Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 23 decembrie 2023 10:52 / Actualizat sambata, 23 decembrie 2023 12:49
Daniel Boloca (25 de ani) și-a pierdut un dinte, la un duel cu Milan Badelj, mijlocașul lui Genoa. Mijlocașul român este al doilea jucător de la Sassuolo lovit în dantură după norvegianul Kristian Thorstvedt în meciul de la Cagliari.
Sassuolo și-a continuat seria neagră în Serie A cu a treia înfrângere în ultimele patru etape, 1-2 aseară cu Genoa, pe teren propriu. La formația neroverde a fost integralist și Daniel Boloca, mijlocașul defensiv al gazdelor suferind o accidentare în minutul 14.
Românul care refuză să mai vnă la națională, preferând să aștepte o convocare în squadra azzurra, s-a ciocnit într-un duel aerian cu Milan Badelj, care i-a spart buza și i-a rupt un dinte! În ciuda durerii, Boloca a revenit pe teren după ce a primit îngrijiri medicale, și a bifat tot meciul.
Primul jucător al lui Sassuolo care a pățit-o în același fel a fost Kristian Thorstvedt în meciul de la Cagliari, cu deosebirea că norvegianul a rămas fără doi incisivi în urma contactului violent cu cotul lui Ibrahim Sulemana. Și scandinavul a continuat să joace, după care și-a programat o vizită la medicul stomatolog.
„Suntem singurii din Serie A care își pierd dinții, dar nu suntem faultați! Plătim un preț prea mare pentru detaliile la care suntem depășiți și le oferim adversarilor prea multe penalty-uri", a declarat, ironic, antrenorul Alessio Dionisi.
Boloca a luat nota 6,5 în Gazzetta dello Sport
Chiar și așa, Boloca s-a numărat printre cei mai buni oameni ai lui Alessio Dionisi și a primit nota 6,5 din partea Gazzetta dello Sport, cea mai mare de la gazde, la fel ca Lauriente și Pinamonti. "A pornit acțiunea în care a deschis scorul Pinamonti. N-a contat pentru el că și-a pierdut un dinte", scrie cotidianul roz.
„A devenit deja un viciu curios pentru mijlocașii în neroverde să aibă probleme stomatologice. Boloca și-a revenit după partida opacă făcută la Udine, având destule intervenții bune în momentele de presiune ale trupe genoveze", a completat Canale Sassuolo, care i-a acordat tot 6,5.
1gol în 15 meciuri disputate pentru Sassuolo în acest campionat de Serie A are Daniel Boloca. A bifat o prezență și în Coppa Italia
Citește și alte știri de fotbal internațional
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat