SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP DIN SINGAPORE

Carlos Sainz și-a uimit echipa în ultimele tururi » Strategia prin care a câștigat în Singapore: „E ușor de gândit și greu de aplicat”

FOTO: Imago
FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 18 septembrie 2023 14:49 / Actualizat luni, 18 septembrie 2023 15:51

Spaniolul Carlos Sainz a oprit seria piloților de la Red Bull, triumfând în Marele Premiu din Singapore. În finalul cursei, pilotul Ferrari a avut o strategie spectaculoasă, cu care i-a uimit pe strategii echipei.

Finalul cursei a fost unul spectaculos, cu patru piloți, Sainz, Norris, Russell și Hamilton, despărțiți de doar o secundă. Cu pneuri medii noi, după ce au profitat de un Virtual Safety Car, Russell și Hamilton păreau favoriți la primele locuri. Dar cei doi britanici de la Mercedes au fost ținuți la distanță de Lando Norris (McLaren), care a fost ajutat de strategia lui Carlos Sainz.

Carlos Sainz i-a uimit pe strategii de la Ferrari

În ultimele tururi, inginerul de cursă l-a informat pe Sainz că Lando Norris este la 0,8 secunde de el și că poate activa DRS-ul, ceea ce i-ar aduce britanicului un plus de viteză. Astfel, inginerul de la Ferrari încerca să-i transmită lui Sainz să facă tot posibilul pentru a crește distanța la peste o secundă, pentru a-i lua acest avantaj rivalului său.

Dar răspunsul lui Sainz i-a uimit pe cei de la Ferrari. „E așa cu un scop” a spus ibericul, dezvăluindu-și strategia.

Concret, Sainz nu s-a distanțat de Norris pentru ca acesta să poată folosi DRS-ul, având astfel mai mari șanse de a se apăra în fața lui George Russell și Lewis Hamilton.

Strategia lui Sainz a dat roade. Ibericul a obținut a doua victorie din carieră, după Silverstone (2022), iar Lando Norris a terminat pe 2. Pe 3 a venit Lewis Hamilton, după ce Russell a greșit și a lovit parapetul.

Carlos Sainz: „Am sperat să funcționeze”

După cursă, Sainz a explicat cum a plănuit să-l ajute pe Lando Norris, bunul său prieten și fost coleg la McLaren.

„Strategia a fost să-l ajut șmecherește pe Norris cu DRS-ul. Asta ne-a ajutat să-i ținem pe Russell și Hamilton în spate. Asta e o strategie pe care o ții ca rezervă pe piste ca cea din Singapore. Se poate dovedi utilă la un moment dat.

E ușor să te gândești la ea, dar mai greu de pus în aplicare. Te pune sub o mare presiune și vine la pachet cu niște riscuri. Trebuie să fii hotărât și să îți asumi un risc. Dar am simțit că aveam o șansă de a câștiga. 

Când aveam un avans de 1,3 - 1,4 secunde față de Lando, am decis să încetinesc în anumite viraje. Și mă gândeam «Sper să meargă», pentru că totul putea să se termine prost pentru mine. Dar a mers. Uneori e bine să ai încredere în instinct”, a spus Sainz, potrivit motorsport.com.

El a fost completat de Norris: „Carlos a jucat deștept. M-am gândit că nu trebuie să-l atac. Cu cât atacam mai mult, cu atât eram mai vulnerabil în fața celor din spate. Nu am fi fost pe podium dacă făceam altceva. Russell putea multă presiune pe mine. Când Carlos a încetinit și am prins DRS-ul a fost foarte util. Cred că am fost amândoi foarte deștepți”.

La final, cei doi buni prieteni au sărbătorit împreună.

Carlos Sainz și-a uimit echipa în ultimele tururi » Strategia prin care a câștigat în Singapore: „E ușor de gândit și greu de aplicat”
FOTO: Imago

„Nu aș fi avut curajul lui” 

Marc Gene, fost pilot de teste la Ferrari, a analizat strategia lui Carlos Sainz, lăudând curajul arătat în cursă. 

„Carlos a fost spectaculos. Eu nu aș fi avut curajul să fac ce a făcut el. Echipa îi spunea care e distanța față de Russell, dar a fost un moment în care el a cerut să află distanța față de Norris. 

Inginerul l-a întrebat de ce și el a spus că așa vrea. A fost ideea lui Carlos. Nimeni din echipă nu s-a gândit la asta. Cred că puțini piloți s-ar fi gândit la asta. Ce sânge rece a avut!”, a spus Gene, citat de Mundo Deportivo.

Citește și: 

Moartea, taxele și Jumbo-Visma » Cum au dominat Kuss, Vingegaard și Roglic o Vuelta care în

Surpriza Cupei Mondiale de rugby: eșec pentru Australia și „cangurii” pot rata „sferturile” pentru prima dată în istorie

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (4)
Bogdanonline1
Bogdanonline1  •  21 Septembrie 2023, 02:29

We are checking

radudavidescu
radudavidescu  •  19 Septembrie 2023, 11:26
Postat de Forzzastiinta pe 18 Septembrie 2023, 16:50

De aceea sunt cei de la Ferrari asa jos in clasament, din cauza proștilor de strategi, sainz mai avea putin trebuia sa le deseneze ca sa poata fi înțeles. I-a dar intentionat DRS lu noris pentru ca acesta nu avea pneuri să-l poata depadi dar cu puterea in plus primita ii tinea in spate pe cei de la Mercedes

asta zice si articolul

elgabri
elgabri  •  18 Septembrie 2023, 17:29

Strategii de la Ferrari toata lumea banuia aceasta strategiie numai ei nu ;))))))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează