Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 11 septembrie 2023 16:26 / Actualizat luni, 11 septembrie 2023 18:06
Paul Pogba (30 de ani), mijlocașul francez al lui Juventus, a dezvăluit, într-un interviu pentru Al Jazeera, calvarul prin care trăit în sezonul trecut: „Banii schimbă oamenii și pot distruge o familie, pot să declanșeze un război”.
La 30 de ani, Paul Pogba a fost aproape să se retragă. Mijlocașul francez a suferit mult în ultimul sezon și s-a „descărcat" într-un interviu acordat postului TV Al Jazeera, povestind prin ce a trecut și de ce nu i-a mai stat gândul la fotbal. Mai ales după accidentările care nu i-au dat pace. „Vreau să-i fac pe toți cei care m-au criticat să-și înghită cuvintele și să le demonstrez că nu sunt slab. Pot să mă vorbească de rău, pentru că eu nu voi renunța niciodată”.
Paul Pogba, șantajat de fratele său, Mathias
Cel mai rău l-a afectat scandalul cu fratele său, Mathias, și cu prietenii acestuia. Nu s-a mai putut concentra la fotbal, iar aparițiile sale la Juventus au fost meteorice și s-au rezumat la doar 161 de minute în stagiunea 2022/2023.
„Am înțeles că banii schimbă oamenii și pot distruge o familie, pot să declanșeze un război”, a declarat Pogba, făcând referire la povestea cu șantajul făcut asupra sa de gașca fratelui său și sechestarea lui și la procesul în curs de judecare.
Paul Pogba: „Viața este dură câteodată”
Paul s-a schimbat după toate aceste probleme avute în afara gazonului și promite că va reveni la nivelul la care era cândva, pentru a reintra și în circuitul naționalei și a-și recâștiga statutul de titular în echipa lui Allegri.
„Nu-mi mai trebuie bani, îmi doresc să stau alături de persoane normale. În astfel de condiții o să mă iubească pe mine și nu pentru faimă și banii din cont. Câteodată viața este dură, dar eu nu mă voi da bătut”, a încheiat mijlocașul francez al lui Juventus.
8 milioane de euro netcâștigă anual Paul Pogba la Juventus (cel mai mare salariu din echipă), cu care mai are contract până în 2026
Citește și:
A refuzat oferta de la Rapid și va juca la Gaziantep, sub comanda lui Șumudică
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern