Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 09 ianuarie 2024 13:57 / Actualizat joi, 11 ianuarie 2024 08:45
Alexandru Pop (23 de ani), atacantul Oțelului, susține că a fost ofertat de Hapoel Beer Sheva, locul 4 din Israel.
Pop e la primul sezon în Superliga și e unul dintre golgeterii campionatului. A marcat 9 goluri pentru Oțelul în primele 21 de etape, la fel ca Florinel Coman, Alexandru Chițu, Dan Nistor și Eduard Florescu. Atacantul Oțelului e depășit doar de Darius Olaru, care are 10 goluri. Pop a reușit și un assist și a contribuit la 45% din golurile Oțelului în acest sezon.
El susține că israelienii care l-au cumpărat și pe Antonio Sefer în vara lui 2023 au făcut o ofertă concretă, dar lasă de înțeles că Oțelul a refuzat.
Alexandru Pop: „A fost ofertă de la Hapoel Beer Sheva”
„Din Superligă n-am auzit să fie vreun interes clar de la vreo echipă. Din străinătate însă, au existat mai multe discuţii. A fost o ofertă clară din partea celor de la Hapoel Beer Sheva, din Israel, şi din ce am înţeles alte câteva discuţii şi din partea altor cluburi, atât din Europa, cât şi din afara continentului.
Vom vedea ce va fi. Dacă va veni oferta concretă şi cluburile se vor înţelege, şi bineînţeles, toată lumea va avea de câştigat în urma acestui transfer, nu voi spune nu ideii de a face pasul spre un nivel mai ridicat.
Deocamdată sunt jucătorul Oţelului şi vreau să-mi fac treaba cât mai bine aici şi să fiu sănătos, în primul rând”, a declarat Alexandru Pop, potrivit Orange Sport.
Pop, creștere continuă în acest sezon
Alexandru Pop a ajuns în vară la Oțelul, de la Unirea Dej, din Liga 2. Atacantul era cotat atunci la 350.000 de euro pe Transfrmarkt. După reușitele din prima ligă, cota lui s-a triplat, e evaluat la 1 milion de euro în acest moment.
VIDEO. Imagini din cantonamentul celor de la Oțelul, organizat la Vatra Dornei
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat