FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Gata cu liniștea! Le-au cerut demisiile lui Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu: „Opriți mascarada! Plecați!” + informație-bombă de culise: „Sunt pregătiți să vină”

Se cer plecările lui Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu +29   FOTO
Se cer plecările lui Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu

Articol de - Publicat luni, 13 noiembrie 2023 17:17 / Actualizat marti, 14 noiembrie 2023 00:21

La cinci luni de la revenirea în Superligă, Dinamo se află la răscruce de drumuri, iar apele din club tind să devină din ce în ce mai învolburate. Penultimii în clasament la începutul returului, „câinii” au pierdut și pe terenul Universității Craiova, 0-1, continuând teribila criză de rezultate în care se află încă din vară.

Rezultate catastrofale din ultimele luni au pus capăt inclusiv răbdării multora dintre suporterii lui Dinamo. În ultimele zile, atât înaintea, cât și după înfrângerea din Bănie, s-au înmulțit vocile critice la adresa lui Ovidiu Burcă și a celor doi acționari din Red&White, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu.

Cei mai vocali au fost reprezentanții „Dinamo Socios”, entitate intrată vara aceasta în acționariatul clubului, mereu în opoziție față de politica celor din „DDB” și a deciziilor luate la vârf de actualul management.

A trecut „fotbalul-șampanie” la Dinamo și s-a săturat să fie „ciuca bătăilor”: „Dacă am înscrie și noi, ne-ar fi mai ușor”
DINAMO
A trecut „fotbalul-șampanie” la Dinamo și s-a săturat să fie „ciuca bătăilor”: „Dacă am înscrie și noi, ne-ar fi mai ușor”

Se cer plecările lui Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu: „Opriți mascarada! Plecați!”

Cu subiect și predicat, aceștia au cerut plecarea imediată a lui Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu: 

„Ascultați-vă instinctele, rațiunea, amintiți-vă cine am fost și realizați unde am ajuns. Nu este greu deloc, trebuie doar să abandonăm duplicitatea, misterul și parteneriatele păguboase. Exact în această ordine... 

Unde sunt promisiunile, cele care ne-au îndemnat să mergem mai departe, unde sunt investitorii care se îmbulzeau după aprobarea planului de reorganizare, unde este creșterea organică și aspirațiile la care, să recunoaștem, printr-o anumită naivitate, am fost și noi părtași?

Realitatea este că am ajuns la jumătatea campionatului, totul arată cât se poate de rău, avem 10 puncte, în condițiile în care, în aceeași perioadă din anul retrogradării, adunaserăm vreo 12.

(...) Nu credeți în negocierile cu Ionuț Lupescu sau Mircea Lucescu, este praf aruncat în ochii suporterilor, pentru că asemenea persoane sunt incompatibile, după cum la fel de incompatibili sunt și cei care, prin oferta cât se poate de clară, au dorit să vină în sprijinul clubului. 

Domnilor, opriți mascarada! De fapt, PLECAȚI!”, se arată în mesajul celor de la „Dinamo Socios”,. 

Gata cu liniștea! Le-au cerut demisiile lui Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu: „Opriți mascarada! Plecați!” + informație-bombă de culise: „Sunt pregătiți să vină”
Mesajul semnat de cei de la „Dinamo Socios”

Printre personajele apropiate de „Dinamo Socios” se numără Adrian Motoacă, fost medic al clubului, Mihnea Ionescu, fost lider de galerie, precum și Dragoș Sterpu, care a candidat în trecut la președinția DDB.

În luna iulie a acestui an, Asociația „Dinamo Socios” a intrat oficial în acționariatul roș-albilor, după ce a preluat acțiunile simbolice ale lui Cornel Dinu, care reprezentau 0,0313 la sută.

„Există oameni pregătiți să investească rapid și concret în clubul Dinamo”

Ulterior, tot cei de la „Dinamo Socios” le-au cerut lui Nicolescu și Voicu să scoată la vânzare acțiuni pentru ca acestea să fie preluate de diverși investitori potenți, despre care ei susțin că se află în expectativă pentru o debarcare la Dinamo. 

80,87% din acțiuni este procentul deținut în acest moment de Red&White 2022 Management.

Scoaterea la vânzare de acțiuni în Dinamo este singura cale de ieșire a clubului din colaps financiar și sportiv. 

Sunt informații certe, conform cărora există oameni pregătiți să investească rapid și concret în clubul Dinamo‼️

Domnilor acționari, insistența cu care pretindeți investiții în R&W, și nu direct în SC Dinamo 1948 SA, va prăbuși proiectul în care v-ați angajat și va prăbuși implicit Dinamo! Salvați Dinamo și lăsați omenii potenți financiar să ajute Dinamo!

- Comunicat „Dinamo Socios”

VIDEO Ahmed Bani, dezamăgit după ce „câinii” au ajuns la 10 etape fără victorie: „Trebuie să strângem rândurile și să începem să adunăm puncte”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

A trecut „fotbalul-șampanie” la Dinamo și s-a săturat să fie „ciuca bătăilor”: „Dacă am înscrie și noi, ne-ar fi mai ușor”

FOTO Învinși pe teren, „câinii” i-au întărâtat pe olteni în tribune » Banner-ul acid cu care au intrat pe „Oblemenco”

VIDEO + FOTO Universitatea Craiova, victorie chinuită cu Dinamo » Debut cu dreptul pentru Petev

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (53)
Amen975ZQzamolxe
Amen975ZQzamolxe  •  15 Noiembrie 2023, 17:27
Postat de Amen975ZQzamolxe pe 14 Noiembrie 2023, 15:27

Ce mie Burca , ce imi este Ciolacu ...."catastrofe" ; Unul baga Dinamo in "B" , altul Romania in "D" ( lumea a 4 _a )

Corect , am scris gresit gramatical ... Nu caut scuze , se greseste si la case mai mari ...

garywise
garywise  •  14 Noiembrie 2023, 16:35
Postat de laur33 pe 14 Noiembrie 2023, 00:25

Cred ca tu ești mai prost decât toți suporterii lui Dinamo la un loc.

eu vin cu argumente tu doar jignesti aiurea. prost esti bah.

garywise
garywise  •  14 Noiembrie 2023, 16:27
Postat de rocky3 pe 14 Noiembrie 2023, 12:07

Iar steaua e îngropată de 20 de ani!csa nu e steaua, iar gruparea *** a ciobanului n-are nicio treabă, e doar o afacere de vândut jucători!

Steaua nu a retrogradat niciodata din liga 1 din 1947 si pana in prezent,fix aia este ca noi putem demonstra ca suntem Steaua si confirma si uefa. voi? unde a jucat rapid in sezonul 2016-2017? exact.

Vezi toate comentariile (53)
Comentează