Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 06 noiembrie 2023 19:52 / Actualizat luni, 06 noiembrie 2023 20:40
UTA - Dinamo 2-1. „Câinii” au ratat o ocazie uriașă pe finalul meciului, prin Goncalo Gregorio și Lamine Ghezali.
În minutul 79, UTA a scăpat ca prin urechile acului. Ghezali și Gregorio au ajuns singuri cu portarul advers, însă au tratat faza superficial. Deși putea să tragă, Ghezali i-a pasat lui Gregorio, care rămăsese singur în fața porții goale. A preluat dezastruos, prea lung, și a tras cu greu la poartă, din alunecare. Până a apucat să șuteze, Căpușă reușise să se replieze și a scos de pe linia porții.
A fost faza care le putea aduce victoria celor de la Dinamo, însă totul s-a transformat într-un coșmar.
Dinamo a pierdut în prelungiri
Dinamo a încasat golul decisiv în prelungiri. Homawoo a fost atins de minge în mână la un corner executat de arădeni, iar după o analiză de 4 minute în camera VAR, centralul Moroiță a fost chemat la monitor să revadă faza.
A acordat penalty, iar Freitas a transformat și le-a adus victoria arădenilor.