Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 26 noiembrie 2023 18:58 / Actualizat duminica, 26 noiembrie 2023 20:22
Vladimir Screciu (23 de ani), mijlocașul defensiv de la Universitatea Craiova, a comis un penalty stupid cu Oțelul, în etapa #17 din SuperLiga.
Unul dintre jucătorii care a impresionat în preliminarii a făcut un penalty inexplicabil când scorul era 0-0. I-a pus talpa pe gambă unui adversar în careu, fără ca mingea să fie măcar aproape.
Screciu, penalty stupid în Oțelul - Universitatea Craiova
Oțelul nu a primit penalty direct, „centralul” Horațiu Feșnic a lăsat inițial jocul să continue. A fost avertizat din camera VAR de Mariana Trandafir, apoi s-a dus și a revăzut faza pe monitorul de la marginea terenului.
După ce s-a uitat pe reluări, Feșnic a luat decizia firească și a dictat penalty pentru Oțelul. Alexandru Pop, atacantul echipei lui Dorinel Munteanu, a transformat de la 11 metri și a ajuns la 8 goluri în acest sezon în SuperLiga.
Deși e mijlocaș defensiv la bază, post pe care joacă și la națională, Screciu e folosit fundaș central la Universitatea Craiova. Cu Oțelul a jucat alături de Raul Silva în centrul apărării.
4 meciuria jucat Screciu la națională, în prelimnariile EURO 2024
Și Craiova putea primi penalty
Doar câteva minute mai târziu, și Craiova putea să primească un penalty. Cisse i-a dat peste picioare lui Mitriță, dar Feșnic a lăsat jocul să continue și nu a fost sesizat din camera VAR.
Cel mai probabil, s-a considerat că Mitriță a exagerat căderea și de aceea nu s-a dat penalty.