Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 10 septembrie 2023 13:18 / Actualizat duminica, 10 septembrie 2023 13:19
Pe 23 septembrie, la Băile Herculane va avea loc prima ediție a "Hercuthlon", o competiție sportivă adresată iubitorilor de mișcare. Evenimentul se desfășoară în timpul Săptămânii Europene a Sportului.
Finalul lunii septembrie aduce la Băile Herculane prima ediție a „Hercuthlon”.
"Competiția oferă o gamă variată de probe și exerciții funcționale care vor testa atât forța, cât și agilitatea participanților. Fiecare probă este concepută pentru a fi accesibilă tuturor, indiferent de nivelul de pregătire fizică, și are la bază principiile încurajării și dezvoltării personale", anunță organizatorii.
„În spiritul legendei lui Hercule”
Conform acestora, competiția "reprezintă o oportunitate unică de a celebra forța, determinarea și curajul, inspirând momente de unitate și colaborare între oameni".
Adăugând că "acest eveniment este organizat în spiritul legendei lui Hercule și aduce în prim-plan valorile sale mitologice". Hercule fiind un personaj mitologic celebru pentru forța, curajul și determinarea sa legendare.
La eveniment sunt invitate să participe persoane cu vârsta de peste 18 ani. Participarea va fi posibilă în echipe de câte două persoane (feminin/masculin).
„Ne dorim ca Hercuthlon să devină un eveniment de referință pentru Băile Herculane, atrăgând turiști de toate vârstele și revigorând această stațiune cu o istorie atât de bogată”, se arată într-un comunicat emis de organizatori.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat