De ce a rezistat 30 de ani recordul uluitor al lui Javier Sotomayor? Cel mai bun român din istorie știe secretul performanței

Spre sfârșitul lunii iulie, pe 26, s-au împlinit trei decenii de când Javier Sotomayor stabilea un nou record mondial la săritura în înălțime. Era al treilea consecutiv pentru el: 2,45 metri, cu exact un centimetru mai mult decât măsoară poarta la fotbal, și se rotunjea într-un concurs invitațional găzduit de Salamanca.

Înregistrări ale acelei performanțe rămase unice în istorie arată, în imagini tremurătoare, întreg ritualul superbului atlet cubanez, cel care parcă fusese născut pentru această probă. 

Înalt, 1,93 metri, și subțire, 80 de kilograme, într-un costum de concurs alb cu inserții negre, își făcea ritualul dinaintea celei de a doua încercări la înălțimea de 2,45. Fusese un concurs rapid pentru el, trecuse din prima la 2,32m, 2,35 m și 2,38 m, dar ratase întâia tentativă la 2,45m. Urma a doua.

Ce ritual avea Javier Sotomayor înainte de săritură

Se plimbă cu pași mărunți în sectorul probei, aplecându-se pentru a curăța cu degetele orice urmă de pe pistă, scurte sărituri pe loc, apoi câteva secunde rămas sprijinit cu palmele pe genunchi, imediat mâinile în șold, ochii închiși, vizualizarea sub pleoape a săriturii și... elanul. Trei pași scurți, își construiește viteza, pașii 8 și 9 sunt mult mai largi, aproape exagerați, apoi reaccelerează pe ultimii cinci. Urmează bătaia, zborul, ștacheta ștearsă ușor rămâne acolo, record mondial!

Trei decenii mai târziu, la cei 55 de ani ai săi, Javier Sotomayor nu e schimbat prea mult. Și-a păstrat alura zveltă, dar și modestia. Se află pe stadionul Pan-American din Havana, urmărind sportivii care se antrenează din spatele unor ochelari de soare model aviator. 

„Au trecut 30 de ani, mă simt mulțumit și mândru că, după atât timp, încă rețin gloria de a fi recordman mondial și în același timp convins că cineva va bate acel record. Pentru că recordurile sunt făcute să fie bătute", spunea pentru Reuters.

„Cât timp însă va fi acolo, voi trăi cu această mândrie. Și o voi avea și când cineva mă va depăși", adăuga el. Din anii 1980 până la jumătatea celor '90, concurența la săritura în înălțime a fost una aprigă și, în același timp, prietenoasă. "Așa se întâmpla la fiecare concurs. Ei, colegii de probă, sunt de vină pentru faptul că am sărit 2,45 metri", sublinia zâmbind cubanezul.

Între ei, suedezul Patrick Sjoberg, cel care dusese recordul la 2,42 m, sovieticul Igor Paklin și americanul Charles Austin, cu rezultate personale de 2,41, respectiv 2,40 m. Tot 2,40 a reușit și românul Sorin Matei, acum în vârstă de 60 de ani, performanță atinsă pe 20 iunie 1990 la Bratislava și care este în continuare record național, dar și al șaselea reper istoric, la egalitate cu alți cinci atleți.

Performanțe în scădere la săritură

„Astăzi, cu 2,33 sau 2,34 metri cucerești titlul sau iei medalie la orice competiție, chiar și la Campionate Mondiale sau Jocuri Olimpice", se lamenta Sotomayor. 

Cele mai recente rezultate notabile, 2,43 m din partea qatarezului Mutaz Essa Barshim și 2,42 m ai ucraineanului Bogdan Bondarenko, au venit în 2014, la Bruxelles, respectiv New York. Apoi nimic semnificativ până în ziua de față.

Iar Javier Sotomayor, actualmente secretar general al federației cubaneze și antrenor, rămâne neclintit, plutind parcă ușor în echipamentul său alb peste o imaginară poartă de fotbal. Cine și când îl va bate?

Sorin Matei: „Javier Sotomayor mi-a dat pantofii lui”

Sorin Matei, 60 de ani, românul care a sărit 2,40 metri, fiind între cei mai buni din istorie, povestește cum a stabilit acel reper și cine l-a ajutat. 

Există recorduri și mai vechi în atletismul masculin românesc, însă performanța izbutită de Sorin Matei în iunie 1990, la Bratislava, are o lumină aparte, care depășește hotarele tricolore. Un prag psihologic atins, 2,40 metri, și în continuare un rezultat care stă ferm și mândru între cele mai bune din toată istoria probei.

Cum erau acele vremuri, de ce au scăzut performanțele, cum îl descrie Sorin Matei pe Javier Sotomayor și cum a contribuit cubanezul la recordul românesc, pe larg, într-o discuție în exclusivitate pentru Gazetă.

- Domnule Matei, s-au împlinit 30 de ani de la recordul mondial stabilit de Javier Sotomayor. Cum erau acele vremuri? El spune că exista mai multă concurență.
- E adevărat, a fost o generație extrem de reușită, în sensul că a fost sau am fost, dacă pot să îndrăznesc să mă refer și la mine, am fost mulți săritori care au sărit 2,40m, aproape de 2,40 sau, de ce nu?, și peste. Cu 2,38, 2,39 m sunt și ei foarte mulți la număr. Concurența a creat de-a lungul timpului și mai ales în acea perioadă și performanțe foarte bune, cum este și acest 2,45, care, iată, nu a mai fost doborât de ceva timp. Nu este o performanță ușor de realizat, din punctul meu de vedere.

„Avea fizioterapeut după el, psiholog, ceea ce pe atunci era o noutate, ținea la lucrurile acestea”

- Ce l-a făcut pe Sotomayor să reușească, ce îl distingea pe el de ceilalți competitori contemporani lui?
- Perseverența în primul și în primul rând, apoi un talent extraordinar. Un băiat foarte muncitor și foarte liniștit, își vedea de performanță, era foarte ordonat din punctul de vedere al timpului liber. Un adevărat profesionist. Eu m-am înțeles foarte bine cu el și am fost în relații foarte bune. Avea, spre exemplu, la multe concursuri, fizioterapeut după el, psiholog, ceea ce pe atunci era o noutate, ținea la lucrurile acestea. Ne punea și nouă la dispoziție, săritori în înălțime și nu numai, asistentul medical sau masorul, pe cine mai avea în echipă, ne ajuta, pur și simplu.

- El spune acum că lumea se mulțumește și cu sărituri de 2,33, 2,35 metri, știind că sunt suficiente ca să-ți aducă chiar un titlu mondial sau european. De ce a apărut această scădere a performanțelor?
- Nu știe nimeni de ce. Uitați-vă și la noi, performanțele deosebite sunt din ce în ce mai rare, probabil și din punct de vedere genetic sau al alimentației, care lasă amprente tot mai grele și mai nocive. Aerul pe care îl respirăm. Eu am observat că și rezistența la efort a copiilor, a adolescenților este mult mai scăzută decât cea de dinainte. Sunt alte generații care au alte calități, nu neapărat cele fizice, dar sunt pe calculator, au alte veleități. Sunt destul de precoce și de inteligenți la generația nouă, numai că în anumite zone nu mai sunt atât de numeroși. Performanțe există încă.

- Revenind la faptul că au scăzut performanțele...
- Nefiind nici mulți, pentru că dacă ar fi fost 10 săritori să sară 2,32, 2,33, 2,35, cu siguranță că de acolo ar fi ieșit și alte performanțe mult mai valoroase, dar ei știu că pot câștiga medalie cu rezultatul X sau pot ieși campion olimpic sau european sau mondial. Spre exemplu, în perioada noastră, azi câștigam eu, mâine altcineva, săptămâna viitoare nu se știa cine. Este o probă în care fiecare ajuta pe fiecare și eram prieteni. Dar asta era, nu știai niciodată cine va fi următorul câștigător.

„Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am reușit 2,40 pentru că a fost visul meu, pe care l-am realizat!”

- Pentru dumneavoastră cum a fost acea săritură de 2,40 metri, de la Bratislava, în 1990?
- A fost o competiție obișnuită, o competiție normală, performanțele și pregătirea erau la un nivel extrem de ridicat, credeam că pot sări și mai mult de 2,40, numai că nu s-a întâmplat decât atât. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am reușit 2,40 pentru că a fost visul meu, pe care l-am realizat!

- Cum vă amintiți acea zi, e vreo întâmplare care iese în față?
- Cu o săptămână înainte de această competiție, am avut un concurs în Germania unde pantofii cu cuie speciali pe care îi aveam mi s-au rupt și am fost ajutat chiar de Sotomayor. Mi-a dat perechea lui, el având două, cu care am și sărit 2,40. Era pe stadion, dar nu a participat la acea competiție, avea ceva probleme de sănătate, la gleznă. A renunțat pentru a sări la următoarea. A venit la mine să mă felicite! Iar eu i-am spus că după concurs îi dau pantofii înapoi că, na, erau ai lui, dar mi-a replicat: „Păstrează-i, că poate sari 2,45, 2,46!". A fost un gest extraordinar din partea lui.

- Cum ați descrie mai plastic senzația de a fi acolo, sus, prin propria propulsare, peste ștachetă, la 2,40 metri?
- Este o senzație interesantă. Nu o realizezi pe moment ca performanță, ci pur și simplu ca pe o plăcere, de a pluti, de a zbura. Este o probă foarte frumoasă, deși mie, ca spectaculozitate, mi se pare săritura cu prăjina cea mai cea și după aceea cea de înălțime. E o senzație frumoasă plus că și cifra dă și altă conotație acestor simțiri. Pentru că 2,40 este altceva.

„Un centimetru este enorm"

- O barieră psihologică?
- Exact. Și te simți altfel, îți spui: "Am ajuns și eu!". În această probă, și cu siguranță nu numai, un centimetru la ceea ce este maximul tău este enorm de mult. Ai sărit 2,40, adaugi un pic și poți să sari și 2,41, dar, eh, centimetrul acela în plus înseamnă imens! Pentru că e posibil să nu poți niciun milimetru mai mult.

Asta spune multe despre el ca om, de ce a realizat atât de multe pentru că a și oferit foarte mult, în primul rând prietenie. Este un suflet extraordinar
Sorin Matei

Cele mai bune performanțe din istorie per atlet

Urmează 6 atleți cu 2,40 m: Rudolf Povarnitsyn (URSS) 1985, Sorin Matei (Rom) 1990, Charles Austin (SUA) 1991, Vyacheslav Voronin (Rus) 2000, Derek Drouin (Can) 2014, Andrii Protsenko (Ucr) 2014

WTA PRAGA

Duelul Jaqueline Cristian - Nao Hibino s-a terminat a treia zi după ce a început » Românca a fost eliminată în semifinale la Praga

AMERICA

După 2 ani de pauză, Simone Biles a revenit în formă maximă: „Sunt foarte fericită”