Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 10 februarie 2024 15:41 / Actualizat sambata, 10 februarie 2024 15:50
U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin, își va afla adversara din sferturile EuroCup pe 6 martie, când a fost programat duelul dintre London Lions și Turk Telekom Ankara.
U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin în precedentele 3 sezoane, reușește un sezon european fabulos. Elevii lui Mihai Silvășan au încheiat pe locul 2 grupa B din EuroCup, a doua competiție continentală inter-cluburi, și s-au calificat astfel direct în sferturi, acolo unde așteaptă să-și afle adversara.
U-BT Cluj-Napoca își va afla adversara din sferturile EuroCup pe 6 martie
Conform tabloului, U-BT va înfrunta în sferturi, în manșă unică, la Cluj-Napoca, câștigătoarea duelului dintre London Lions (locul 3 în grupa A) și Turk Telekom Ankara (locul 6 în grupa B). Organizatorii au programat duelul de la Londra pe 6 martie.
Dacă se va califica în semifinale, U-BT o va înfrunta, în sistemul „cel mai bun din 3 meciuri”, pe câștigătoarea sfertului dintre Paris Basketball și Ratiopharm Ulm / Joventut Badalona.
În grupele EuroCup, U-BT a înregistrat rezultate mixte contra Turk Telekom Ankara, una dintre posibilele adversare din sferturi. În Ardeal a fost 80-71 pentru campioana României, în capitala Turciei 98-84 pentru Turk Telekom.
Mihai Silvășan: „Vrem victoria, să trecem mai departe!”
U-BT a realizat deja o performanță deosebită pentru sportul românesc, dar antrenorul Mihai Silvășan țintește chiar mai sus în acest sezon european.
„Ne bucurăm foarte tare pentru performanța realizată, însă nu ne dorim să ne oprim odată cu această calificare. Vom juca în sferturile de finală un meci decisiv, pe teren propriu, și, cu siguranță, ne dorim să îl câștigăm și să trecem mai departe”, a afirmat el.
În grupe, U-BT a câștigat 13 dintre cele 18 partide. Au mai fost 5 înfrângeri, procentaj al victoriilor de 72,2%, sub JL Bourg en Bresse (77,8%), dar peste Dreamland Gran Canaria (66,7%).
Înfrângerea echipei din Las Palmas în ultima rundă a grupelor, 77-90 cu Buducnost, a trimis-o pe U-BT direct în sferturi.
Mai multe știri din baschet:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!