OPINII  »  EDITORIAL

Evoluția de la „Dispari!” la „Camo, Camo!”

Editorial Cristian Geambașu
Editorial Cristian Geambașu

Articol de - Publicat joi, 21 septembrie 2023 16:13 / Actualizat joi, 21 septembrie 2023 16:36

Modul familiar prin care Istvan Kovacs i s-a adresat lui Mario Camora, căpitanul CFR-ului, are valoare de conținut mai mare decât toate dovezile despre legăturile toxice ale arbitrilor cu cluburile.

În vremea comuniștilor, l-ar fi chemat Ștefan Covaci și l-am fi confundat cu marele antrenor al Ajaxului. Tovarășii așa procedau, românizau numele maghiare. Tovarășii ceilalți, cei de dincolo de Tisa, procedau în oglindă cu etnicii români, deci eram chit. Doar la asta, în rest avantaj ei.

Copil-minune. Apoi stagnare

Norocos, Istvan Kovacs s-a născut suficient de târziu din perspectivă istorică încât să își păstreze numele și să guste doar 5 anișori din deliciile socialismului românesc multilateral dezvoltat. Ursitoarele au lucrat cu spor. Kovacs a fost ceea ce se cheamă un copil-minune al arbitrajului nostru.

La 22 de ani a condus la centru Supercupa României. În 2010, la 26 de ani, devenea cel mai tânăr arbitru posesor de ecuson FIFA. A urmat totuși o perioadă de stagnare. Până a apărut maestrul Kyros Vassaras.

Rezervă cu bani

Vârful carierei de până acum l-a atins în 2022, când a arbitrat finala Conference League dintre AS Roma și Feyenoord. Umilința maximă pentru Istvan s-a consumat la recenta Cupă Mondială din Qatar, unde a fost de 8 ori rezervă și niciodată arbitru principal!

Evoluția de la „Dispari!” la „Camo, Camo!”
Stilul marțial, fără recurs în luarea deciziilor, face din Istvan Kovacs un arbitru și mai greu de suportat (Foto: Cristi Preda/GSP)

Da, vor argumenta oamenii cu scaun la cap și portofel bogat, dar a câștigat 70.000 de dolari numai pentru că a fost în lotul selecționat pentru cea mai mare competiție a fotbalului, plus încă vreo 20.000 pentru că ridica tăblița cu schimbările.

Tocilar. Și orientat

Aroganța maximă este greu de ales din palmaresul atât de bogat al arbitrului numărul 1 al României. Probabil că prin impactul vizual al expresiei, acel "Dispari!" adresat lui Fl. Coman domină topul. 

Autoritar până la genul acela de rigiditate sfidătoare, personajul nostru nu este ceea ce se cheamă un arbitru talentat. Unul care miroase jocul.

Dimpotrivă, el este un tocilar al noilor tendințe. Kovacs aplică metodic buchea regulamentului, iar asta laolaltă cu știința de a-și cultiva relațiile l-au dus în vârful ierahiei.

Sensibilul Mister Olympia

De acolo, își privește semenii cu un dispreț nici măcar mascat. Pachet de mușchi, genul care trage sistematic de fiare, sunt convins că omul are pereții plini de selfie-uri cu el încordându-și torsul. Mister Olympia Carei.

Cine ar putea bănui că în spatele unui asemenea dur egolatru se găsește, de fapt, cineva atât de sensibil, de cald încât să alinte un fotbalist cu apelativul Camo, Camo, Camo! Ce schimbare, de la "Dispari!" la "Camo, Camo, Camo, Camo, am verificat, nu e penalty!".

Pentru puținii care nu știu despre cine e vorba, "Camo" este Mario Camora, căpitanul CFR-ului. Lui îi spunea tandru Kovacs, aproape dezvinovățindu-se, că n-a fost penalty. Că nici chiar el, prietenul lor, nu poate să arbitreze ca-n codru, ci doar ca-n Gruia.

Evidența

Este asta o dovadă că Istvan Kovacs este omul CFR-ului? Circumstanțial, da. Da, da, da, da, de 4 ori da, ca la Camo! În justiție, nu. Este clar că între cei de la CFR și cel mai bine cotat arbitru român funcționează o legătură toxică. De care am aflat printr-o întâmplare, grație neatenției celor de la CCA care au pus la dispoziție prea mult din înregistrările dialogurilor "centralului" partidei CFR-Petrolul 1-0 cu cei din camera VAR și cu fotbaliștii.

Dacă mai aveam îndoieli, au fost spulberate de acest acces de afecțiune al neafectuosului de serviciu. Nici nu este nevoie de o concluzie, evidența bate cuvintele.

Exagerarea

Așa după cum cuvintele folosite fără reținere pot strica credibilitatea demersului. "Ar trebui ca un arbitru care greșește să își ceară scuze public când erorile sale produc suferință unui oraș întreg", pretinde Claudiu Tudor, președintele Petrolului. Ei, nici chiar așa!

Sunt sigur că sunt destui oameni de toată isprava în Ploiești care habar nu au cine-i Istvan Kovacs, cum i-a fript el pe "găzari" și care, în general, au griji mai mari în viață decât punctele pierdute de "lupii galbeni".

Grija CCA, organismul condus de Vassaras, ar fi să dea niște suspendări pentru maestrul Istvan și pentru mai vârstnicul "Sebi" Colțescu după faptele de arme de la Farul cu FCSB. Ca să îl parafrazez pe craiovean, n-o fi dracul ăla atât de negru încât să îi scoată basma curată încă o dată.

Citește și:
Revenire neașteptată la FCSB! » Fotbalistul poate juca în meciul următor
Superliga
Revenire neașteptată la FCSB! » Fotbalistul poate juca în meciul următor
Nu numai Kosovo și România vor intra la judecată! » Un personaj apropiat de UEFA, anunț clar: „Vor fi pedepsiți și cei despre care nu vorbește nimeni. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura”
Nationala
Nu numai Kosovo și România vor intra la judecată! » Un personaj apropiat de UEFA, anunț clar: „Vor fi pedepsiți și cei despre care nu vorbește nimeni. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura”
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat

Comentarii (76)
cfr4x4
cfr4x4  •  22 Septembrie 2023, 21:54

Toti "dujmanii" cum ar spune Coman si altii din Bucuresti, omit voit sau "atat se poate" ,ca acest Camo..capitan la CFR (pacatul lui) respecta pe toata lumea si adesea primeste inapoi acel respect. La fel si Coman,a primit inapoi exact ce a oferit. A fost obraznic si arogant, acest *** cu Kovac,dar ati uitat cum i s-a adresat el arbitrului..vorba lui Chipciu..multi in fotbal au ajuns la dementa..Alzheimer..doar ca va amintiti numai ce vreti :) Si sa nu uitam ca are si Camo o varsta si o cariera de care Coman e departe..dar asta e presa de scandal: daca vorbeste arbitrul frumos nu e bine,daca le raspunde pe acelasi ton,nu e bine.. cum e bine ???

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1_0_1_0_reloaded
1_0_1_0_reloaded  •  22 Septembrie 2023, 21:23
Postat de mzm1 pe 22 Septembrie 2023, 13:06

Domnule Geambașu, titlul și primul paragraf al acestui articol arată clar, ceea ce știe multă lume, că Istvan Kovacs e arbitrul de casă al echipei CFR Cluj. Dar rămâne de explicat și de înțeles de ce CCA la delegat la acest joc tocmai pe Kovaci? Nu era vorba de un derby, ci de un joc „acasă” cu o nouă promovată, Petrolul!? De ce se temea CCA, ce a vrut să prevină? Văd că în final cereți CCA pedepsirea lui Kovacs... la pachet cu Colțescu, pentru că e de bon ton să... incriminăm și pe cel care a a acordat „cu ușurință” un penalty pentru FCSB. Dar analizând cele două delegări se observă un contrast izbitor între ele. Foarte interesant, la Cluj a fost trimis un arbitru despre care se știa că simpatizeaază (ca să nu zic alfel!) pe CFR, iar la Constanța a fost delegat Colțescu, despre care se știa că antipatizează (ca să nu zic alfel) pe FCSB. Concluzia este că, la anumite niveluri ale conducerii fotbalului nostru se dorește ajutarea CFR-ului și... îngenuncherea FCSB-ului. Oare de ce?

Cred ca pute in jurul tau a prostie de se-nverzeste atmosfera. Poti respira?

ciocanbaban
ciocanbaban  •  22 Septembrie 2023, 15:56

Aia de la CFR sunt o gasca de hoti iar Kovacs un *** al lor.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (76)
Comentează