Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 07 decembrie 2023 15:11 / Actualizat joi, 07 decembrie 2023 15:35
Jean Todt (77 de ani), fostul șef al Scuderiei Ferrari, este unul dintre puținii oameni care l-au vizitat pe Michael Schumacher (54) după accidentul pe care fostul pilot de Formula 1 l-a suferit la schi în 2013. La 10 ani distanță de atunci, el refuză în continuare să răspundă la întrebarea „Cum este Michael?”.
Michael Schumacher, unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1 din toate timpurile, de 91 de ori câștigător de cursă, doar sub Lewis Hamilton la acest capitol, a suferit în 2013, la schi, un accident grav, care i-a provocat un traumatism cranian sever și o hemoragie cerebrală.
Schumacher a fost ținut în comă vreme de un an, înainte de a fi externat din spital și transportat la reședința familiei din Geneva, Elveția.
În anii scurși de atunci, aproape un deceniu, informații noi despre starea lui Michael au apărut foarte rar spre deloc. Unul dintre puținii oameni care au avut șansa de a-l vizita pe Schumacher este Jean Todt, fostul lui șef de la Scuderia Ferrari.
Întrebarea despre Michael Schumacher la care Jean Todt evită să ofere un răspuns concret
De-a lungul anilor, acesta a fost întrebat în repetate rânduri despre starea lui Schumacher, dar de fiecare dată evită un răspuns concret la întrebarea „Cum este Michael?”.
Zilele trecute, Todt a primit această întrebare din partea cotidianului italian La Stampa.
„Este o chestiune privată. Tot ce voi spune este că îl ador, îi ador familia și corect este să le respectăm intimitatea. La început, relația cu el a fost strict profesională, apoi am început să ne încredem mai mult, până când am ajuns să avem o prietenie grozavă”, a răspuns el.
„Michael este un prieten, îl consider parte din familie. Merg să-l văd frecvent, în trecut am urmărit împreună curse de Formula 1 la TV”, a mai spus Jean Todt în cadrul interviului.
Rezumatul VIDEO al celei mai recente curse de Formula 1, în Abu Dhabi
Mai multe știri din Formula 1:
Dominație la Max » Verstappen a reușit în 2023 cinci performanțe nemaivăzute în Formula 1
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat