Cristina Neagu sau Nikola Karabatic și să le rezolve toate problemele financiare. Din cauza asta, uneori atmosfera creată de părinți la meciurile de copii și juniori devine tensionată și foarte apăsătoare pentru micuții handbaliști. 

Adevărul e că în handbalul românesc se plătesc salarii foarte mari. Toate cluburile, atât cele femimine, cât și cele masculine sunt finanțate din bani publici. Campionatul feminin a devenit un adevărat paradis pentru handbalistele străine, atrase cu salarii care variază între 6.000 euro și 15.000 euro. 

Doar jucătoarele importante din naționala României au contracte la fel de bune: Crina Pintea (11.000 euro/CSM București), Sorina Grozav (7.000 euro/Rapid), Eliza Buceschi (6.500 euro/Rapid).

Suntem singura țară din Europa unde echipele din ligile naționale sunt finanțate din bani publici, de la primării. Din bugetul anual alocat de Primăria Capitalei pentru CSM București s-ar putea face multe săli pentru copii, care n-au unde să se antreneze.

- antrenor club de handbal privat

Cea mai bine plătită din România, dar și din lume este Cristina Neagu (CSM București), 20.000 euro/lună. Jucătoarele autohtone de perspectivă sau cu o anumită cotă primesc contracte între 1.500 euro - 4.500 euro. Situația este identică și la masculin. Străinii sunt aduși pe salarii cuprinse între 2.000 și 7.000 de euro/lună. 

Campioana Dinamo are cel mai mare buget, 3 milioane euro, iar un salariu lunar de top ajunge la 12.000 de euro. „În afară de Dinamo, care contează în Europa, celelalte echipe se luptă pentru medalii interne, doar pentru ca președinții de cluburi să justifice bugetul pe care îl primesc de la primării”, explică cunoscătorii fenomenului.

Cât costă să faci sport în România? Episodul 6: HANDBAL. Sport național pe cont propriu: părinții plătesc tot!
Cristina Neagu e cel mai bine plătită sportivă din România

În liga secundă, 2.000 - 4.000 de lei

Jucătorii legitimați la cluburile afiliate la FRH pot fi cu contract sau fără contract. Potrivit FRH, sunt asimilați jucătorilor fără contract, jucătorii care primesc 250 lei lunar, plus costuri de transport, cazare și masă, costuri de asigurare și participare la antrenamente și competiții, echipament, costuri medicale. În Divizia A, al doilea eșalon, salariile sunt între 2.000 - 4.000 de lei. 

Cam cât primesc și jucătorii tineri de perspectivă care fac saltul de la juniori la o echipă din Liga Națională. În „A” activează și echipele secunde ale cluburilor din primul eșalon, unde sunt trimiși tineri. Sunt destui jucători în Divizia A care mai fac și altceva pe lângă handbal pentru a-și completa veniturile. Există cluburi care plătesc contracte și la juniori, între 500-1.000 lei.

TOP 5 cei mai bine plătiți jucători din lume în 2023

Nikola Karabatić (Franța)1,8 mil. €PSG
Luka Karabatic (Franța)1,5 mil. €PSG
Sander Sagosen (Norvegia)1,5 mil. €THW Kiel
Mikkel Hansen (Danemarca)1,2 mil. €Aalborg Håndbold
Ferran Solé (Spania)1,2 mil. €PSG

Grile de formare până la 6.000 euro

FRH are stabilite și grile de formare pe care un club le poate pretinde pentru jucători între 14 și 23 de ani. Sumele maxime sunt: 1.000 de euro (14 ani), 2.000 de euro (15 ani), 3.000 euro (16 ani), 4.000 euro (17 ani) 5.000 euro (18 ani) și 6.000 de euro în cazul sportivilor de la 19 la 23 de ani. 

Potrivit regulamentului FRH, cluburile se pot înțelege pentru o sumă mai mică sau chiar la renunțarea la plata unei astfel de grile. Cu condiția ca înțelegerea să fie făcută în scris și semnată de ambele părți. În cazul în care jucătorul transferat este de lot național, noul club are obligația de a achita FRH, suplimentar, 150 euro pentru juniori și 300 de euro pentru seniori.

Handbalul românesc în cifre

  • cluburi afiliate FRH: 267 
  • cluburi în competiții: 227 
  • jucători legitimați: 16.042 (7.066 în sistemul competițional național) 
  • antrenori: 500

SENIORI

  • Total: 2.057 (1.439 în sistemul competițional național) 
  • masculin: 952 (692 în sistemul competițional național) 
  • feminin: 1.105 (747 în sistemul competițional național)

Tineret/juniori/cadeți:

  • Total: 6.989 (5.627 în sistemul competițional național)
  • masculin: 2.977 (2.363 în sistemul competițional național) 
  • feminin: 4.012 (3.264 în sistemul competițional național)

Copii*:

  • Total: 4.087 
  • băieți: 2.909 
  • fete: 4.087

* conform datelor din Anuarul Sportului 2022, publicat de MTS

Competiții naționale:

  • Liga Națională – masculin (14 echipe), feminin (14 echipe) 
  • Divizia A - masculin (31 echipe/4 serii), feminin (31 echipe/3 serii) 
  • Cupa României - masculin și feminin 
  • Supercupa României - masculin și feminin

Începând cu sezonul competițional 2023-2024, F.R.H. va organiza Campionatul Național de Tineret, echipele participante în Liga Florilor MOL având obligația înscrierii unei echipe în această competiție.

Medalii cucerite la JO, CM, CE

Masculin, Campionatul Mondial

  • 4 aur (1961, 1964, 1970, 1974) 
  • 1 argint (1959 - handbal în 11) 
  • 2 bronz (1967, 1990)

Masculin, Jocurile Olimpice

  • 1 argint (1976) 
  • 3 bronz (1972, 1980, 1984)

Feminin, Campionatul Mondial

  • 3 aur (1956, 1960 - handbal în 11 / 1962) 
  • 2 argint (1973, 2005) 
  • 1 bronz (2015)

Feminin, Campionatul European:

  • bronz (2010)

Citește și alte articole din seria „Cât costă să faci sport în România”: 

Cât costă să faci sport în România? » Episodul 1: FOTBAL. Nimic gratis! Părinții plătesc tot: antrenamente, echipament, cantonamente, visuri pierdute + Top 10 academii de copii și juniori

Cât costă să faci sport în România? » Episodul 2: ÎNOT. Taxe lunare duble față de fotbal pentru visul de a deveni noul David Popovici

Cât costă să faci sport în România? » Episodul 3: BASCHET. Părinții sponsorizează visuri de NBA: investiție financiară de minimum 10.000 lei pe an

Cât costă să faci sport în România » Episodul 4: BOX. Sportul copiilor săraci » Ce sume sunt necesare pentru a deveni noul Doroftei sau Bute

Cât costă să faci sport în România, episodul 5 » Banii vorbesc. Așa e în tenis! Formarea unui junior de top costă sute de mii de euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland
Europa League
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (14)
grro
grro  •  29 Iulie 2023, 15:23
Postat de soimiisibiu pe 29 Iulie 2023, 12:26

Ar fi bine sa ne prezentați și cât plătesc părinții în Danemarca, Norvegia, Spania sau alte tari pentru a face copiii handbal. De asta nu mai avem valoare în sporturile de echipa pentru ca se plătește tot. Nu mai sunt ținuți în echipa copiii care chiar au înclinații spre acel sport ci cei cu părinți care cotizează. Asa se pierd copiii în toate sporturile.

Nepoata mea joacă la SGM Bietigheim și părinții plătesc cotizație de 120€ pe an. Cantonamentele și echipamentele sunt plătite de club. Deplasările le suportă părinții (care dealtfel le fac în schimb).

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  29 Iulie 2023, 14:59

Ce e aia hambal?

dixxl
dixxl  •  29 Iulie 2023, 13:44

Perfect, doar ca n ati pus și faptul ca după ce dau banii au și pretenții sa i joace copilul titular tot timpul și chiar țipă la antrenamente și se mai și pricep. Jos de tot ajungem, dacă rămânem cu aceleași mentalități. Părinții n au făcut sport o secunda decât în fata blocului și doar ce au văzut la TV și de aici belelele actuale..

Vezi toate comentariile (14)
Comentează
Close