Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 25 februarie 2024 19:01 / Actualizat duminica, 25 februarie 2024 19:13
Dani Alves a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru viol, iar locuitorii din Juazeiro, orașul natal al brazilianului, vor ca statuia acestuia să fie îndepărtată.
Statuia lui Alves a fost vandalizată și anul trecut, când Alves era închis, așteptând procesul. Atunci, locuitorii din Juazeiro au acoperit-o cu un sac de plastic, negru. Acum, localnicii au trecut la nivelul următor și cer ca aceasta să fie îndepărtată definitiv, potrivit Marca.
Dani Alves este deținut într-o închisoare cu piscină XXL
Dani Alves își va ispăși pedeapsa într-o închisoare de lângă Barcelona despre care un fost deținut a spus că aduce a hotel Hilton.
Alves poate face apel, dar dacă sentința va rămâne definitivă, el va sta după gratii 4 ani și jumătate. Partea bună, dacă se poate spune așa, este că jucătorul în vârstă de 40 de ani urmează să-și isășească pedeapsa într-o închisoare „de lux”.
Este vorba despre penitenciarul Brians 2, unde se și află din 2 ianuarie. Acesta a fost inaugurat în 2007 și poate găzdui până la 1.500 de deținuți. Situat la 30 de kilometri de Barcelona, este dotat inclusiv cu o piscină XXL, la dispoziția tuturor celor aflați după gratii în lunile toride de vară.
John McAfee: „Viața aici este ca la Hilton”
Cel mai proeminent deținut închis vreodată la Brians 2, un faimos IT-ist, John McAfee, a asemuit închisoarea cu un hotel „Hilton”. „Viața în închisorile din Spania e ca la Hilton, în comparație cu suprarealismul abject și dezumanizarea închisorilor americane. Aici sunt tratat ca o ființă umană nu ca un număr”, spunea McAfee, decedat în 2021.
Mărturia terifiantă a tinerei violate de Dani Alves
În noiembrie, As publica mărturia tinerei care l-a acuzat pe Dani Alves de viol.
„El era în spatele meu, iar eu îl aveam pe vărul meu în faţa mea. Apoi îmi amintesc că s-a îndepărtat şi mi-a făcut semn să vin spre el. Am crezut că poţi să vorbeşti cu el şi să vezi ce vrea şi nu m-am gândit la altceva. M-am dus acolo ca să vorbesc cu el. În niciun moment nu am ştiut unde mă duc.
Îmi amintesc că m-am dus acolo unde era el, dar nu-mi puteam imagina unde mă ducea. Am ajuns acolo şi era o uşă, el a deschis-o şi am intrat. Când am intrat, am văzut în ce intram, am văzut că era o toaletă mică, am văzut că era foarte, foarte mică. Cred că atunci a început şocul meu", spune ea.
„Îmi amintesc că s-a aşezat şi am început să-i spun: «Trebuie să plec, trebuie să plec. Îmi amintesc că mi-a ridicat rochia şi m-a făcut semn să mă aşez pe el. Şi a început să-mi spună o mulţime de lucruri. A insistat să îi spun lucruri... şi din acel moment m-am împotrivit (...).
M-a rănit la genunchi şi am sfârşit prin a mă răni. A încercat să mă oblige să fac sex oral. M-am tot îndepărtat, până când m-a apucat de gât şi a început să mă pălmuiască”, a adăugat tânara.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat