Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 29 septembrie 2023 21:36 / Actualizat vineri, 29 septembrie 2023 23:10
Marius Lăcătuș (59 de ani) i-a răspuns lui Alex Chipciu (34 de ani), după discursul dur al mijlocașului la adresa clubului din Ghencea, de la finalul meciului CSA Steaua - Univesitatea Cluj, scor 1-3.
Alex Chipciu a deschis scorul la meciul din Cupa României. După meci, căpitanul Universității Cluj a avut un discurs acid: „Dacă asta e Steaua, am luat-o razna, să îmi bag piciorul! Dacă eram copil, nu mai țineam cu Steaua. Dacă asta e Steaua, Doamne!.. Cum Steaua? Cu echipamentul ăla «fake» (n.r. - fals, în limba engleză)? Bătaie de joc în țara asta!”, a spus Chipciu înainte de startul conferinței, când probabil credea că nu e înregistrat.
Marius Lăcătuș: „Chipciu a mai avut ieșiri la interviuri?”
„Fiara” consideră că Alex Chipciu vorbește prea mult la interviuri, în loc să se concentreze la ce face pe teren.
„Ce comentariu să fac, ar avea cine să facă comentarii dacă se dorește acest lucru, mă refer la cei din clubul Steaua, la cei din firma de echipamente. Are cine să reacționeze.
Chipciu pe mine mă miră. Din câte am văzut, în ultimul timp, a mai avut ieșiri la interviuri, și după meciul cu CFR Cluj. Acolo se referea la propria persoană, dar când începi să vorbești prea mult despre alții, te preocupă mai puțin ce faci tu pe teren.
Ar trebui să îl preocupe mai mult asta. Voia să fie primit cu flori? Era o rivală și juca în deplasare. El nu e un jucător tânăr, să zici că mai învață, a avut o reacție negativă, nu s-a obișnuit cu atmosfera. E un jucător cu experiență și nu e primul stadion pe care a fost huiduit”, a spus Marius Lăcătuș, la emisiunea DigiSport Special.
Daniel Oprița: „Avem echipament ca Real Madrid!”
Antrenorul „militarilor” i-a dat și el replica lui Chipciu. Daniel Oprița este de părere că echipamentul echipei sale este unul de înaltă calitate, precum cel al lui Real Madrid.
„Eu știu și echipamentul lor, e de linie. Al nostru e făcut doar pentru Steaua, ca să-l informez pe Chipciu. Nu e înjurat doar la noi, e înjurat pe mai multe stadioane, și eu am fost. Uneori, nu e inspirat în ce vorbește. Dacă are gura mare și vrea să intre în conflict, e problema lui. A durat să ne fie făcut echipamentul. Cum are Real Madrid, așa-l avem și noi, ca să-l anunț”, a spus Daniel Oprița, potrivit Playsport.
Citește și:
Un star l-a sunat personal pe Florentino Perez: „Vreau să joc pentru Real Madrid!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat