FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA - FARUL

FOTO Ziua perfectă pentru FCSB » Craiova a pierdut cu Farul, după un meci-spectacol în Bănie + clasamentul + notele GSP

FOTO:  Facebook @Universitatea Craiova
FOTO: Facebook @Universitatea Craiova

Articol de , - Publicat duminica, 21 ianuarie 2024 21:58 / Actualizat duminica, 21 ianuarie 2024 23:02

Universitatea Craiova a pierdut cu Farul, scor 1-2, în etapa #22 din Superliga. După Botoșani - CFR Cluj 1-0, un alt rival al celor de la FCSB în lupta la titlu s-a încurcat.

Programul complet și rezultatele etapei

Armeanul Narek Grigoryan (22 de ani) a strălucit pentru „marinari”, într-o seară în care Ștefan Vlădoiu (25 de ani) și nou-venitul Denil Maldonado (25 de ani) au cam scârțâit și trebuie să-și revină rapid. Louis Munteanu (21 de ani) a marcat golul victoriei și a fost desemnat MVP-ul partidei. Farul a terminat etapa pe loc de play-off.

+8 FOTO

Cronica meciului Universitatea Craiova - Farul 1-2

După șocul zilei de la Botoșani, înfrângerea CFR-ului și demiterea lui Andrea Mandorlini, meciul de la Craiova nu prea putea să ofere mai mult decât atât. 

Dar iată că am avut parte de un duel cu goluri spectaculoase și ratări care mai de care. Până la urmă, se întâlneau două echipe care se bat cu toate forțele pentru titlul de campioană a României!

Unii au plătit, alții au încasat

Oltenii lui Mihai Rotaru au mutat serios pe piața transferurilor în perioada de mercato. I-au adus în Bănie pe Pyry Soiri (HJK Helsinki), Denil Maldonado (FC Motagua) și pe Anzor Mekvabishvili (Dinamo Tbilisi). La capitolul pierderi, despărțirile nu au lăsat găuri serioase în vestiar, așa cum s-a întâmplat la Farul

Acolo unde antrenorul-patron, Gheorghe Hagi, a suferit ținând cont că și-a pierdut jucătorii cu care a defilat sezonul trecut în Superligă. Adrian Mazilu (Brighton), Enes Sali (Dallas) și Andrei Artean (Apollon Limassol) l-au lăsat pe Hagi pe gânduri înainte de restart. Dar „Regele” nu s-a plâns și s-a străduit să „deseneze” cu piesele de puzzle pe care le avea la îndemână.

5,83 milioane de euroeste suma de bani care a intrat în conturile Farului după plecările din această iarnă, în timp ce Universitatea a plătit aproape un milion pentru Mekvabishvili și Maldonado

„Vulpoiul” Rivaldinho

Și cu ce a reușit să transfere a dat drumul la treabă pentru obiectivul numărul 1: play-off-ul. Farul a început mai bine meciul din Bănie, cu o Universitatea Craiova care a pornit greu și care era gata, gata să o încaseze. 

Ronaldo Deaconu l-a lansat pe Grigoryan, dar șutul armeanului a trecut peste poarta lui I. Popescu (10), făcându-l pe Hagi să ofteze pe marginea terenului. Emoțiile s-au transformat și în motive de bucurie, asta după ce Rivaldinho a deschis scorul. Totul a plecat de la pasa printre a lui Narek Grigoryan până la Louis Munteanu, care a tras și l-a întins serios pe portar. 

Dar „vulpoiul” Rivaldinho a trecut printre Șt. Vlădoiu și nou-venitul Maldonado și a marcat pentru 0-1, lăsându-l după „semințe” pe Popescu.

5 goluri și două pase de golare brazilianul Rivaldinho în actualul sezon de Superligă, jucând în 17 din cele 22 de meciuri din ediția în curs

1-1 și sclipirea lui Munteanu

Universitatea n-a făcut o dramă după ce s-a trezit condusă pe teren propriu. Și-a încercat să pună stăpânire pe joc, să creeze, să își facă șanse de gol. Și i-a ieșit într-un moment în care Mitriță și-a arătat din nou clasa. 

A tras de lângă Queiros și a inventat de nicăieri o pasă pentru Baiaram, șutul fiind blocat de Aioani, dar odată ajuns la Alexandru Crețu (36), acesta a adus egalarea avându-i în față pe Mihai Popescu și Dussaut. 1-1!

Oamenii lui Hagi au controlat prima parte a meciului, în ciuda faptului că Universitatea a pus stăpânire pe posesie: 52% vs 48% și-au continuat să atace. Grigoryan i-a pasat perfect lui Louis Munteanu, care l-a lăsat în spate pe Șt. Vlădoiu cu gândul la un ofsaid, l-a făcut „sanie” pe Maldonado, a tras cu stângul la colțul lung și-a dus-o pe Farul în avantaj (42). 

4 șuturi pe poartăa avut Farul în prima repriză pe „Ion Oblemenco”, în timp ce jucătorii bulgarului Ivaylo Petev au expediat doar două șuturi cadrate

Maldonado și Vlădoiu, în zi proastă

După o repriză aprinsă, spectaculoasă, Mitriță i-a luat pe toți la mână, a trecut prin toată apărarea campioanei, iar dacă nu mai inventa un dribling suplimentar și trăgea din prima, sigur tabera se modifica și arăta 2-2 (46). Publicul din Bănie nu prea are răbdare, vrea performanță, iar până la primele fluierături n-a mai fost mult. 

Degeaba aleargă Mitriță pe tot terenul când fundașii sunt mână moartă! Până acum, Denil Maldonado nu e ceea ce trebuie, iar Ștefan Vlădoiu probabil a avut cea mai proastă zi din ultimul mult timp. Depășiți aproape la orice duel, fiecare atac se putea transforma dintr-un simplu semnal de alarmă într-un pericol iminent.

Tăvălugul Științei

Oltenii s-au trezit din amorțeală. Torpila lui Baiaram (66) a prins doar plasa laterală, asta după o pasă perfectă trimisă de nou-venitul Pyry Soiri intrat de doar un minut pe teren. Iar mingea lovită prost de Boli (67) se putea transforma într-un autogol de toată frumusețea, noroc cu transversala care i-a salvat pe „marinari”! 

Mitriță a luat-o din nou pe cont propriu, l-a bătut pe Dussaut la viteză, dar șutul în forță a fost respins în corner de Aioani! Adevărat bombardament asupra campioanei. Silva a comis-o grav, a trimis o pasă „acasă” până la Louis Munteanu, Popescu s-a întins, dar n-a prins mingea, însă Maldonado a respins de pe linia porții (69) mingea pe care scria 1-3!

26 de atacuri periculoasea avut Craiova în primele 25 de minute ale reprizei secunde. În dreptul Farului s-au înregistrat doar 16 atacuri periculoase

Bara nu e gol...

Dar când nu vrea să intre, chiar nu intră! Mitriță a tras să rupă plasa, dar a luat la țintă transversala (77). Munteanu a avut o șansă imensă pentru 1-3, dintr-o pasă fabuloasă a puștiului Nicolas Popescu (86). Și s-a terminat 2-1 pentru campioana Farul. A 11-a victorie a „marinarilor” în cele 30 de dispute contra oltenilor în Superligă. 

Clasamentul începe să se strângă, iar Farul are prima bilă albă din 2024 și ocupă loc de play-off la finalul etapei #22. Până la final mai sunt 8 finale, apoi zece meciuri de poveste. Oare cine va străluci la final?

Notele GSP după Universitatea Craiova - Farul 1-2

Universitatea Craiova: Laurenţiu Popescu 5 - Ştefan Vlădoiu 4 (65 Pyry Soiri 6), Denil Maldonado 4, Raul da Silva 5, Nicuşor Bancu (cpt) 6 - Alexandru Creţu 7, Alexandru Mateiu 6 (58 Lyes Houri 6) - Ştefan Baiaram 6 (81 Marian Danciu), Alexandru Mitriţă 7, Andrei Ivan 5 (65 Mihai Căpăţînă 5) - Elvir Koljic 5 (65 Jovan Markovic 5 ). 
Antrenor: Ivaylo Petev - 5.

Farul Constanţa: Marian Aioani 7 - Kevin Boli 5, Ionuţ Larie (cpt) 5, Mihai Popescu 6, Damian Dussaut 6 - Ionuţ Vînă 6 (83 Luca Banu), Diogo Queiros 6 (73 Dragoş Nedelcu 6), Ronaldo Deaconu 6 (83 Nicolas Popescu) - Narek Grigoryan 8 (58 David Kiki 6), Louis Munteanu 8, Rivaldinho 7 (59 Cristian Ganea 6). 
Antrenor: Gheorghe Hagi - 8.

Arbitru: Radu Petrescu - 7. Asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu - 7, Radu Adrian Ghinguleac - 7

FINAL. Universitatea Craiova - Farul 1-2

+8 FOTO

Universitatea Craiova - Farul, echipe de start

Universitatea Craiova: L. Popescu - Vlădoiu, Maldonado, R. Silva, Bancu - Al. Crețu, Mateiu - Baiaram, Mitriță, Ivan - Koljic 
Rezerve: Lazar, Zajkov, Badelj, Soiri, Benga, Căpățînă, Tomasec, Houri, Bana, Cîmpanu, Danciu, Markovic
Absenți: Ndong (la CAN), Screciu (în recuperare)
Antrenor: Ivaylo Petev

Farul: Aioani - Boli, Larie, M. Popescu, Dussaut - Vînă, Queiros, Deaconu - Grigoryan, Munteanu, Rivaldinho 
Rezerve: Buzbuchi, Mușat, Grosu, Gustavo Marins, Kiki, Nedelcu, Dănuleasă, Banu, N. Popescu, Andronache, I. Cojocaru, G. Ganea
Absenți: Sîrbu, Băluță, Benchaib (accidentați), Budescu, Grameni(suspendați)
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Radu Petrescu (București). A1: Mircea Grigoriu (București), A2: Radu Ghinguleac (București). VAR: Ovidiu Hațegan (Arad), AVAR: Andrei Antonie (București)

Universitatea Craiova - Farul, cele mai interesante informații despre meci

  • 10 decembrie 2023, FC Hermannstadt-U Craiova 2-1 a fost singura înfrângere suferită de olteni în ultimele şapte etape, interval în care au mai înregistrat trei victorii şi trei remize.
  • De asemenea, tot o partidă au pierdut şi dobrogenii în precedentele şapte jocuri din campionat (25 noiembrie 2023, FC Voluntari-Farul 4-2), în rest două succese şi patru rezultate de egalitate.
  • Cele două echipe s-au mai întâlnit de 29 de ori în principala competiţie internă, de 12 ori s-au impus craiovenii, de 10 ori au câştigat constănţenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
  • Ultimul succes reuşit de olteni în campionat s-a consemnat pe 5 septembrie 2022, U Craiova-Farul 4-3.
  • Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României a avut loc pe 27 august 2023, Farul-U Craiova 2-0 (Louis Munteanu - dublă).
  • Universitatea Craiova s-a bazat în primele 21 de etape doar pe 25 de jucători, dintre care 13 au marcat cel puţin un gol.
  • 36 de fotbalişti a utilizat Farul în campionatul actual, cei mai mulţi dintre toate competitoarele, 12 dintre ei fiind autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2002.
  • 17 goluri a produs Alexandru Mitriţă în ediţia curentă (8 goluri marcate, 7 pase decisive, două penalty-uri scoase şi transformate de un alt coleg), o performanţă pe care o mai întâlnim doar în dreptul lui Florinel Coman (FCSB).

Conferința de presă a lui Ivaylo Petev

Conferința de presă a lui Gică Hagi

Mai puteți citi: 

Pancu, impresionat de „arma” Rapidului pentru 2024: „Fantastic fotbalist! Îl văd plecând într-o ligă mult mai puternică”

Adrian Mititelu s-a răzgândit! Mesaj la 4 dimineața despre Giovanni Costantino: „A comis-o grav, dar mi-am asumat lipsa de experiență. Nu va fi demis”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (162)
Karkaleki
Karkaleki  •  24 Ianuarie 2024, 15:19
Postat de nea_marin pe 23 Ianuarie 2024, 12:26

Clonezi si frazele tipi lica! SE Vede ca sunteti disperati la Cofetarie

Ultima lui diploma e de la gradinta. Si acolo asa l-au invatat: cind ii zice cineva ceva, sa rwplice cu " ba tu, ba tu". Asta e nivelu' la craiolgultzi, monsher ... Cancuni toti

terra.nova
terra.nova  •  23 Ianuarie 2024, 16:02
Postat de nea_marin pe 23 Ianuarie 2024, 12:26

Clonezi si frazele tipi lica! SE Vede ca sunteti disperati la Cofetarie

Disperati ca retrogradeaza clona si nu nai are cine sa te plateasca sa postacesti :))

nea_marin
nea_marin  •  23 Ianuarie 2024, 12:26
Postat de terra.nova pe 23 Ianuarie 2024, 09:06

:)) de 2 ani spun ca esti clovnul meu personal :)) nu te duce capul sa spui ceva original :))

Clonezi si frazele tipi lica! SE Vede ca sunteti disperati la Cofetarie

Vezi toate comentariile (162)
Comentează
Close