INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

S-a făcut! Romelu Lukaku revine în Serie A, dar nu la Inter sau Juventus

Foto: Imago
Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 28 august 2023 21:29 / Actualizat luni, 28 august 2023 22:01

AS Roma și-a asigurat serviciile lui Romelu Lukaku (30 de ani), după negocieri intense purtate la Londra. Atacantul belgian va ajunge pe „Olimpico” sub formă de împrumut pentru 5,8 milioane de euro și a acceptat reducerea salariului la 7,5 milioane pe sezon.

În ultima săptămână de mercato și-a găsit și Romelu Lukaku echipă. Refuzat de Inter și Juventus și rămas în afara planurilor lui Mauricio Pochettino la Chelsea, atacantul belgian a ajuns la un acord cu AS Roma, care a negociat la sânge și suma plătită londonezilor pentru un împrumut până în iunie 2024. 

Gazzetta dello Sport anunță că Chelsea va primi 5,8 milioane de euro, mai puțin decât pretențiile inițiale de 8 milioane, și că jucătorul de 30 de ani a renunțat la o parte din salariu, AS Roma oferindu-i plafonul maxim de 7,5 milioane, Bani pe care îi va încasa anual pe tot restul acordului cu Chelsea, până în 2026.

Jose Mourinho se întărește cu mijlocași de la PSG » Două achiziții de la campioana Franței!
ITALIA
Jose Mourinho se întărește cu mijlocași de la PSG » Două achiziții de la campioana Franței!

Romelu Lukaku, împrumutat la AS Roma

Lukaku a avut norocul de a întâlni o formație în criză ofensivă și în căutare de golgheteri. Fără Abraham (accidentat) în ofensivă și mizând numai pe Belotti, giallorossii s-au mișcat repede în ultimele zile de mercato. Au deplasat azi toată conducerea la Londra pentru a încheia tranzacția. 

Acolo a aterizat cu un avion privat de la Bruxelles și Lukaku, care s-ar putea duce apoi la Roma împreună cu președintele Dan Friedkin, aflat în relații excelente cu proprietarul lui Chelsea, Todd Boehly, și managerul general Tiago Pinto. 

Vizita medcală e prevăzută pentru mâine, Mourinho visând să-l aibă chiar la meciul de vineri cu Milan, deși Romelu nu s-a mai pregătit ca lumea de o lună, timp în care a așteptat oferta potrivită.

Pregătește un cuplu cu Dybala

Antrenorul portughez, al cărui start cu Roma i-a adus numai un punct în două etape, merge pe ideea de a compune un tandem ofensiv cu Paulo Dybala, ușor accidentat în meciul cu Hellas Verona. 

La aeroport, deja sunt sute de tifosi, gata să-i facă belgianului o primire călduroasă, chiar dacă prezența sa în avionul președintelui Friedkin nu este confirmată.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Roberto Mancini, prezentat oficial la Riyadh: „Nu sunt un magician, dar vreau să muncim și să câștigăm Cupa Asiei”

Realul tremură: verdict dur pus de medici în cazul lui Vinicius Junior

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează