Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 08 ianuarie 2024 14:12 / Actualizat luni, 08 ianuarie 2024 14:53
Fundașul central Denil Maldonado (25 de ani) a semnat, luni, contractul cu Universitatea Craiova. În direct la GSP Live, fostul fotbalist Mihăiță Pleșan (40) a lăudat mutarea oltenilor.
CSU Craiova a rezolvat al doilea transfer al iernii. După fundașul dreapta Pyry Soiri, oltenii au bătut palma cu Denil Maldonado, care va veni sub formă de împrumut până la vară.
VIDEO. Mihăiță Pleșan: „Craiova va lua mulți bani pe Maldonado”
Luni dimineață, Pleșan a comentat mutarea izbutită de CSU Craiova, afirmând că hondurianul va întări serios echipa oltenilor.
„Cred că echipele din play-off s-au întărit în acest mercato. La Craiova vor mai veni jucători, chiar astăzi a semnat un fotbalist (n.r. - se referă la Denil Maldonado). E un jucător important, cu experiență, e al doilea căpitan al naționalei Honduras, care se va califica la Campionatul Mondial. A făcut cuplu cu Chiellini...
Din informațiile mele, este un jucător foarte, foarte valoros. E foarte puternic, în primul rând. E peste media Ligii 1. Cred că se va impune foarte rapid. Nu e foarte înalt, dar are o viteză foarte bună și e foarte puternic, are și o viteză destul de bună.
Cred că va face față cu brio la Craiova. Anticipez că va fi un transfer reușit, iar echipa va lua mulți bani pe el”, a precizat la GSP Live fostul mijlocaș de la Craiova, Dinamo, Poli Timișoara sau FCSB.
FCSB e principala favorită la titlu, dar mai e mult de jucat. Cred că Universitatea Craiova, CFR Cluj și Rapid se vor mai bate la campionat
- Mihăiță Pleșan
Denil Maldonado a semnat cu Universitatea Craiova
Sursele Gazetei Sporturilor susțin că fundașul a semnat azi înțelegerea cu echipa lui Ivaylo Petev, iar acesta se va alătura lotului în cel mai scurt timp.
Maldonado aparține de formația honduriană CD Motagua și vine la Craiova sub formă de împrumut, pentru un sezon, în schimbul a aproximativ 200.000 de euro, cu opțiune ulterioară de transfer definitiv. Dacă-l vor păstra, oltenii vor trebui să achite la vară în jur de 500.000 €.
Denil Maldonado a petrecut anul 2023 în SUA, la LAFC, echipă în tricoul căreia a jucat 25 de meciuri, a înscris un gol și a primit 7 cartonașe galbene.
- Maldonado este internațional hondurian, debutând pentru reprezentativa din America Centrală în septembrie 2019. El și-a reprezentat țara în 29 de rânduri, reușind să înscrie o dată, la 4-0 versus Cuba în octombrie 2023.
- El și-a început cariera în Honduras, la FC Motagua, ulterior transferându-se în Mexic, la Pachuca. Apoi, a evoluat în Chile, la CD Everton, iar anul trecut a jucat în SUA, la Los Angeles FC.
- CS Universitatea are alte 4 variante pentru pozițiile de fundaș central: Raul Silva, Juraj Badelj, Karlo Tomasec și Gjoko Zajkov, însă doar primul dintre aceștia a jucat un număr rezonabil de meciuri în acest sezon.
Mai multe articole de actualitate:
Întâlnire de gradul ZERO în Turcia: imagini de senzație surprinse de reporterii GSP în Antalya
Frate, frate, dar fotbalul e pe bani! U Cluj îi dă lovitura lui Dinamo
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat