FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Exclusiv Achizițiile lui Ovidiu Burcă nu impresionează: „Doar numele e de Dinamo. N-are echipă de play-off”

Dinamo a avut doar 4 jucători români în echipa de start la meciul cu Universitatea Craiova FOTO: GSP
Dinamo a avut doar 4 jucători români în echipa de start la meciul cu Universitatea Craiova FOTO: GSP

Articol de - Publicat duminica, 30 iulie 2023 17:33 / Actualizat duminica, 30 iulie 2023 19:28

Fostul atacant dinamovist Adrian Mihalcea (47 de ani) crede că Ovidiu Burcă (43 de ani) are nevoie de întăriri în compartimentul ofensiv, pentru a se menține în Superliga.

  • Dinamo și Sepsi Sfântu Gheorghe se înfruntă luni seara, de la ora 21:30, în epilogul rundei #3 din Superligă. Duelul programat pe „Arcul de Triumf” poate fi urmărit în format liveTEXT&FOTO pe GSP.ro și în direct la Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
Gigi Becali a ieșit în stradă cu o „armată” de preoți și zeci de susținători: „Sfințesc Calea Victoriei după marșul LGBT” » Imagini incredibile de la Palat și din oraș + Discurs homofob în direct
REACȚIE
Gigi Becali a ieșit în stradă cu o „armată” de preoți și zeci de susținători: „Sfințesc Calea Victoriei după marșul LGBT” » Imagini incredibile de la Palat și din oraș + Discurs homofob în direct

În plin scandal la nivel administrativ între acționarii majoritari și administratorul special, Vlad Iacob, dinamoviștii speră să obțină luni seară, pe „Arcul de Triumf”, primele puncte de la revenirea în Superligă, contra celor de la Sepsi. 

Pentru a-i integra mai repede pe jucătorii nou-veniți, Ovidiu Burcă a comandat la mijlocul săptămânii un amical cu Unirea Slobozia (L2), câștigat cu 1-0, prin golul marcat de Gregorio, din penalty.

Achizițiile lui Dinamo nu l-au impresionat pe Adrian Mihalcea

Aflat pe banca formației ialomițene, fostul atacant dinamovist Adrian Mihalcea (47 de ani) consideră că, în ciuda transferurilor făcute, Dinamo n-are lot pentru a se infiltra printre granzii campionatului. 

„În momentul de față, cu jucătorii actualii, nu-i văd anul acesta să se bată pentru play-off. E clar că, în Liga 1 e mult mai greu decât în Liga 2. Recunosc și ei asta. 

Doar numele e la Dinamo, în rest sunt puțini fotbaliști care au mai jucat în primul eșalon. Până acum, niciun jucător nu mi-a atras atenția în mod deosebit. Se vede însă că Ghezali are calitate și poate crește de la meci la meci, iar puștii Bani și Amzar, pe care îi cunosc, arată o creștere semnificativă", a declarat Mihalcea, pentru GSP.ro.

Adrian Mihalcea: „Compartimentul ofensiv trebuie completat cu atacanți, care să marcheze”

Tehnicianul crede că Dinamo mai are nevoie de întăriri. „Clar, compartimentul ofensiv trebuie completat cu atacanți, care să marcheze. Fără goluri e greu să faci puncte. E nevoie și de o bancă de rezerve care fie la nivelul titularilor. 

Important este ca jucătorii care vin să intre cât mai repede pe teren. Degeaba îți vine un jucător foarte bun, dar e nepregătit și are nevoie de câteva săptămâni pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. Situația din clasament presează".

Adrian Mihalcea despre fundașul central nou-venit Josué Homawoo: „Îmi place, doar că e cam nepregătit”

Mihalcea crede că apărarea „câinilor" va fi mai solidă cu stoperul Josué Homawoo (25 de ani). „În poartă sunt destul de echilibrați, prin aducerea lui Began. La fel și în defensivă, unde a venit fundașul central Josué Homawoo, cu talie foarte bună și cu agresivitate. Îmi place, îmi dă speranțe, doar că e cam nepregătit. 

La mijloc mi-au plăcut Larrucea și Iglesias. În primul meci, cu Universitatea Craiova, au avut o lejeritate în joc, s-a văzut că au valoare. N-au avut trac. În ansamblu, ca joc am văzut două meciuri total diferite. Cu Universitatea Craiova au avut constanță, și-au creat ocazii, puteau să câștige cel puțin un punct. În schimb, FCSB a fost mult mai bună decât Dinamo".

După primele meciuri, am părut echipa cuminte, care încearcă să joace un fotbal plăcut. Asta nu contează! Mă lasă reci astfel de aprecieri când nu faci puncte. Nu ești solid, nu ești agresiv, pierzi. Iar faptul că pierzi îți arată niște probleme pe care tu le ai. Am fost moi mental și fizic. Să sperăm că la meciul ăsta vom face un meci mai intens din punct de vedere mental
- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo

Debutul ăsta de campionat a fost unul puternic. Nu mă deranjează că jucăm cu cele mai bune echipe din Liga 1. Îmi pare rău dacă cineva a venit aici și crede că ne luptăm pentru locurile 8-10. La Dinamo nu ai cum să ai un asemenea obiectiv. La Dinamo nu poți să pierzi cu FCSB și... Vreau să văd mai multă implicare, răutate, aștept mai mult de la toți. Cerințele pentru cei nou-veniți vor fi tot mai ridicate!
- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo

Bursa transferurilor la Dinamo:

  • Antrenor: Ovidiu Burcă (confirmat)
  • Veniri: Hakim Abdallah (Virton), Goncalo Gregorio (Leiria), Adnan Golubovic (FC Koper), Cristi Costin (FC Voluntari), Dennis Politic (Cremonese), Josué Homawoo (Red Star FC/Franța, Liga 3), Christian Ilici (Doxa Katokopias)
  • Reveniri: Ricardo Grigore (Petrolul), Geani Crețu (FC Argeș)
  • Plecări: Alin Șerban (liber), Alin Buleică (liber)

VIDEO. Ovidiu Burcă a împlinit un an pe banca lui Dinamo: „Pentru mine, lucrul ăsta contează cel mai mult”

Citește și alte articole despre Dinamo:

LUNI, LIVE DE LA 21:30 Dinamo - Sepsi închide etapa #3 din Superligă » Covăsnenii vin la București să învingă nou-promovata lui Burcă: echipe probabile + cote

A „trădat” echipa lui Burcă pentru a juca în Liga a 3-a, la CS Dinamo!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
Trotsky
Trotsky  •  31 Iulie 2023, 10:06

Nu a spus nimic altceva decât ceea ce a declarat si Ovidiu. Obiectivul declarat este locul 8-10, nu toti jucatorii sunt 100% fizic iar integrarea in echipa nu se face batand din palme, uitati-va si la declaratiile lui Harachiriches despre adaptare. Titlul ticluit anti-dinamo? Nimic nou., se pot trata la unitatea spitaliceasca de pe strada dr. Grozovici mai sus de spitalul Colentina.

creeperno534
creeperno534  •  30 Iulie 2023, 22:37

Locurile 8-10 nu sunt in playoff

istet10
istet10  •  30 Iulie 2023, 22:07
Postat de redbuldog pe 30 Iulie 2023, 20:18

Dah,cam are dreptate Taranu,Dinamo e mereu in presiune si criza(timp, financiar s.a.)!Treaba e ca daca nu luam macar 8-9 puncte din urmatoarele 5 etape,sezonul asta e compromis,sau pe romaneste vom ramane cam ,,in urma carutei"...!

Daca scapa de retrogradare este un sezon reusit.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează