Articol de GSP - Publicat luni, 12 februarie 2024 15:23 / Actualizat luni, 12 februarie 2024 15:50
Simon Rolfes, directorul sportiv de la Bayer Leverkusen a declarat că nu îl vede pe Xabi Alonso (41 de ani) părăsind clubul pentru a-l înlocui pe Jurgen Klopp la Liverpool, din sezonul viitor.
Alonso, fost jucător al „cormoranilor”, are parte de un an excelent la Leverkusen, iar echipa sa se află pe primul loc în Bundesliga. Directorul sportiv a specificat motivele pentru care Alonso va rămâne la Bayer în stagiunea 2024-2025.
Simon Rolfes: „Xabi Alonso va rămâne la echipă și din vară”
Întrebat dacă e de părere că echipa din Renania va continua cu Alonso și din vară, Rolfes a reacționat: „Da. Sunt sigur. Un motiv este contractul. Celălalt lucru este legat de cât de confortabil se simte la noi, la fel și familia sa. El știe că se află la un club important și că are o echipă foarte bună.
Vom avea o perspectivă foarte bună anul viitor și nu prevăd vreo schimbare în echipă”. Conducătorul lui Leverkusen a spus de asemenea că Alonso „va beneficia de o echipă de top” și în sezonul viitor.
Xabi Alonso e „Sunt fericit aici acum, asta e sigur, și mă gândesc doar la Leverkusen”
Recent, Alonso a spus că este „foarte fericit la club”. Mai mult, acesta a adăugat că „fiecare zi este o provocare la Leverkusen” și că nu se „gândește la următorul pas” în acest moment.
Întrebat dacă asta înseamnă că va fi cu siguranță la Leverkusen în sezonul următor, Alonso a răspuns: „Aceasta este o întrebare directă! Nu am un răspuns direct. Sunt fericit aici acum, asta e sigur, și mă gândesc doar la Leverkusen", a concluzionat acesta.
Cu cinci puncte avans în față locului secund ocupat de Bayern și niciun meci de campionat pierdut, echipa lui Alonso a făcut un salt uriaș spre titlu în ultima etapă, după o victorie confortabilă cu 3-0 în fața lui Bayern Munchen.
- Articol scris de Mihai Popa
Ești expert în Premier League? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul Manchester City - Chelsea și ia-ne premiile!
Citește și alte articole:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern