OPINII  »  EDITORIAL

O adâncă plecăciune

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 15 decembrie 2023 14:08 / Actualizat vineri, 15 decembrie 2023 14:09

Mărturisesc că nu mă omor după handbal. Nici atât nu mă atrage cel feminin, devenit din ce în ce mai bărbătesc. Îmi aduc aminte cum se întreba, mirându-se, Ioan Chirilă că „Unora le poate plăcea un sport care se joacă pe doi, trei metri, la semicerc, în timp ce în restul terenului se poate organiza o masă tovărășească, o chermeză?!”. Exagera inegalabilul Vanea, dar nu foarte tare.

În consecință, îmi dau cu părerea despre despărțirea Cristinei Neagu de națională din postura de chibiț. Nu de expert, cum îl consider, și-l prețuiesc, pe Costi Prună. Acesta chiar știe cu ce se mănâncă handbalul. E de-acolo, așa că n-am să-l arăt cu degetul. 

Evident, cu atât mai puțin pe Cristi Geambașu, prietenul meu de-o viață și pe viață, care a scris și el pe tema respectivă.

Mai departe însă, nu mă sfiesc să afirm că, desemnată de 4 ori jucătoarea numărul 1 a lumii, mă rog, pe lângă atâtea și atâtea alte distincții și onoruri, Cristina și-a câștigat dreptul la un alt tratament în actuala conjunctură. La unul mai elegant, menit să răsplătească o carieră luminoasă, cu adevărat excepțională. Unică.

Iată de ce nu mi se pare normal să ne referim astăzi des și vocal, chiar agresiv, la defectele Cristinei și nu la calitățile ei. Grație cărora ne-a oferit izbânzi și bucurii nenumărate. Cred că nu-i corect, chiar sunt convins că nu e, să ne concentrăm exclusiv pe mica parte goală a paharului.

E dreptul fiecăruia s-o judece pe Cristina cum vrea. Inclusiv cu asprime. Acela trebuie să calculeze însă câți dintre noi, muritorii de rând, au ajuns între cei mai buni de pe planetă într-un domeniu ori în altul. În oricare. Să calculeze și, implicit, să-și schimbe discursul. Să-l îndulcească.

O adâncă plecăciune
Cristina Neagu

Probabil că Neagu are și defecte, nimeni nu-i perfect. Să fi fost egoistă, capitol la care mă declar de acord cu Geambașu, căci o plasez mai aproape de Cristiano Ronaldo, ei, Cristiano și Cristina!, decât de mai generosul Leo Messi. 

Deși n-am cunoscut-o niciodată personal, sunt tentat să-i țin partea. Să-i găsesc circumstanțe atenuante în ideea că mulți dintre oamenii deosebiți, cu har, ieșiți din comun, poartă cu ei, precum o povară, o doză de egoism. Care, păstrând proporțiile, se confundă până la un punct cu simțul valorii de sine.

Iată încă un motiv pentru care Cristinei, care a reușit să transforme uneori un sport de echipă într-unul individual, ba și într-un recital, i se cuvenea o reverență la retragerea din națională.

Nu ironii și critici, fie ele și justificate, ci o adâncă plecăciune. Asta e, îmi cer scuze, opinia unui nespecialist în materie de handbal. A unui simplu privitor, care simte nevoia să-i mulțumească sincer Cristinei Neagu.

Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Comentarii (32)
cita
cita  •  17 Decembrie 2023, 18:35

A nu se uita că handbalul e un sport derivat din semi-milenara oina originară în Carpați. Sportul ciobanilor din vechime. E suficient să vedeți în detaliu mișcarea mâinii când se aruncă mingea și vă veți convinge. Așa că nu mă miră deloc faptul că România e singura țară care a participat la toate campionatele mondiale. Și nici că Neagu Cristina e una din cele mai gazonare și premiate jucătoare din istorie. Felicitări sincere!

Moshu
Moshu  •  17 Decembrie 2023, 14:33
Postat de jean_gabin pe 16 Decembrie 2023, 18:20

Manxe vezi ca se scrie fotografii cu doi de alde i, nu fotografi. Invata intai gramatica si abia dupa aceea lanseaza-te in judecati de valoare. O seara frumoasa!

Se scrie si fotografi daca vorbesti despre cei care fac pozele=un fotograf/doi fotografi !!

emilou
emilou  •  16 Decembrie 2023, 18:49

Era o vreme cand scriati foarte mult despre handbal. Mi-aduc aminte de un interviu din Flacara realizat cu Lascar Pana, pe atunci antrenorul nationalei, inainte de Campionatul Mondial masculin din Elvetia, in 1986. I-ati semnalat acestuia existenta multor probleme. Din pacate, ati avut dreptate. Acea campanie a fost un fiasco. Poate ar fi bine, domnul Ovidiu, sa incercati sa va ocupati mai mult de handbal. Cred ca toti am avea de castigat. Cristina Neagu o avea multe pacate. Sa le scoti de la naftalina, insa, acum cand (chiar) se retrage mi se pare de un prost gust dus la extrem. Acuma, serios, chiar era cazul de relatat publicului povestea cu bagajul colegei, petrcuta in...2015? Pai pe mine m-a deranjat atunci vorba de la time-out, poate va aduceti aminte: "pentru cine luptam noi?...pentru noi!"

Vezi toate comentariile (32)
Comentează