Articol de Andra Mocanu - Publicat vineri, 01 septembrie 2023 13:28 / Actualizat vineri, 01 septembrie 2023 15:10
Sărutul pasional dintre Teodora Stoica și actorul BRomania, surprins zilele trecute la un festival de pe litoral, a fost doar confirmarea relației pe care fiica lui MM Stoica o are cu influencerul de 36 de ani. Indicii că între cei doi s-a înfiripat o relație amoroasă existau, însă, de mai mult timp.
Mai exact, din urmă cu o lună, când Teodora Stoica a fost surprinsă în compania lui la prima partidă jucată de FCSB în Ghencea, victoria cu CFR Cluj, 1-0.
BRomania a urmărit meciul din loja VIP a stadionului construit din bani publici, iar apropierea de fiica lui Mihai Stoica era încă de atunci evidentă. Cei doi își zâmbeau cu gura până la urechi, ba chiar s-au îmbrățișat în văzul tuturor.
Teodora Stoica și Bromania, îmbrățișare plină de subînțeles în Ghencea
Fotoreporterul Gazetei prezent la acel meci a surprins ipostazele cu cei doi amorezați. Îmbrăcată într-o rochie albă elegantă, Teodora a fost luată în brațe de Matei Dima, parte, cel mai probabil, din flirtul celor doi.
La toată scena a asistat chiar tatăl Teodorei, dar și Codin Maticiuc, alt personaj în vogă din cinematografia românească de astăzi. A surprins încă de atunci apariția celor doi pe stadion, însă conexiunea a devenit evidentă după răspândirea videoclipului în care Teodora și Matei Dima se sărută ca doi adolescenți luați de val.
Potrivit informațiilor apărute în presa online, cei doi au avut o întâlnire pe litoral, care a dus la o apropiere neașteptată. Conform relatărilor de la Cancan.ro, Teodora Stoica și BRomania au petrecut timp împreună, discutând și dansând, iar apoi au ajuns să se sărute. Aparent, chimia dintre cei doi a fost evidentă, iar întâlnirea lor a stârnit interesul și curiozitatea tuturor.
Bromania s-a despărțit recent de fosta iubită
În urmă cu câteva luni, Matei Dima anunța că s-a despărțit de cea cu care a avut o relație timp de un an. Actorul mărturisea că este pregătit să își întemeieze o familie, astfel că nu-i exclus ca acesta să aibă gânduri serioase cu fiica lui MM Stoica.
„Iată-mă aici, singur și gata să am o familie. Sunt gata, vreau să anunț, în exclusivitate la voi, că mi-ar plăcea să am o familie”, spunea Matei Dima, cunoscut ca Bromania, potrivit sursei citate.
Teodora Stoica: „Merg la toate meciurile Stelei, chiar și în deplasare”
Teodora, 29 de ani, spunea recent că urmărește cu sufletul la gură fiecare meci al celor de la FCSB, ba chiar că însoțește echipa la toate partidele din Superligă, inclusiv în deplasări.
„Mă uit la meciurile din Liga 1. Merg la toate meciurile Stelei, chiar și în deplasare, chiar și pe frig. Eu și tatăl meu vorbim înainte de fiecare meci. Îl văd stresat și îmi transmite și mie asta. Pune suflet în tot ce face”, a spus Teodora Stoica în decembrie, la Pro Arena.
VIDEO Teodora Stoica și Bromania, primele imagini împreună: îmbrățișați în Ghencea, sub privirile lui MM!
Citește și alte știri de actualitate:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat