Articol de Alexandru Stanciu - Publicat sambata, 07 octombrie 2023 22:36 / Actualizat sambata, 07 octombrie 2023 22:47
Jude Bellingham (20 de ani) a fost autorul unei duble în victoria lui Real Madrid cu Osasuna, scor 4-0. Mijlocașul englez a ajuns la 10 goluri marcate în tot atâtea meciuri pentru „Los Blancos” și a fost ovaționat de suporteri la ieșirea de pe teren.
Bellingham a egalat recordul vechi de 14 al lui Cristiano Ronaldo, care reușea tot atâtea goluri în primele meciuri la Real Madrid.
Vinicius: „Sunt încântat să joc cu Jude”
Vinicius a vorbit la finalul partidei cu Osasuna despre parteneriatul cu Bellingham: „Sunt încântat să joc cu Jude, sper ca legătura noastră să dureze mulți ani.
Este unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Jude s-a născut să joace pentru Real Madrid și să marcheze o eră la cea mai bună echipă din lume.”
Bellingham după victoria cu Osasuna: „Victorie frumoasă în Templu”
Bellingham a publicat un mesaj scurt pe rețelele sociale, imediat după meci: „Victorie frumoasă în Templu, cum ne așteptam”
Internaționalul englez a fost aplaudat la scenă deschisă pe Santiago Bernabeu în minutul 72, când a fost înlocuit de Dani Ceballos.
Bellingham a fost lăudat și de antrenorul adversarilor
Jagoba Arrasate, antrenorul lui Osasuna, a privit partida din tribune, fiind suspendat pentru acest meci. Tehnicianul nu s-a ferit să recunoască superioritatea Realului și mai ales clasa lui Bellingham: „Este un jucător complet, de mare clasă. Joacă foarte bine, marchează, oferă pase decisive. Este încă tânăr și va deveni din ce în ce mai bun.”