INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Revoltă la AC Milan?! Două vedete s-au înfuriat pe antrenorul Stefano Pioli pentru schimbare în minutul 80

Olivier Giroud și Rafael Leao, supărați la finalul meciului cu Napoli // Foto: Imago
Olivier Giroud și Rafael Leao, supărați la finalul meciului cu Napoli // Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 30 octombrie 2023 18:29 / Actualizat luni, 30 octombrie 2023 19:06

Olivier Giroud (37 de ani) și Rafel Leao (24 de ani) au protestat, prin cuvinte și gesturi, față de decizia tehnicianului rosonero, în meciul de la Napoli (2-2). „Mă simt frustrat, am pierdut două puncte. Nu suntem roboți. N-am vrut să ies pentru că simțeam că pot să mai înscriu”, a declarat autorul „dublei” de duminică.

Atmosferă tensionată la Milan, după al treilea meci consecutiv fără victorie în Serie A și Liga Campionilor. Rossonerii au condus la pauză cu 2-0 la Napoli, însă la final nu au obținut decât un punct pe „Diego Armando Maradona” (2-2). „Doppietta” semnată de Olivier Giroud în primul mitan n-a fost de ajuns și nu a lipsit mult ca squadra lui Rudi Garcia să ia toate punctele duminică seară. 

Atacantul francez, care nu mai marcase de două luni, nu s-a putut abține și s-a înfuriat după ce antrenorul Milanului a decis să-l înlocuiască în minutul 81 cu elvețianul Noah Okafor.

Napoli - AC Milan 2-2 » Campioana revine de la 0-2 și ratează milimetric victoria!
SERIE A
Napoli - AC Milan 2-2 » Campioana revine de la 0-2 și ratează milimetric victoria!

Oliver Giroud: „Mă gândeam că mai pot ajuta echipa”

„Sunt foarte dezamăgit și frustrat pentru echipă. Ne-am creat atâtea ocazii și trebuia să înscriem trei-patru goluri în prima repriză și să ucidem meciul. Am pierdut însă două puncte, pentru că știam că Napoli poate reveni dacă nu rămânem la fel de concentrați. Reacția mea la schimbare? Nu sunt un robot, sunt om și am și eu emoțiile mele. 

Mă gândeam că pot să mai ajut echipa. Antrenorul face alegerile lui și îl respect mult, iar după cinci minute m-am calmat. Nu voiam să ies și simțeam că încă mai am energie și am rămas competitiv”, a declarat Giroud, care nu s-a dus pe banca de rezerve și s-a așezat pe o ladă frigorifică.

Și Rafael Leao a bombănit la schimbare

Nici Rafael Leao nu și-a putut stăpâni emoțiile și impulsurile. A părăsit terenul nervos pe la centrul terenului, la fel ca Giroud, întrebând repetat „De ce? De ce?”. Portughezul, spre deosebire de francez, nu a avut realizări în duelul cu campioana Italiei și schimbarea lui cu Luka Jovic, în minutul 80, a fost oarecum justificată.

Aveam nevoie de forțe proaspete, am jucat atâtea meciuri în ultima vreme. Schimbările se fac pentru a îmbunătăți echipa, i-am văzut puțin obosiți. Dacă vor explicații o să le dau 

- Stefano Pioli, antrenor Milan

19accidentări au suferit în total în acest sezon jucătorii lui AC Milan, dintre care 12 sunt de natură musculară

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Mijlocașul lui Real Madrid, gest de fair play în fața rivalului de la Barcelona: „Nu e vina lui. M-am accidentat în finalul primei reprize”

Cristiano Ronaldo Jr., „dublă” în tricoul lui Al Nassr » Toată echipa a sărbătorit cu celebrul „SIUUU!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează