OPINII  »  EDITORIAL

Câți jucători, atâția arbitri?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat joi, 23 noiembrie 2023 13:41 / Actualizat joi, 23 noiembrie 2023 15:16

Deși International Football Association Board (IFAB), for înființat în 1886, e socotit un organism conservator, după unii și anchilozat, iată-l pe "paznicul Legilor jocului" mai decis ca oricând să umble la reguli. Ba și, după ce le-a experimentat în competiții de juniori și/sau veterani, să le aplice începând chiar din sezonul viitor, 2024-2025.

Dificil de ierarhizat modificările vizate. Comentatorii par însă de acord că numărul 1 dintre ele, cea mai importantă, ar consta în introducerea eliminărilor temporare, măsură luată din rugby. 

Concret, când un jucător comite un fault care e mai mult decât pentru un cartonaș galben, dar mai puțin decât pentru unul roșu, vinovatul ar trebui pedepsit cu scoaterea din joc pe o perioadă determinată. Pentru 10 minute, maximum 15.

Ceea ce ar însemna, logic, ca arbitrii să aibă în dotare și un al treilea rând de cartonașe. Cu o culoare intermediară, să zicem portocalie. Deși se vorbește și despre verde.

Aparent, e simplu, dar nu-i chiar așa. Deoarece va fi nevoie de o persoană, măcar una, care să cronometreze perioada eliminării, ca la hochei pe gheață. Iar dacă se întâmplă, deloc exclus, să fie dictate două-trei eliminări la intervale scurte, una după cealaltă, va fi pus câte un arbitru (cronometror) pentru fiecare eliminat?!

Câți jucători, atâția arbitri?!

IFAB va veni cu precizări pentru că, în conformitate cu judecata de mai sus, apare riscul ca numărul oficialilor să crească încât, cu cei din camera VAR, cu cronometrori, să fie atâția arbitri delegați la un meci câți jucători sunt într-o echipă! Pe cale de consecință, cheltuielile cluburilor gazdă ar crește și ele, vertiginos.

Se mai aude, nu iese fum fără foc?, că se va amenda și legea ofsaidului, în sensul sugestiilor date de un colectiv condus de celebrul antrenor francez Arsene Wenger, din 2019 director de Dezvoltare Globală la FIFA. 

După Wenger, un atacant va fi oprit pentru ofsaid numai în cazul în care va fi depistat cu întreg corpul în spatele ultimului fundaș advers. Nu ca astăzi, când se fluieră ofsaid și când cei doi sunt despărțiți de un fir de păr sesizat de VAR!

Ca altă noutate, IFAB-FIFA vizează desființarea grămezilor de fotbaliști ce-l înconjoară pe "central" și contestă în cor hotărârile acestuia. Forurile menționate intenționează să stabilească, inspirându-se iarăși din rugby, că doar căpitanul echipei e autorizat să discute cu arbitrul. El și numai el, nimeni altcineva. Cel care încalcă regula va fi avertizat ori chiar eliminat.

Unii apreciază că, ajutat de noile măsuri, fotbalul va deveni mai cursiv și mai înclinat spre atac, spre show. Că va câștiga în spectaculozitate și va fi mai atractiv. Reducând în paralel și polemicile.

Alții însă reclamă că, prin noile dispoziții, arbitrii vor căpăta și mai multă putere. Că vor tăia și spânzura mai tare decât astăzi. Respectivii reclamă că sunt destule alte aspecte de schimbat și reguli de analizat, legea hențului e interpretabilă, apelarea la câte un arbitru pe fiecare jumătate de teren, obligația portarului de a sta cu un picior pe linia porții la penalty-uri aduce a condamnare etc.

De unde și aprecierea că fotbalul trebuie lăsat așa cum e. Deoarece, pretind ei, mai binele e dușmanul binelui, iar alte și alte modificări nu fac decât să îndepărteze marele public de stadioane. Oare?

Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (16)
donqhot
donqhot  •  25 Noiembrie 2023, 08:59
Postat de birdibel pe 23 Noiembrie 2023, 19:22

Fotbalul este de departe cel mai popular sport și este așa pentru ca “este un joc bun,” bine gândit, cu reguli simple. Nu înțeleg de ce Wenger și cei care îi cântă în struna cred ca îl pot face și mai atractiv împrumutând reguli din rugby și handbal, sporturi minore, cu audiențe regionale. Nimic nu se compară cu a marca un gol în fotbal. A face ca meciurile să se termine 9-7 în loc de 2-1 e similar cu a turna apă în vin…

sensul schimbarilor nu este sa transforme un meci de 2-1 in 9-2, ci de a transforma un 0-0 in 2-1..

donqhot
donqhot  •  25 Noiembrie 2023, 08:57

articol despre unii reclama si altii apreciaza... Sigur ca nu ne spune cine, dar a auzit maestrul la redactie. Obsesia legata de arbitraj continua..

mogosoaia
mogosoaia  •  24 Noiembrie 2023, 13:46

Si la handbal, nu doar la rugby, jucatorii nu au dreptul sa se ia de arbitru si exista eliminari temporare.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează