Articol de Remus Dinu, Adrian Jitea - Publicat sambata, 04 noiembrie 2023 20:26 / Actualizat sambata, 04 noiembrie 2023 21:14
Ionuț Radu și Bournemouth n-au avut nicio șansă în fața „tăvălugului” Manchester City. Campioana Angliei i-a administrat o înfrângere severă echipei românului, scor 6-1, într-un meci în care goalkeeper-ul român a fost neputincios.
Internaționalul a primit gol după gol de la „mașinăria” de fotbal a lui Guardiola, în duelul încheiat la scor de tenis. Radu n-a fost menajat și a primit cea mai mică notă din tabăra celor de la Bournemouth.
Ionuț Radu, cea mai mică notă după dezastrul cu Manchester City
Platforma SofaScore i-a acordat românului nota 5.4 la capătul partidei în care a scos de șase ori mingea din plasă. Scorul putea fi mult mai drastic, însă Radu a avut două intervenții prin care a mai limitat din proporțiile dezastrului.
Doar la capitolul preciziei paselor a stat mai bine Ionuț Radu, cu 30 de pase reușite dintr-un total de 37.
Ionuț Radu, asediat de Manchester City
Ionuț Radu a fost titular în poarta lui Bournemouth în meciul din deplasare cu Manchester City, în runda cu numărul 11 din Premier League, încheiat 6-1 în favoarea campionilor en-titre.
A fost al treilea meci la rând când internaționalul român apără poarta „cireșelor”. A mai făcut-o în runda trecută de campionat, la 2-1 acasă cu Burnley, și în înfrângerea de pe teren propriu cu Liverpool, 1-2, în Cupa Ligii Angliei.
Citește și alte știri de actualitate:
Decizie drastică în Premier League » Arbitrul cu peste 350 de meciuri, retrogradat după ultima gafă
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!