Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 06 noiembrie 2023 16:04 / Actualizat luni, 06 noiembrie 2023 16:11
Campioana de la US Open a vorbit pe tema banilor din tenis, spunând că brandurile încep să se îndrepte mai mult spre sportul feminin și că diferența față de bărbați nu e atât de mare. În ce privește premiile la turnee, „încă e nevoie să se lucreze”
Coco Gauff s-a oprit în semifinale la WTA Finals, învinsă de compatrioata și partenera ei de dublu, Jessica Pegula, 6-2, 6-1. Pentru jucătoarea americană în vârstă de 19 ani acesta a fost sezonul cel mai strălucitor de până acum, încununat cu primul titlu de Grand Slam și urcarea pe locul 3 în clasamentul mondial.
Un statut care i-a influențat în mod pozitiv și partea financiară, cea care nu ține strict de premiile primite în urma evoluțiilor la turnee. Ea a vorbit la Cancun pe această temă într-una dintre conferințele de presă susținute.
„Din punctul de vedere al sponsorilor, primim niște bani buni dacă ne comparăm cu bărbații. Cel puțin acesta este cazul meu. Nu spun că sunt mai mulți, este mai degrabă vorba de contracte”, a început Gauff.
4 titluria cucerit Coco Gauff în 2023, US Open, Cincinnati, Washington și Auckland, din totalul de 6 al carierei (Linz 2019 și Emilia-Romagna 2021)
„Încă există o diferență între sexe, dar mi se pare că acum mai multe brand-uri vor să fie asociate cu femei, caută o mai mare diversitate. În special în ce mă privește, fiind de culoare.
E unul dintre motivele pentru care New Balance a vrut să lucreze cu mine de când eram foarte mică”, a explicat ea, referindu-se la firma care o sponsorizează în ce privește echipamentul.
Coco Gauff: „Eu am altă părere”
S-a vorbit și se vorbește mult în continuare despre defazarea care există din punct de vedere financiar între femei și bărbați în sport. „Oamenii cred că e o prăpastie între contractele de sponsorizare, dar eu am altă părere. Cel puțin așa este în tenis”, spune Coco.
Nu la fel stau lucrurile în ce privește cecurile primite la concursuri. „Evident însă, la partea cu premiile în bani la turnee încă e nevoie să se lucreze. Sigur, în cazul în care cucerești un titlu de Grand Slam, cum a fost la mine cu US Open-ul, mai multe firme vin spre tine”, admite a treia jucătoare a lumii.
„Pe de altă parte, aceste angajamente te solicită foarte mult”, semnalează ea.
„Lumea are impresia că e suficient să postezi o fotografie cu brandul respectiv, în realitate sunt lucruri de care trebuie să ai grijă 8 sau 10 ore pe zi. De multe ori ai obligații, trebuie să mergi la evenimente”, a explicat Gauff.
Sunt recunoscătoare să mă aflu în această poziție, celor care au netezit drumul pentru a ajunge aici – Coco Gauff
Rezumatul semifinalei Jessica Pegula - Coco Gauff
Coco Gauff: „Îmi protejez sănătatea mintală”
„Eu am încercat să capitalizez după acel succes, dar în același timp să-mi protejez liniștea și sănătatea mintală. Și să pot face în continuare sportul pe care îl iubesc. Echipa mea a făcut mult ca să mă ajute în acest sens”, a mai spus ea.
5,97 milioanede dolari este totalul premiilor din tenis obținute în 2023 de americancă, sumă brută, ea având în carieră 11,5 milioane
Sportul feminin e în creștere, multe firme se vor îndrepta spre sportive pentru că știu că pot să iasă în câștig financiar – Coco Gauff
„Știu că sunt multe persoane în mediul online care reacționează ca și cum sportul feminin nu ar fi mare lucru, însă oamenilor le place să ne vadă jucând.
Cu cât vom putea să ne promovăm mai mult, nu doar în tenis, în sport în general, va fi mai bine pentru toată lumea”, a conchis ea.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat