Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 14 septembrie 2023 09:20 / Actualizat joi, 14 septembrie 2023 10:51
Croatul Marin Cilic (34 de ani, câștigător al US Open în 2014), suspendat în trecut pentru încălcarea regulamentului anti-doping, i-a scris un mesaj de încurajare Simonei Halep (31), suspendată de ITIA vreme de 4 ani după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă și suspectată că ar fi practicat dopajul pe o perioadă îndelungată.
Suspendată 4 ani, Simona Halep va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în speranța că pedeapsa îi va fi cel puțin micșorată.
![Simona Halep și filiera americană » Cine sunt cei care o reprezintă în apelul care va fi depus la Tribunalul de Arbitraj Sportiv](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/13092023/a44b61fc-a5b9-4b16-9494-713a846b2a1e.jpg?width=195&height=130)
Marin Cilic i-a scris Simonei Halep: „Verdictul lor nu înseamnă nimic!”
De o astfel de experiență a avut parte și croatul Marin Cilic, suspendat în 2013 după ce a fost depistat pozitiv la un metabolit de niketamidă, un stimulent.
Acum, Cilic i-a transmis un mesaj de încurajare Simonei, la postarea în care sportiva din România s-a declarat „șocată și dezamăgită de decizia” judecătorilor.
„Rămâi puternică, Simona, verdictul lor nu înseamnă nimic!”, a scris Cilic.
![Reacția fostului câștigător de Grand Slam suspendat pentru dopaj: „Simona, verdictul lor nu înseamnă nimic!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/14092023/ef086bda-26d7-4c72-b33c-56545daba719.jpg?width=900&height=0)
Marin Cilic, suspendat în 2013
În 2013, croatul Marin Cilic a fost depistat pozitiv la un metabolit de niketamidă, un stimulent, după un control în timpul turneului de la Munchen în luna mai.
Pe 10 iunie el a fost informat despre problemele cu proba sa, pe 26 iunie a acceptat acuzația, iar pe 26 august a cerut să fie audiat în fața Tribunalui anti-doping al ITF. Pe 13 septembrie s-a întâmplat acest lucru, iar în zece zile a venit și suspendarea de nouă luni.
Cilic a susținut că substanța interzisă a apărut în corpul lui după ce mama sa i-a achiziționat de la Monte Carlo niște pastile de glucoză care conțineau metabolit de niketamidă. Mama sportivului întrebase la farmacie dacă sunt bune pentru sportivii de performanță și primise OK-ul, iar Cilic a susținut că a confundat substanța pe care a citit-o pe pachet cu una care se găsea și în vitaminele pe care le avea.
Pe 24 septembrie a mers la TAS, unde a fost audiat pe 16 octombrie, pe 25 octombrie a venit sentința redusă la patru luni, iar Cilic a revenit în competiții în noiembrie 2013.
Momentan, Cilic ocupă locul 243 în ierarhia ATP.
VIDEO » Biochimistul Dorel Tocitu analizează la GSP Live cazul Simonei Halep
Mai multe știri despre Simona Halep:
Omul prezent la marile performanțe reușite de Simona Halep protestează: „Pentru ce dai patru ani?”
Citește și:
![Cu cine poate juca România în optimile de finală de la Euro 2024! Au rămas doar două variante: putem avea un culoar IREAL spre semifinale](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062024/446bb409-1021-49b9-af8f-0e4a88401ed2.jpg?width=195&height=130)
![Notele GSP după meciul unei generații: „Ciudat să vedem decarul în bandă, dar Iordănescu a simțit bine!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062024/fcb178d1-64dd-400a-b97a-c3cf81eab51e.jpg?width=195&height=130)
![Gică Hagi, exuberant după calificarea României în optimi la Euro 2024: „Cred că e posibil orice acum”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17062024/6d991e41-d886-4d8c-8ae3-b0e5702800df.jpg?width=195&height=130)