Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 08 august 2023 12:03 / Actualizat marti, 08 august 2023 14:02
Site-ul oficial al celor de la FCSB nu a putut fi accesat în această dimineață. Mesajul afișat face o trimitere la condițiile din contractul pentru închirierea stadionului Steaua.
Duminica trecută, FCSB a evoluat în premieră pe noul stadion din Ghencea. În fața a peste 28.000 de suporteri, vicecampioana a învins-o pe CFR Cluj, 1-0, și va reveni pe stadionul Steaua cu ocazia meciului de joi din Conference League, cu Nordsjaelland.
Contractul pentru închirierea stadionului din Ghencea nu fusese semnat la primele ore ale dimineții, astfel că FCSB a luat o măsură de ultim moment pentru a avea câștig de cauză.
Măsură de ultimă oră luată de FCSB pentru a-i îndupleca pe oficialii CSA Steaua
Pentru a-i îndupleca pe oficialii CSA să le pună la dispoziție stadionul pentru partida de joi, cei de la FCSB efectuează schimbări la site-ul oficial pentru a elimina orice referire la istoria și identitatea Stelei.
Aceasta este una dintre clauzele pe care cei de la CSA Steaua le-au pus în contract, iar FCSB pare să se conformeze.
De exemplu, FCSB avea trecute pe site inclusiv trofeele deținute în palmares de CSA Steaua, cele cucerite înainte de 1998. În loc de 5 titluri de campioană, câte are clubul lui Gigi Becali (după 2003), apăreau 26 de astfel de trofee. Plus Cupa Campionilor Europeni, câștigată de Steaua în 1986.
Iar la secțiunea „Povestea clubului nostru” apar inclusiv ani care țin strict de istoria Stelei.
Site-ul FCSB, în mentenanță
Pentru a corecta aceste aspecte conform acordului cu CSA Steaua, site-ul vicecampioanei trece printr-un proces de mentenanță și este indisponibil la ora redactării articolului. La acces, utilizatorilor le este afișat mesajul:
www.fcsb.ro se află într-o procedură de mentenanță, pentru a fi pus în acord cu prevederile contractului de punere la dispoziție a Stadionului STEAUA nr. A6196/31.07.2023.
Revenim în curând!
Între timp, părțile au semnat contractul, astfel că FCSB - Nordsjaelland se va juca în Ghencea. Roș-albaștrii aveau termen până în această seară, cu 48 de ore înaintea meciului, să înștiințeze forul european care va fi stadionul-gazdă al confruntării.
Comunicat oficial FCSB
În completarea modificărilor aduse site-ului, FCSB a și emis un comunicat în care s-a delimitat de angajații care s-au referit la propriul club a fi continuatorul Stelei istorice.
Având în vedere clauzele contractuale impuse de Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua” pentru punerea la dispoziție a Stadionului ”Steaua” nr. A6196/31.07.2023 și litigiile existente între cele două părți, care își dispută drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcilor ”STEAUA”, până la soluționarea definitivă a acestora de către instanțele de judecată, FCSB se delimitează de declarațiile publice ale unor reprezentanți ai staff-ului său, în legătură cu situația respectivelor mărci.
- Comunicat FCSB
Citește și:
Afacerea Nordsjaelland: Gigi Becali e un pitic în comparație cu următoarea adversară europeană!
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat